Ingmar Bergman

[europe_east]

INGMAR BERGMAN: unul dintre cei mai mari regizori ai tuturor timpurilor.
Foarte personal in toate filmele lui. He uncovers what's meant to be covered... Pasiuni, ura, tradari... De-asta imi place Bergman. Filmele lui au ritmul gandirii si trairilor noastre interioare. Nu se grabeste... si e deschis, accepta orice tine de conditia noastra. Sufera in mod deschis. Filmele lui par sa fie (si nu au cum sa nu fie, zic eu) luate din propria viata, ea insasi extraordinara. Acompaniat de un regizor de imagine exceptional, Sven Nykvist, Bergman creaza bijuterii precum Persona, Cries and Whispers, Through a Glass Darkly. Alte filme care m-au impresionat: Fanny and Alexander, Oul de Sarpe, The Seventh Seal, The Passion of Anna.

PS: Imi cer scuze Cinemagistilor care au citit deja ce am scris despre Bergman ca am deschis acest subiect aici, dar dat fiind ca thread-ul de pe Clasic a fost sters IN INTREGIME si cum nu mai am chef sa va plictisesc cu inca o reclamatie fara ecou despre asta, m-am decis sa il deschid aici.
INGMAR BERGMAN MERITA UN SUBIECT!

[keyzer soze]

Bravo Europe East!
Bergman merita un subiect separat, dar userii acestui forum nu prea :(
In fine, pentru cei 4-5 forumisti deschisi la minte care s-au bucurat macar de una din capodoperele maestrului, voi reveni cu ceva pe tema 'Fanny and Alexander'. Asta dupa ce ma voi incumeta la maratonul de 5 ore + sau, cum ii spunem noi, varianta Director's Cut :)

[europe_east]

Si eu mi-am planuit sa revin legat de Persona... Intotdeauna m-au intrigat scenele de la inceput din film. Aparent aleator, dar totusi... how could that be? Mereu scenele acelea imi dau senzatia ca Bergman vrea sa ne faca constienti de faptul ca PRIVIM ceva... Parca zice: luati de aici si uitati-va... ce sentimente va trezeste faptul ca vedeti ce vedeti... dar de ce o mana in care se bate un cui? sau altele...

Ma intrebam mai demult si care-i treaba cu close-up-urile... Nu mai stiu pe unde am citit ca Bergman se inspira si din Dreyer cu ele... De fapt, e o scena in The Seventh Seal care mie mi se pare clar inspirata din La Passion de Jeanne D'Arc... Cea cu arderea pe rug.

A citit cineva "The Magic Lantern" autobiografia lui Bergman?

[herbert]

“Lanterna magica”, autobiografia lui Bergman, este scrisa excelent. Bergman este necrutator cu omul si regizorul Bergman, dar destul de generos cu ceilalti. iata un fragment despre Tarkovski:
“Filmul, cand nu este document, este vis. De aceea Tarkovski este cel mai mare dintre toti. El se misca in camera viselor cu naturalete. El nu explica nimic si in definitiv, ce-ar putea sa explice? El este un vizionar care a reusit sa-si puna in scena viziunile, folosind cel mai greu, dar totodata si cel mai simplu dintre procedee. Toata viata am batut la usile camerelor in care el se misca cu atata naturalete. Doar rareori am reusit sa ma furisez acolo. Eforturile mele constiente au sfarsit, in cea mai mare parte, in esecuri jenante: “Oul de sarpe”, “Atingerea”, “Fata-n fata” si asa mai departe.
Fellini, Kurosawa si Bunuel se misca in aceleasi zone ca si Tarkovski. Antonioni se afla pe drumul cel bun, dar a murit sufocat de propria-i plictiseala. Mellies s-a aflat tot timpul acolo, fara ca macar sa se gandeasca la asta. Era un magician al profesiei.
Filmul ca vis, filmul ca muzica. Nici o alta arta nu reuseste, asa cum o face cinematograful, sa ocoleasca constiinta noastra diurna si sa se indrepte direct spre sentimentele noastre, in profunzimea casei crepusculare a sufletului…”.

ei bine, dupa acest elogiu facut filmului, Bergman declara intr-un interviu publicat in "Expressen": "Sunt fericit cã am pãrãsit mãcelãria, bransa curviei, adicã filmul."

e cu atat mai seducator acest batran singuratic (87 de ani) de pe insula Faro.

[herbert]

imi place Bergman pentru ca stie(a stiut), mai bine decat altii, ca moartea este cel mai devotat insotitor al nostru in viata…

exista multa otrava in filmele lui Bergman, dar otrava aceasta nu omoara, ci intareste… uneori a filmat adevarate poeme ale unei dulci si seducatoare agonii…

Bergman (regizorul demon, iritabilul fara izbavire) a facut din filmografia sa un manual de lectura, de descifrare a fiintei umane. nici el nu poate afirma ca a inteles/a aflat totul, dar ne-a ajutat, pe fiecare in parte, sa ne cunoastem mai bine…

a vorbit/povestit despre om cu destula cruzime. am simtit mereu o usoara incomoditate la filmele lui Bergman (pentru ca spunea ceea ce multi nu indrazneau sa afirme), insa e adevarat ca m-am simtit la final “eliberat” si cunoscator.
scandalos, stanjenitor si indecent e, mai ales, studiul sau aplicat despre “desenul viscerelor” sau “lectura” personajelor in cheie psiho-biologica. a “infatisat” niste dementi si handicapati antologici… iar femeia la Bergman – si are destule in filmele sale - mi se pare - si chiar este - mai mult decat un simbol al fragilitatii lumii...

[keyzer soze]

Antonioni se afla pe drumul cel bun, dar a murit sufocat de propria-i plictiseala.

brilliant

[europe_east]

Herbert, aproape cred ca fiecare fraza a ta din al doilea mesaj vorbeste despre cate un film, nu?... :) Mi-ar placea sa inteleg mai bine ce vrei sa zici cu lectura personajelor in cheie psiho-biologica... Sunt total de acord cu tine in rest, admir foarte mult formularile... Nici ca se putea mai exact... Si eu am simtit ca unele din filmele lui contin o otrava... Cries and Whispers... desi minunat vizual, nu stiu cand am sa pot sa-l vad din nou.

[corinka]

Din pacate am vazut prea putin din opera lui Bergman, sper sa remediez acest handicap. Pot, totusi, sa va spun ca "The Seventh Seal" m-a impresionat in mod deosebit, l-am vazut demult, dar mi-ar placea sa il revad.
Ar fi frumos daca televiziunile de la noi ar programa cateva filme semnate Bergman, ca de porcariile care se tot reprogrameaza la nesfarsit eu una m-am saturat!

[keyzer soze]

Ar fi frumos daca televiziunile de la noi ar programa cateva filme semnate Bergman

Au fost - pro tv, undeva pe la 1 noaptea, dupa reclamele la 89 89 - vargtimmen, hostsonnaten, persona :)

[Longshot]

am vazut recent pe dvd inchiriat vargtimmen.maan, cat de tare a putut sa fie.cred ca am gasit cel putin vreo 5-6 faze pe care 100% le-a reluat lynch in twin peaks.a mai scazut putin in felul asta in ochii mei d-l david.

[keyzer soze]

Si o sa tot scada pe masura ce cresti

[nume]

Ar fi frumos daca televiziunile de la noi ar programa cateva filme semnate Bergman

Au fost - pro tv, undeva pe la 1 noaptea, dupa reclamele la 89 89 - vargtimmen, hostsonnaten, persona :)
Da le-a dat protv in vremurile bune.

Eu n-am vazut decat Fragii salbatici si Ora lupului. Primul este cu certitudine un film mare. Cu toate astea mi s-au parut destul de pretentioase si foarte plictisitoare. La primul am apreciat flash back-ul ca tehnica si visul batranului.

[obvious]

partea cu visul batranului din fragii salbatici este unul dintre cele mai misto manifeste de arta suprarealista posibila.e puternic si timeless, vizual perfect si din partea imaginii si datorita scenografiei.
in rest alte momente din film s-au dovedit un pic anemice actoriceste.but hey. e oricum de necontestat.

[crissis]

the serpent's egg, 1977
inceputul nu e rau, david carradine e un tip cu probleme in berlinul anului 1923 [somaj, inflatie, tulburari politice etc] dar cred ca la un moment dat bergman a fost vizitat de spectrele unui thriller de duzina. pe neasteptate doctorul vergerus [un mengele avant la lettre] ne tine un discurs al naibii de demonstrativ, demn de creierul mic al unui scenarist de la hollywood. asa ca dupa 2 ceasuri am ramas cu metafora oului de sarpe prin membrana caruia se intrevede reptila perfecta si cu liv ullmann in versiune de cabaret. sper sa am mai mult noroc cu riten.

[herbert]

un articol proaspat dsp Bergman, scris de Gabriela Melinescu, publicat in "Rom. lit".

Bergman, mina de aur

In aceasta vara rece lumea filmului din Suedia il omagiaza mai mult decat oricand pe Ingmar Bergman. inca de la inceputul verii marele cineast a fost in atenþia unui simpozion, reunind timp de trei zile actori, regizori si cercetatori preocupaþi de filmele, teatrul, literatura, muzica din creaþia sa.

A fost realizat si un site pe Internet, pentru regizorul care nu s-a gandit niciodata sa ocupe un loc in spaþiul virtual, pentru a þine la curent mapamondul in legatura cu persoana si opera sa.

Acest webb, cel mai serios, se spune, s-a constituit din materiale originale aparþinand arhivei personale a regizorului, arhiva daruita Fundaþiei Ingmar Bergman acum trei ani. Site-ul prezinta manuscrise, schiþe, insemnari facute in timpul filmarilor, pot fi auzite si sunetele muzicii alese de regizor pentru filmele sale. Se poate urmari chiar procesul de creaþie al unor filme, de exemplu A saptea pecete, ,de la spic pana la paine", cum se spune in suedeza. Se pot viziona filmele din spatele fiecarui film, facute de Bergman cu o camera de filmat mai mica, ,filme de lucru", imagini si portrete colorate, de exemplu portretele lui Victor Sjöström si Bibi Anderson in Fragii salbatici.

Site-ul Ingmarbergman mai conþine si materiale din cele 125 de piese pentru scena, radio si TV si interviurile acordate jurnalistilor.

Cu ocazia simpozionului din acest an a fost creat si un post de visiting professor pentru a fi studiate colecþiile de documente si a se da o baza solida cercetarii creaþiei marelui regizor si a mediului in care a evoluat. Printre participanþii la simpozion s-au numarat regizorul Lars von Trier, actorii Erland Josephson, Pernilla August si Liv Ullmann, aceasta amintind, in cuvantul de deschidere, ce a spus Bergman despre ea: ,Liv, tu esti un Stradivarius pentru mine". A fost, a spus actriþa, cel mai frumos compliment pe care un regizor il poate face unui actor.

Toate aceste recente manifestari consacrate lui Bergman isi propun sa contribuie la elucidarea tainelor creaþiei regizorului care a impus un stil inconfundabil in arta cinematografica, stil care trebuie studiat. Numai prin studiu poate fi elucidata o personalitate complexa, care a influenþat atat de mult filmul nordic. Viaþa lunga, plina de creativitate a batranului, eremit de pe insula oilor", forþa poetica a exprimarii sale la varsta senectuþii, capacitatea lui de a-i infrunta pe contestatarii artei sale ii pun pe ganduri mai ales pe tinerii cineasti de azi, cautatori la randul lor de noi forme dar si cultivatori ai unor clisee la moda.

Mina de aur Ingmarbergman, site-ul de pe Internet la indemana tuturor, e un eveniment si o provocare. Toþi stim ca ,marii elefanþi" nu pot fi definiþi usor si nici depasiþi cu una cu doua. Ne ramane senzaþia ca, in fond, despre Ingmar Bergman inca nu

s-a spus ce era esenþial - maestrul nu poate fi elucidat atata vreme cat mai poate crea, surprinzator de viu.

Se pot, prin urmare, scufunda mainile pana la coate in acest site generos, pentru a scoate de acolo aur pentru uzul propriu si pentru a constata ca ,mina" este departe de a fi fost epuizata. Dar pentru ca vorbim de o mina de aur sa nu uitam ca mai exista si ,scoriile", þinand de mediul in care ,metalul preþios" s-a format. Bergman a fost, la inceputul carierei sale si mult dupa aceea, foarte rau primit de critica, ridiculizat. Detractorii sai n-au murit inca. in 1950 ideile sale metafizice erau luate in deradere. in 1960 a fost si mai rau - stanga l-a atacat violent pentru atmosfera burgheza a artei sale, pentru lipsa eroismului si a ,idealurilor luminoase". in 1970, organismele financiare l-au umilit profund pe marele artist, urmarindu-l la locul de munca (Dramaten) ca pe un ,criminal", pentru neclaritaþi in plasa impozitelor, silindu-l sa se exileze in Germania sapte ani. O trauma pentru creator.

Prezentand totul numai in culori vii, luminoase ar fi sa contravenim adevarului vieþii. Bergman a purtat lupte acerbe cu presa (reunita parca impotriva lui) si cu oficialitaþile, ceea ce ar fi trebuit sa fie infaþisat pe site-ul de pe Internet. I s-ar fi atenuat astfel caracterul publicitar inevitabil, intr-un moment in care ,regizorul-demon" de altadata pare a deveni, impotriva voinþei sale, cea mai cautata marca de export a Suediei.

Romania literara Nr.27 din 13 Iulie 2005
Corespondenþa din Stockholm - de Gabriela Melinescu

[Cinemania]

se stie cumva si adresa site-ului?

[herbert]

credeam ca se intelege din articol.
e simplu: www.IngmarBergman.com

[Cinemania]

mda...cred ca eram prea obosit azi noapte ca sa-mi dau seama :lol:

[crissis]

INGMAR BERGMAN MAKES A MOVIE, de Vilgot Sjöman, un documentar al naibii de interesant realizat in timpul filmarilor la winter light. geneza unui film de la scenariu, alegerea locatiilor, repetitii, pina la montaj [prima data cind vad cum se monteaza un film]. apoi primele reactii critice. apar si sven nykvist, ingrid thulin, gunnar björnstrand etc

[cherryblossom]

INGMAR BERGMAN MAKES A MOVIE, de Vilgot Sjöman, un documentar al naibii de interesant realizat in timpul filmarilor la winter light. geneza unui film de la scenariu, alegerea locatiilor, repetitii, pina la montaj [prima data cind vad cum se monteaza un film]. apoi primele reactii critice. apar si sven nykvist, ingrid thulin, gunnar björnstrand etc

suna bine... winter light nu e printre favoritele mele, dar un 'making of' a la Bergman m-ar interesa...

[16mm]

nu mai am rabdare sa termin trilogia winter light, through a glass darkly, the silence...
am inceput cu ultimul and i can't help but noticing cum o sursa de insipiratie directa ar fi fost paul delvaux - the visit. nykvist nu a preluat ostentativ dar e acolo; mi-e frica de filmul asta (cum nu l-am terminat inca, revin dupa) din cauza asta.

sunt paranoica inutil sau ati vazut si voi?! sper sa nu fac o confuzie dementa pt ca nu am essential surrealists langa mine dar cronologic e posibil cum silence e prin '60, daca bine imi aduc eu aminte iar delvaux e 1897-1994 cu multe picturi prin '40. (somehow nu gasesc nicicum delvaux the visit pe internet, this has never happened to me before, God!)

...

(moved to cel mai recent film vizionat, teza are de asteptat)

[Cartman]

Filmele lui Bergman le gasiti pe odc, va faceti ca nu stiti? Eu de acolo le-am tras, si nu ma simt vinovat.
Am vazut The Seventh Seal in copilarie si n-am putut uita scena cu sahul. Altfel tot ce imi mai aminteam era atmosfera misterios-infioratoare si fatza cenusie a mortii. M-am straduit sa retin numele lui Ingmar Bergman. Ani de zile am asteptat sa-l revad, iar intre timp cineva a inventat odc-ul.
Acum am in calculator The Seventh Seal, Persona si Wild Strawberries. Intrati pe dc si trageti cu incredere. Pentru cei ce trag Bergman las mereu slotul conectat.

[Airlight]

http://www.bfi.org.uk/sightandsound/review/2575/

FYI.

[Petre]

Astazi (sambata, 8 octombrie), la ora 22:00 pe Tvr Cultural putem viziona filmul Surasul unei nopti de vara (SOMMARNATTENS LEENDE - Suedia, 1955 ) in regia lui Bergman .

[anouk]

de o luna si se dau pe tvr cultural in fiecare sambata la 22 filme de bergman, asa am descoperit "hour of the wolf" si "the passion of anna"... o experienta vizuala dincolo de cuvinte, altceva nu pot sa spun

[Leonard]

vãzut ultima jumãtate din The Serpent's Egg pe TVR Cultural. cel mai interesant film de Bergman. cu David Carradine (ex-actorul meu favorit de pe vremea cînd juca în Kung Fu) - am auzit cã ar fi singurul actor american distribuit de Bergman ºi joacã surprinzãtor de bine - ºi Liv Ullmann. se desfãºoarã pe timpul holocaustului. e color, are montaj mai dinamic, ceva violenþã (deºi elipticã uneori - nu aratã prim plan cînd neamþul îi sparge capul lu ãla, ci îl aratã doar plin de sînge dupã aia), vorbit în englezã (ºi puþin germanã). foarte tare monologul doctorului (cu niºte idei aproape post-moderne) de la sfîrºit ºi secvenþele cu experimentele arãtate. 7,8/10
se pare cã Bergman a fãcut ºi filme miºto de la un moment dat, dar probabil cã tocmai astea sunt subevaluate. alea lãudate de toþi mi se par niºte porcãrii.
apropo, cã mi-am adus aminte, am revãzut la tv Persona acum cîteva sãptãmîni. cam tot aceeaºi impresie ca la prima vizionare. devine interesant mai pe la mijloc doar. ce m-a deranjat a fost faptul cã e alcãtuit numai din conversaþii filosofice (interesante ce-i drept). vizual e foarte static, nu are mai nimic deosebit (în afarã de chestia cu prim planul cu jumãtãþile de cap de la sfîrºit nu mi-a rãmas nimic în memoria vizualã). putea foarte bine sã scrie un roman sau un eseu despre ce a vrut sã spunã, nu sã facã un film. dacã dialogurile ar fi lipsit, ar fi fost o nulitate. nu mi se pare nicidecum o capodoperã cinematograficã. pe ansamblu tot 7/10

[crissis]

de fapt e berlin, 1923. nazismul e doar o amenintare indepartata, un plan diabolic in laboratorul doctorului vergerus. 'the serpent's egg' a fost considerat de bergman insusi un esec. cred ca a avut dreptate.
david carradine nu e singurul actor american distribuit de bergman. a fost si eliott gould.

[gionloc]

vizual e foarte static, nu are mai nimic deosebit (în afarã de chestia cu prim planul cu jumãtãþile de cap de la sfîrºit nu mi-a rãmas nimic în memoria vizualã).

nu prea posta nimeni nimic nou asa ca am desoperit aceste randuri scrise de Leonard :)

:hmm:

pai poate ii fi durmit la introul peliculei... sau: daca intr-adevar scria o carte crezi ca ti-ar fi placut... daca asistenta povestind aventura avuta pe plaja nu ti-a creat nici o imagine vie, in miscare :?, atunci cum te impaci cu textele scrise?

[Leonard]

pai poate ii fi durmit la introul peliculei... sau: daca intr-adevar scria o carte crezi ca ti-ar fi placut... daca asistenta povestind aventura avuta pe plaja nu ti-a creat nici o imagine vie, in miscare :?, atunci cum te impaci cu textele scrise?
domne, unora le iese ºmecheria, altora nu. de pildã mi se pare mult mai captivant intro-ul din Week-end-ul lui Godard cu tipa povestind o orgie. e altã atmosferã. lumina e ciudatã. ºi nu dureazã tot filmul. cadrul se schimbã în cu totul altceva dupã 15 minute ºi creeazã ºoc cu fiecare schimbare. Bergman nu prea ºtie cînd sã se opreascã. face doar variaþiuni pe aceeaºi temã.
i-a mai ieºit ºmecheria ºi regizorului rus în filmul '4' în primul cadru, discuþia de la bar (de vreo 20 minute). e captivant ºi amuzant. pãcat cã filmul se stricã iremediabil imediat dupã cadrul ãla.
Dialogul e altceva... altã dinamicã.
oricum, genul meu (atît la monolog cît ºi la dialog) este Oliver Stone, Tykwer, Ritchie (în Revolver), Linklater (în Waking Life), Fincher (în Fight Club), Roger Avary (The Rules of Attraction) etc. care îþi aratã în imagini ceea ce povestesc personajele (prin diferite tehnici de montaj: inserþii, supraimpresiuni, split-screen, asocieri grafice... sau prin diferite miºcãri de aparat), într-o manierã sublimã. asta mi se pare artã a imaginii în miºcare (cã de aia îi zice motion-picture) la cel mai înalt nivel.
alþii au probabil o înclinaþie mai mare spre fotografie ºi literaturã ºi vor sã vadã asta ºi în filme. de aia se extaziazã la gen Bergman. mie mi se pare doar o limitare, un caz particular a ceea ce se poate face prin film.

[Bogie]

Bergman revine in forta...
Vargtimmen(1968),
cu Max von Sydow si Liv Ullmann, cuplul de actori preferat.
Multe ipoteze care se pot face.
Una dintre ele, credibila daca tinem seama de faptul ca povestitoarea este sotia lui, iar toate faptele le aflam deformate de optica ei: Alma ii citeste jurnalul, afla ca sotul se gandeste in continuare la Veronica Vogler, urmeaza o cearta violenta intre ei doi, totul culminand cu plecarea lui Johan...restul nu sunt decat fabulatii, nebunia Almei, halucinatii si situatii fantasmagorice in care sotul este pedepsit, umilirea sa reprezantand razbunarea Almei.

Alta (cea mai verosimila, cred eu): Johan este artistul bantuit de propriile creatii (tema deloc noua, as spune un cliseu, dar Bergman creeaza o atmosfera superba, o tensiune insuportabila); teama de intuneric( ora lupului este o ora inaintata din noapte in care se intampla lucrurile rele, spiritele incep sa bantuiasca etc.), excesiv de sensibil, mizantrop, temperament nesuferit, el trasmite temerile sale si sotiei, are loc osmoza intre doi oameni care vietuiesc impreuna (chiar Alma ne atrage atentia asupra acestui lucru). Personajele de la castel, posibil sa fie reale (evident, nu si un anumit comportament al lor), uciderea copilului ar putea fi doar o halucinatie...multe lucruri raman in ceata


Magic Flute
absolut superb.

[MinRep]

Alta (cea mai verosimila, cred eu): Johan este artistul bantuit de propriile creatii [...] excesiv de sensibil, mizantrop, temperament nesuferit, el trasmite temerile sale si sotiei, are loc osmoza intre doi oameni care vietuiesc impreuna (chiar Alma ne atrage atentia asupra acestui lucru).
Yep... Asta e! Tipic pentru Bergman.
(Dar fie vorba intre noi, intre "Vargtimmen" si "Persona" e o distanta serioasa... ca de la cer la pamant)

[crissis]

ce diferenta? de acord, 'persona' e brilliant, dar vargtimmen e un film cit se poate de valabil. din ce am vazut eu, aiurea mi s-a parut 'the serpent's egg'. surprize placute 'summer with monika' si 'to joy', realizate la inceputul anilor 50. nici 'smiles of a summer night' (o comedie destul de lejera) nu este de neglijat.

[77ravens]

PERSONA are unul dintre cele mai interesante incipituri din lumea filmului.Imaginile se succed intr un ritm delirant,fara logica.Un telespectator neavizat ar putea crede ca imaginile au rolul de a soca,de a oferi o forma cat mai atractiva filmului,sau de pura distactia a regizorului.Dar,daca filmul e privit pur psihologic,atunci inceputul face jumatate din el.Filmul e compus in cea mai mare parte din relatia dintre doua femei,si incearca sa descrie o tipologie a caracterului:o forma de insociabilitate asemanatoare cu neurastenia.Filmul e incarcat de o energie negativa ce sta sa explodeze in orice moment.Mentalul intortocheat al actritei naste o revolta in asistenta pe masura ce aceasta crede ca o il intelege. E revolta in fata lucrului ce rupe lantul normalului.Prim planurile par a incerca sa citeasca ceea ce se ascunde in sparele ochilor si a zambetului.E un joc de a "cine i mai destept si mai introspect?"Iar incipitul asta arata: ce se ascunde dupa cortina cenusie.Constient si subconstient.Lumea vizibila e monotona,uniforma.Dar ascunde adevarate focuri de artificii.Merita caute.

[crissis]

privit in cheie psihologica PERSONA imi pare a fi un exemplu de terapie analitica. tacerea neintrerupta a lui elisabeth suscita nevoia almei de a vorbi, a se confesa si in cele din urma declanseaza acel torent emotional incontenibil. imi place cum raportul de forte se schimba subtil, rolurile de 'medic' si 'pacient' se inverseaza pe neasteptate. confruntarea finala regleaza oarecum lucrurile, cele doua isi descopera similitudinea de conditie [acele prim-planuri succesive], mastile sunt smulse, conflictele exorcizate, reprezentarile inconstiente acceptate. poate ca sensul acelui intro este de a ne pune in tema, a ne aviza asupra continutului 'insuportabil' ce urmeaza a fi dezvaluit.

[Alex Leo Serban]

excelente ambele analize, 77ravens & crissis!
ma bucur k 'persona' vi se pare food for thought in ac. masura in care forma filmului - cum spune godard - este totodata 'thought'... mai ales k, aici & pe alte topicuri, ac. film a fost destul de nedreptatit: cineva considera, kiar, k nu are mai nimic 'cinematografic' ( :w00t: ) si dadea, drept contraexemplu, 'oul de sarpe'... adik cel mai slab film al lui bergman!

in iunie, cred (la tirg), o sa-mi apara un volum de eseuri & articole de cinema, in care este inclus si un text al meu dspr 'persona'; cred k este cel mai lung (si, sper, mai bun! :) ) eseu al meu dspr vreun film...

[europe_east]

un simpatic omagiu Bergman in filmul spaniol "Torremolinos 73"! very very funny.

[Terror_IST]

A view to a kill: http://www.kinoeye.org/02/15/shaw15.php

[aayana]

Pana acum am vazut The Seventh Seal. Nu prea gasesc subtitrari pentru celelalte pe care le-am descarcat de pe net ( Light Winter).
Iar pt. Persona am stat sa aranjez delay pt. ca o gasisem si nu se potrivea.
O sa revin dupa ce le vad. Tot ce pot spune momentan este ca imi place foarte mult felul in care patrunde in mintea si constiinta omului (Bergman). Intentionez sa vad toate filmele lui!

[herbert]

Bergman a descoperit in cinematografie un limbaj prin care - cu o expresia a sa – „un suflet poate comunica deschis cu un altul, evitand controlul represiv al intelectului”...
sper sa revin.

[Carmine Galante]

sper sa revin.
Si noi ...

[Alex Leo Serban]

decit sa spui timpenii dspr un mare autor, mai bine sa fii offtopic... ;)

[aayana]

Am revenit dupã ce am vãzut mare parte dintre ele. Persona este genial, trebuie vãzut de mai multe ori, la fel ºi Cries and Whispers.
ªi dupã ce am rezolvat problema cu subtitrarea la Fragii sãlbatici pot spune cã este un film de nota 10 ce meritã vãzut iar ºi iar.
Tocmai aceasta este una dintre calitãþile lui Bergman, din cauza simbolurilor ºi a existenþialismului, la fiecare vizionare descoperi ceva nou ºi eºti cu atât mai fascinat.

[ricutza]

am revazut azi Persona, asta dupa ce luni revazusem Reconstruction. si mi se par atat de asemanatoare...e incredibil!amandoua se joaca cu dimensiunile cinematografului, denunta manipularea si ne fac sa ne intrebam ce se intampla cu noi in procesul vizionarii.
Avand in vedere ca de cand am vazut Sang d'un poete am in cap replica: "The mirrors should reflect more on the images they send back", ma tot gandesc ca Persona ne poate face sa ne intrebam ce se intampla cu noi in momentul in care relationam atat de mult cu un primplan dintr-un film. Povestea baiatului care managie fata imensa de pe ecran, e lasata oarecum la libera explorare a spectatorului, dar daca totusi ce se intampla cu Alma, se intampla cu sufletul nostru?
cat de aberanta ar fi de fapt interpretarea ca Alma este spectatorul iar Elizabet vedeta de pe ecran?

[Bogie]

Orson Welles:
"I have this terrible sense that film is dead – that it's a piece of film in a machine that will be run off and shown to people. That is why, I think, my films are theatrical, and strongly stated, because I can't believe that anybody won't fall asleep unless they are. There's an awful lot of Bergman and Antonioni that I'd rather be dead than sit through. For myself, unless a film is hallucinatory, unless it becomes that kind of an experience, it doesn't come alive. I know that directors find serious and sensitive audiences for films where people sit around peeling potatoes in the peasant houses – but I can't read that kind of novel either."

Bergman on Orson Welles

"For me he's just a hoax. It's empty. It's not interesting. It's dead. Citizen Kane, which I have a copy of- is all the critics' darling, always at the top of every poll taken, but I think it's a total bore. Above all, the performances are worthless. The amount of respect that movie's got is absolutely unbelievable."

Question: How about The Magnificent Ambersons?
Bergman: Nah. Also terribly boring. And I've never liked Welles as an actor, because he's not really an actor. In Hollywood you have two categories, you talk about actors and personalities. Welles was an enormous personality, but when he plays Othello, everything goes down the drain, you see, that's when he's croaks. In my eyes he's an infinitely overrated filmmaker.



Bergman on Michelangelo Antonioni "He's done two masterpieces, you don't have to bother with the rest. One is Blow-Up, which I've seen many times, and the other is La Notte, also a wonderful film, although that's mostly because of the young Jeanne Moreau. In my collection I have a copy of Il Grido, and damn what a boring movie it is. So devilishly sad, I mean. You know, Antonioni never really learned the trade. He concentrated on single images, never realising that film is a rhythmic flow of images, a movement. Sure, there are brilliant moments in his films. But I don't feel anything for L'Avventura, for example. Only indifference. I never understood why Antonioni was so incredibly applauded. And I thought his muse Monica Vitti was a terrible actress."


Bergman on Godard:
I've never gotten anything out of his movies. They have felt constructed, faux intellectual and completely dead. Cinematographically uninteresting and infinitely boring. Godard is a fucking bore. He's made his films for the critics. One of the movies, Masculin/Féminin, was shot here in Sweden. It was mindnumbingly boring.

Bergman On Francois Truffaut:
I liked Truffaut a lot, I've felt a lot of admiration for his way to address the audience, and his storytelling. La nuit américaine is adorable, and another film I like to see is L'enfant sauvage, with its fine humanism.


Bergman on Andrei Tarkovski
Late one evening in 1971, Bergman and his friend and director Kjell Grede by pure coincidence stumbled upon a copy of Andrej Rubljov in a screening room at Svensk Filmindustri. They saw it without any subtitles. He ranks it to be one of his most startling and unforgettable movie experiences ever

Bergman on modern America cinema
Among today's directors I'm of course impressed by Steven Spielberg and Scorsese, and Coppola, even if he seems to have ceased making films, and Steven Soderbergh - they all have something to say, they're passionate, they have an idealistic attitude to the filmmaking process. Soderbergh's Traffic is amazing. Another couple of fine examples of the strength of American cinema are American Beauty and Magnolia.

Well, parerile mele coincid destul de mult (I hate the Welles).

Off-topic: 6 ani de cinemagia pt mine; ce tanar si naiv mai eram.

[Serghei]

Well, parerile mele coincid destul de mult (I hate the Welles).


Orice regizor,oricat ar fi de mare,face filme bune si filme mai putin bune.Fiecare are nevrozele si stilul lui.Pe undeva e normal ca unul sa disconsidere munca altuia,pentru ca nu ar face filmele celuilat.Cat despre Welles,numai ca influenta e unul din numele mari ale cinematografului iar Citezen Kane e in topurile criticilor,regizorilor,etc dintr-un motiv-e atat de bun.

Pana la urma,vorba aia...to each it's own.

[illotempore2002]

Am vazut ieri The seventh seal. Mai, voua chiar v-a placut filmul asta?

Mi e pare de o naivitate induiosatoare. Personajul principal, un cavaler medieval, are un discurs si niste intrebari de toata jena. To filmul nu face decat sa filosofeze ieftin, afirmand umatoarele lucruri; Dumnezeu sta ascuns in intuneric, vreau sa-l ating pe Dumnezeu, de ce oare nu-mi vorbeste? Cum sa cred in el daca nu mi se arata? Literalmente, astea sunt intrebarile lui.

WTF, intrebari de scoala generala, filosofie de suburbie. Pur si simplu nu pot sa cred ca un regizor atat de mare poate fi atat de lipsit de subtilitate si de capacitatea de a nuanta.

Nu zic ca prezenta mortii persnificate intr-un teribil jucator de sah nu mi-a placut. Imaginea e foarte faina iar actorul care joaca Moartea foarte sumbu, credibil, morbid. Doh!

Am ras la prostioara aia de secventa in care grupul de calatori prin padure se minuneaza de cat de linistiti sunt copacii, they are unusually still doar ca pe chipurile lor si pe carutze si cai se vad umbrele copacilor care se misca foarte nervos chiar.

Film simplist, idee simplista, omul care nu poate scapa de destin, de moarte, wow, m-a dat pe spate, si dupa toate astea, mai este si prost povestit.

[illotempore2002]

Bremen,

Ti se pare normal sa ridici problema Divinitatii intr-o forma atat de caraghioasa intrebandu-te, ca un tampit, de ce sta Dumnezeu ascuns in intuneric? De ce nu poti pune mana pe el?
Intentiile autorului dunt laudabile dar modul in care se exprima e de un caraghios penibil. Tu daca ai fi un regizor rafinat, de talia lui bergman, asa ai ridica problema la fileu?

[illotempore2002]

Crezi ca asta poate functiona ca scuza, in contextul in care in anii '50 se faceau filme ca 400 Coups (la numai 2 ani dupa Seventh Seal), sau 12 angry men, Asphalt Jungle, Vertigo? Filme de bun simt, subtile, incitante?

Si nu se convine cel mai adesea ca un film este cu atat mai bun cu cat, indiferent de cat timp trece peste el, isi pastreaza macar partial relevanta, adevarul si conexiunea cu tine ca spectator? Daca tu spui ca vechimea e o scuza inseamna ca admiti ca la ora actuala filmul nu mai face fatza prezentului.


Dar de ce, de ce Doamen, nu iti arati fata sa te pot atinge? Sa pot crede in tine?
:-&

[Judex]

@Illo
Ia ma, citeste:
http://www.nistea.com/eseuri/gheorghe_fedorovici/aici-acolo-dincolo-filmul-a-saptea-pecete-ingmar-bergman.htm

[illotempore2002]

Lasind gluma la o parte cred ca este normal sa te inrebi daca exista Dumnezeu ,unde este ,s.a.m.d. Exista chiar in Biblie personaje care se lamenteaza ,urla si- l implora pe Dumnezeu sa se arate ,sa se explice.Iov ar fi cel mai bun exemplu dar mai sunt si altii (profeti precum Isaia sau Ieremia ).Cit despre Bergman in anii '50 sa nu uitam ca lumea lui tocmai trecuse printr-un razboi mondial si optimismul din secolul al 19-lea palise in fata grozaviilor la care se dedase civilizatia occidentala.Deci parabola cu cavalerul care se intoarce descumpanit din cruciada nu mai pare asa fortata.Si el se intorsese din tinuturi groaznice sperind sa gaseasca pace insa gaseste o Europa pustiita de molimi si alte nenorociri.

Dar sunt de acord ca omul chinuit de interogatii fata de Divinitate este interesant de analizat, e o tema foarte fertila, nu neg asta doar ca ma frapeaza simplitatea in care se prezinta acest cavaler medieval. Simplitatea monologului lui prostesc, pur si simplu ma deranjeaza nivelul inferior la care se afla credinta lui. Imi vine parca sa ii raspund bai fraierule, a crede e un act personal interior, nu trebuie sa il atingi pe dumnezeu pe pulpa ca sa fii convins ca exista ca daca ar fi tangibil ar crede toata lumea in el pur si simplu, idiotule, si nu s-ar mai ridica problema credintei. Nu mai zic ca e de-a dreptul tamapit omul, nu e nici macar asta o problema ci infantilismul sau mental.

Nu mi se pare fortat personajul prin faptul ca e un cavaler medieval, devreme ce asta e contextul istoric la care se opreste ochiul iscoditor si subtil al lui Bergman, evul mediu, in vremea cruciadelor. E chiar ok tema, ofertanta, molima neagra cae bantuie Europa, mana in mana cu Moartea care bantuie pe urmele cruciatului. It's fine with me, dar sa taca naibii din gura.

Pur si simplu filmul nu face fata testului timpului.

Prefer sensibilitatea si rafinamentul psihologic al Sarabandei lui Bergman decat grosolania asta vomitiva despre religie.

[illotempore2002]

.Pai ce facem acum ori e Bergman prea fanat ori prea modern si si de neinteles ? Daca la inceput pare prafuit lasa ca si-a scos pirleala Bergman in anii' 60-'70 cind a devenit mai modern decit toti modernii Poti fi un mare artist folosind mijloace ( aparent ) prafuite .Exemple recente :Cronenberg cu ''A History of Violence "' un film ''cuminte'' dupa toate balele si secretiile ce-i caracterizau filmele ;la fel pot sa zic de Lynch cu ''The Straight Story ''

Da, sunt de acord ca si-a scos parleala mai tarziu cu alte filme (mi-a placut foarte mult Sarabanda) doar ca acum vorbeam de Seventh Seal in sine, nu tineam musai sa-l compar cu alte filme ca sa-l scot pe Bergman :D

[illotempore2002]

Ce zice Roger Ebert de la Suntimes?

Perhaps that is why it is out of fashion at the moment. Long considered one of the masterpieces of cinema, it is now a little embarrassing to some viewers, with its stark imagery and its uncompromising subject, which is no less than the absence of God.

http://rogerebert.suntimes.com/apps/pbcs.dll/article?AID=/20000416/REVIEWS08/401010358/1023

[Judex]

Ok, deci tu contesti componenta estetica a discursului cinematografic, invocand desuetudinea tehnicii interpretative. Fa un remake!

[Windom]

E simplitate si naivitate in intrebarile alea intr-adevar dar perioada in care se desfasoara actiunea filmului era una dominata de simplitate si naivitate. Nu trebuie sa o raportezi la gindirea noastra moderna. Bergman se afla el insusi intr-o criza spirituala in acea perioada, era de parere ca lumea a fost prinsa in ghearele raului absolut reprezentat de bomba atomica pe care o considera echivalentul molimii negre din Evul Mediu.
Daca stai bine si te gindesti, pina la urma toate intrebarile ce au legatura cu religia au un grad mai mare sau mai mic de naivitate in ele...;)

[illotempore2002]

Totusi, Tarkovski isi ridica intr-un mod mai nuantat problema, te pune si pe tine ca spectator in dubiu si macar nu-ti vine sa razi, are o anumita sobrietate in fata careia simti nevoia sa fii politicos.

[ricutza]

Pur si simplu filmul nu face fata testului timpului.


asta e in general problema filmelor europene.

[fake_hippie]

Eu unul apreciez felul (aparent) naiv in care se pune problema in A saptea pecete. Actiunea se desfasoara in Evul Mediu, nu te puteai astepta de la un cavaler medieval sa porneasca discutii docte despre Dumnezeu. Odata acceptat acest aspect, vizionarea filmului a devenit o placere tocmai datorita perspectivei alese. De altfel, filmele lui Bergman nu se caracterizeaza prin dialoguri foarte complexe, ci tocmai prin exprimarea directa si cu simplitate a ideilor si sustinerea acestora prin impletirea tututor mijloacelor aflate la dispozitia sa: imagine, montaj, miscarea camerei, sunet etc. "Combinatia" astfel obtinuta e mai puternica decat o mie de eseuri despre existenta lui Dumnezeu sau despre altceva, tocmai pentru ca spectatorul interiorizeaza mesajul. Daca stilul lui te atinge sau nu, asta e alta problema, for me it hit the spot, the soft one.

Vad ca nu a amintit nimeni de Izvorul fecioarei (Virgin Spring) - sau mi-a scapat mie postarea respectiva. Oricum, un film simplu, un basm transpus pe ecran, poate lent si eventual plictisitor pentru unii, insa nu si pentru mine... Scena cu copacul nu o voi uita prea curand.

[zeno.marin]

Am avut impresia unei piese de treatru profund dramatizate, cu imagini coplesitor de lungi, cu alternante zi-noapte imperceptibile, dar surprinzatoare in acelasi timp. Ce m-a impresionat? Lumina. Luminile sunt "negre", dar cu contururi clare si cu contrast naucitor. Acel contrast frumos si pur, ce aminteste parca de un filmul de propaganda. Imaginea "e mai perfecta" decat chipurile actorilor, o afirmatie care sustine impecabi acel "constructio ad sensum" in forma cinematografica.
Intreaga desfasurare marcata de cateva accente din muzica lui Bach, e excesiv dramatizata, secventele fiind aproape chinuitor de lungi. Dialogurile sunt intense, dar rare si lente, iar daca subtitrarea nu inseala "Traduttore, Traditore!" atunci aproape ca as suspecta ca filmul a fost scris pentru teatru.

Ciudate relatii, ciudate cupluri. Odata il avem pe David, un scriitor vaduv, cu un suflet gol al carui egoism las este umplut doar de suferinta fiicei sale, folosita ca subiect de studiu in scrierile sale. Apoi un frate, Minus, cu o sexualitate cel putin indoielinca care fuge de colo colo pe plaja pentru a spori tensiunea dramatica, apasat si complexat fiind de relatia sa spunem neprincipiala frate-sora. Si in fine, un sot Martin foarte iubitor si resemnat care... ei bine, nu participa in film decat ca element de legatura. Pe masura ce defectele tuturor ies la iveala, singura normala in ciuda halucinatiilor sale mistice, ramane chiar... Karin, a carei expresivitate actoriceasca nu fascineaza in toate ipostazele, jocul ei purtand clar marca anilor 60.

M-as mai gandi apoi si la felul in care este impartit filmul - cu granite clare, distincte, pe episoade sau chiar acte (episodul picnicului, episodul ploii, episodul lectiei de latina). De-ar fi sa aleg un fragment reprezentativ pentru compozitia filmului acestuia, atunci cred ca m-as opri la scena din gradina in care dupa o lupta intre frati (soldata cu un scuipat) lectia de latina continua ca si cum nu s-ar fi intamplat nimic. Dar actele nu au importanta, pentru ca practic tot filmul e un pretext pentru fundal: simbolistica sugerata subtil si jocul puternic dar aproape imperceptibil de lumini creat Bergman, care te poarta de la amurg la rasarit in cateva cadre.

[zeno.marin]

O pelicula "aseptica", radiind aceeasi lumina fabuloasa si imaculata care l-a facut celebru pe Bergman alcatuita pe alocuri din succesiuni statice de fotografii artistice. Din nou un film in acte, de data asta cu delimitari mult mai perceptibile decat la "Through a Glass Darkly". Din nou o intriga pe marginea nebuniei, mai mult schitata, insa suficient de prezenta incat sa permita fanteziei sa zburde in absolut orice directie.
Secventele trec fulgerator in fractiuni de secunda pe langa tine, socante, schizofrenice, cu imagini si idei recurente aduse inclusiv din alte flme, ireale si absurde ca un vis urat. Filmari din profil, in semi-intuneric sau lumina dumnezeiesc de uniforma, si meditatii teatrale, cu voce tare, aproape in versuri. Imagini supra-realiste, ultraviolente si socante pe alocuri precum sinuciderea celebrului calugar budist, dedublare, compasiune, vinovatie.

Si ce vedem? O cavalcada de simboluri tenebroase care creaza atmosfera unui psihic deformat - un paianjen, o rastignire, doi batrani in morga, un copil care nu-si gaseste locul intr-un pat situat undeva in neant, o oaie cu jugulara taiata. Primul impact e senzatia unui mister total, dorind a fi preludiul unei analize psihologice mai mult "artistice", marcate de parcurgeri la granita subliminalului.
Poate ca ar fi mai bine sa nu cautam mesaje ascunse acolo unde nu e cazul. E o capcana in care cad multi dintre cei care supraliciteaza intentiile artistice care de multe ori sunt doar decorative. In caz ca totusi insistam, putem imperechea acele fractiuni de imagini cu teme sau cu episoade care vor aparea mai tarziu in film.

Un film sugestiv si puternic dar minimalist, parca prea incaract cu simboluri, prea patetic. Caci patetic este cuvantul care descrie cel mai bine monologul interminabil al Almei, ajutata substantial de tacerea expresiva a semi-catatonicei Elizabeth. Si nu e clar pana la urma cine are mai multa nevoie de terapie, pentru ca de fapt Alma este cea care se foloseste de actrita sa-si vindece constiinta destainuindu-se, creand un zbucium nefiresc de profund si o apropiere excesiva intre cele doua.

Aceata pendulare exagerata intre intimitate si senzualitate, parasire si auto-alienare, intre confesiune increzatoare si tradare creaza o consistenta temei, dar din pacate exista scene supraincarcate du dramatism (vezi scena cu Gunnar Björnstrand). Ideea prezentarii aceluiasi monolog din ambele perspective (Bibi Andersson vs. Liv Ullmann) este fantastica, iar asa ceva determina atributul de arta in filmul lui Bergman. Din pacate punctul culminant, cu jumatatile de personalitate puse una langa alta, ca intr-un film mut, mi se pare indoielnica si strica gustul. Vazand-o ai senzatia ca cineva iti explica un banc pe care tu de fapt l-ai inteles. Pacat, nu era necesara....

O incheiere circulara si seaca precum aceasta propozitie.

[rvn]

Si ce vedem? O cavalcada de simboluri tenebroase care creaza atmosfera unui psihic deformat - un paianjen, o rastignire, doi batrani in morga, un copil care nu-si gaseste locul intr-un pat situat undeva in neant, o oaie cu jugulara taiata. Primul impact e senzatia unui mister total, dorind a fi preludiul unei analize psihologice mai mult "artistice", marcate de parcurgeri la granita subliminalului.
Poate ca ar fi mai bine sa nu cautam mesaje ascunse acolo unde nu e cazul. E o capcana in care cad multi dintre cei care supraliciteaza intentiile artistice care de multe ori sunt doar decorative. In caz ca totusi insistam, putem imperechea acele fractiuni de imagini cu teme sau cu episoade care vor aparea mai tarziu in film.

faptul ca Bergman a preferat aceasta introducere,n-a fost intamplatoare si nici noua ca procedeu.sunt destule exemple de filme in care, prin imagini sugestive,prin simboluri,plasate chiar ca secvente de inceput,autorii incearca subtil sa ne arunce cateva "firicele"cu care noi,spectatorii, sa facem legaturi pe parcursul desfasurarii epice sau la final.
e normal sa cauti aceste mesaje.mai ales la un autor ca Bergman si mai ales la un film psihologic. problema ar fi,cum interpretam acele imagini,daca vedem mai mult decat niste efecte vizuale interesante sau gasim intr-adevar sensuri legate de ceea ce se intampla celor doua personaje din film...
sincer,nu cred ca e o capcana.e doar intentia de a ne face sa gandim mai putin sau mai mult.

[rvn]

de fapt, intentia este sa te oblige la replay.

[zeno.marin]

faptul ca Bergman a preferat aceasta introducere,n-a fost intamplatoare si nici noua ca procedeu.sunt destule exemple de filme in care, prin imagini sugestive,prin simboluri,plasate chiar ca secvente de inceput,autorii incearca subtil sa ne arunce cateva "firicele"cu care noi,spectatorii, sa facem legaturi pe parcursul desfasurarii epice sau la final.
e normal sa cauti aceste mesaje.mai ales la un autor ca Bergman si mai ales la un film psihologic. problema ar fi,cum interpretam acele imagini,daca vedem mai mult decat niste efecte vizuale interesante sau gasim intr-adevar sensuri legate de ceea ce se intampla celor doua personaje din film...
sincer,nu cred ca e o capcana.e doar intentia de a ne face sa gandim mai putin sau mai mult.
Sa gandesti mai putin? Da, tocmai asta m-a afectat la imaginea oglindita. Tot restul era complet sugestiv, fara sa mai fie nevoie de metafora asta.
Sa gandesti mai mult? Nu suspectam vreo capcana intinsa in mod deliberat de catre artist, ci la efectul care are loc atunci cand esti silit sa comentezi o pictura abstracta. Oh, si ce usor este sa comentezi picturile abstracte!
De fapt ce spun, exista mereu riscul sa supra-atribui si sa depaseti intentia autorilor, fie pentru ca devii euforic, literlmente extaziat la modul sincer, fie pentru ca simti nevoia sa substitui nepriceperea ta cu interpretari care sa camufleze acest lucru. Da, in fond si asta face parte din snobism. Cati poeti nu s-ar rostogoli de ras in mormant daca ar mai putea citi interpretarile date de criticii lor?
Vrei sa dam interpretari la cateva imagini? Atunci hai sa lansam cateva speculatii, pornind de la cosmarul de factura abstracta:
- asocierea dintre oaia sacrificata si secventa catre final cand Alma ii raneste bratul Elisabetei
- asociere intre [...ceva cenzurat din cate am citit dupa...] si confesiunea erotica a Almei
- asociere intre dans-diavol-schelet si intreaga indee de nebunie
- asociere intre fotografia gavroche-ului cu brate ridicate, amenintat de pustile germane si mama denaturata care isi respinge pruncul
- asocierea intre...
Bun, cred ca se mai pot adauga vreo cateva dar sunt justificate in vreun fel?
Nu cumva fortam totul sau gresim macar pe undeva?
Daca nu, atunci unde?...

[zeno.marin]

de fapt, intentia este sa te oblige la replay.
In 1966 nu exista acest lux. Trebuia sa derulezi tot filmul. Sau sa...iei notite.

[rvn]

eu mi-am format o anume parere,desi nu ma pot lauda ca am vazut sute sau mii de filme din toate categoriile,deci pot gresi dar totusi o spun: un creator in arta cinematografica se exprima prin imagine,ceea ce vrea sa transmita privitorului prin intermediul lor si al actorilor este mesajul filmului.cu cat un autor apeleaza la mai putine artificii care aglomereaza ecranul si lasa libera imaginea si fata actorului sa vorbeasca,este in perceptia mea un artist desavarsit.
privitorul e liber sa "guste" daca e capabil s-o faca.ceea ce pricepe el,poate nu e sensul dat de autor,dar cu siguranta e sensul care-i place lui sa-l gaseasca. atunci cand suntem sensibilizati de felul in care artistul a ales sa ne faca cunostinta cu opera sa,inseamna ca el si-a atins scopul.

[zeno.marin]

Iata ca am trecut si prin a treia experienta a vizionarii unui film al marelui Bergman si-mi vin in minte primele impresii, dar cu urme de indoiala si usoara tristete sau, voi fi onest, un pic de deceptie. Senzational episodul primului vis, ca premonitie pentru moartea care se strecoara prin usa dormitorului. A facut tot filmul pentru mine. Esenta de film, nu alta. Ratacirea pe strazile sinistre si necunoscute e un cosmar frecvent la multi, la fel de intalnit precum senzatia de abandonare, deziluzie si alienare exprimata atat de des in filmele lui Bergman. Ceasul fara limbi, expresia vesniciei unde timpul nu mai are consistenta, manechin cu chip contorsionat si mortul din sicriul care cade din dricul fara vizitiu au toate ceva comun: o presimtire sumbra pe care o are spectatorul. Nu ca ar fi previzibile, dar mai degraba potrivit ar fi "de ce iti este teama nu vei scapa", caci spaima vine ca rasplata la asteptare tensionata.

Cine nu s-a asteptat ca ceasul din buzunarul profesorului Borg sa fie replica zadarnica a ceasului de strada? Cine nu a intuit ca mana din sicriul intredeschis, cazut pe caldaram e chiar...el insusi? Tocmai aici e farmecul: cumva astepti ceva tenebros si tipic de cosmar sa se intample si chiar acel lucru se intampla. Interesant inceputul celuilalt vis, cel cu purgatoriul, umbrit din pacate de scena infidelitatii un pic cam de prisos. La fel de rafinat finalul, un vis frumos sau un sfarsit frumos de viata. Expresiv jocul exceptionalului Victor Sjöström fara de care am citit ca acest film nici n-ar fi existat. O nota buna si pentru superba Ingrid Thulin, simpatic si Max von Sydow in - cred - cel mai scurt si mai minor rol al carierei sale (angajat la benzinarie).

Totusi cu tot respectul pentru opera lui Bergman si echipa sa constanta de actori intreb: este permis sa-ti placa mai putin un film al unui mare regizor sau "orgoliul de cinefil" te obliga sa te extaziezi la toate?... Marturisesc ca m-au deceptionat profund secventele cu Bibi Andersson, jucand exagerat, cu voce monotna si recitand texte aproape cantate. De vina e structura frazelor ne-natural de elaborate si incredibil de artificiale. De-a dreptul insuportabili ca o pata de fragi salbatici pe un sort alb au fost si cei doi cabotini, "copiii" de pe bancheta din spate (trecuti bine de 30 de ani) cu pasiuni si discutii elevate despre filozofie, dar comportament de scolar (suturi in fund si sapca de strengar). Tot irelevante au fost si gemenele cu cozi impletite ca si intreaga scena nici macar nostima de familie, sau cuplul neconvingator din masina rasturnata.

Lumina excesiva o pot intelege, dar artificialiatea disonanta nu.

[rvn]

Marturisesc ca m-au deceptionat profund secventele cu Bibi Andersson, jucand exagerat, cu voce monotna si recitand texte aproape cantate. De vina e structura frazelor ne-natural de elaborate si incredibil de artificiale. De-a dreptul insuportabili ca o pata de fragi salbatici pe un sort alb au fost si cei doi cabotini, "copiii" de pe bancheta din spate (trecuti bine de 30 de ani) cu pasiuni si discutii elevate despre filozofie, dar comportament de scolar (suturi in fund si sapca de strengar). Tot irelevante au fost si gemenele cu cozi impletite ca si intreaga scena nici macar nostima de familie, sau cuplul neconvingator din masina rasturnata.


in plus fata de ce-ai mentionat tu:
stupida dedicatie muzicala pentru unchiul cel surd si oribila coafura scurta a lui Bibi.
si n-am inteles de ce a fost debarcat din masina in mijlocul padurii cuplul acela ciudat...
in fine...mare ti-e gradina lui Bergman si poate,cum am zis intr-un mesaj anterior,filmele lui cer obligatoriu replayul.suprarealismul excesiv nu este usor de rumegat si uneori avem tendinta sa spunem ca ne aflam in fata ridicolului.chestie de gust!
eu apreciez mult spectaculozitatea peisajelor.marea si tarmul,vazute in alb si negru sunt fabuloase.marea,cel putin,este mult mai frumoasa ca atunci cand verde-albastrul ei ne-ar fi orbit.

[zeno.marin]

Un proverb italian spune: "La sfarsitul jocului (de sah) si regele si pionul intra in aceeasi cutie". Asa ca asocierea dintre sah si moarte exista de ceva vreme iar o cautare a acestei teme poate sa mai dezvaluie alte exemple. Categoric alegoria e foarte puternica sub forma inegalabilei pelicule a lui Bergman.

Picturile lui Hieronymus Bosh ar fi prima asociere dintre modul socant de convingator prin care Bermgan reda atmosfera de ev mediu si realitatea lugubra a acelor timpuri salbatice si primitive. Acest element de legatura, sesizabil doar prin paradigma scenei cu pictorul, reda perfect elementul de grotesc ce stapaneste peisajul si vine la fel de intamplator precum modul in care Bergman se foloseste de actori pentru a-si reda propriile sale idei despre conflictele interioare de natura existentialista. Aceleasi tanguiri, aceleasi ganduri, aceleasi senimente de alienare, aceeasi atmosfera de abandon sufletesc, de izolare, de mizantropie educata sunt reluate si acum.

Si as putea continua aici mult si bine, dar nu am reusit sa inteleg niciodata cauza, ci doar sa vad un efect, o forma fara fond - vocea depresiei constante a lui Bergman prin cantecul actorilor gandind cu voce tare: "Oare trebuie sa ne facem din frica un idol si sa-l numim Dumnezeu?" sau "Este atat de teribil de greu de conceput sa-L poti percepe pe Dumnezeu prin propriile simturi? De ce se ascunde El intr-un nor de promisiuni eludabile si miracole invizibile?". Intreg filmul este asadar o alegorie tip "vanitas", cu decoruri fabuloase si costume extraordinare, a caror expresivitate este infinit mai mare in alb si negru decat ar putea reda orice film color contemporan. Ceea ce frapeaza iarasi sunt figurile actorilor, impecabil de realiste priin grotescul fizionomiei lor (vezi scena impresionanta a cortegiului de oameni care se autoflageleaza care culmineaza cu un monolog).

Numai ca realismul acestei capodopere se termina brusc si ne pomenim (inevitabil) cu prezentele feminine diafane, imaculate si recursive din filmele lui Bergman. Ma refer desigur Bibi Andersson care reuseste sa saboteze prin jocul ei un film intreg cu cea mai gratioasa ingenuitate. Sarmana Bibi - febletea mea cu antecedente - nu e singura, asa ca s-o iertam. Caci a jucat mai fandosit in alte filme - "Fragii salbatici" - care reapar in acest film, amestecati medieval cu lapte de capra. Sa nu le iertam nici pe Inga Gill sau Maud Hansson cu tipatul ei neconvingator si iata, nici pe Nils Poppe (Jof) de exemplu, jongleurul incepator cu un stil de interpretare excesiv de fortat si de copilaresc.

Scene si scene. Contrastante prin abordare, dar cu un contrast nedorit. O explicatie pe care o putem invoca pentru artificialitate exagerata este ca actiunea se petrece in evul ciumei bubonice, iar pe atunci cam asa erau piesele de teatru in realitate: grotesti, la randu-le. In acest context, scena primitiva de teatru este chiar savuroasa, pentru ca imi imaginez ca astfel aratau cu adevarat reprezentatiile actoricesti medievale. Explicatia insa nu rezista mult, caci stilul acesta de joc se regaseste si in alte filme ale sale. Si repet, acest lucru parca deranjeaza. Undeva dizolvate imperceptibil de film, se afla scene jucate cand primitv si infantil, cand bine si natural, cum de pilda ar fi episodul impresionant petrecut la carciuma. Nu pot sa cred ca acest contrast intre drama realista, jucata natural si scalambaiala de teatru de amatori poate sa fie ceruta ca si balans sau contrast de catre regizor, pentru a mari efectul dramatic. Sau asa sa fie?...

Marturisesc ca nu voi putea niciodata intelege sau sa ma impac cu contrastul intre desavarsirea profunzimii unor imagini, idei, metafore, alegorii sau orice figura de stil si "over-over-over-acting"...

[Lelouche]

Sa nu uitam si de site-ul ACESTA (http://www.ingmarbergman.se/)

[cosminlipsa]

Ingmar Bergman =D>

[Lelouche]

Un articol mai vechiut dar extrem de elocvent, poate fi gasit AICI (http://atelier.liternet.ro/articol/4860/Alex-Leo-Serban/Un-eseu-despre-Ingmar-Bergman-Persona.html) . Parfumul rindurilor lui Alex Leo Serban nu isi pierd,se pare, niciodata obiectivitatea si ineditul.

[rvn]

1570
mi se pare foarte interesant punctul de vedere al lui Browne.si adevarat.oricum, imaginea cu copilul care incearca sa atinga fata femeii cu manuta este cu siguranta liantul dintre inceputul si finalul acestui film.mi-a placut Persona, in primul rand pentru maniera in care Bergman a reusit sa le faca pe cele doua personaje-actrite sa se completeze una pe cealalta si strategia terapeutica abordata, inedita si excelent aleasa, ca temelie a relatiei speciale ce s-a infiripat ulterior intre cele doua femei.

[Tyybi1]

INGMAR BERGMAN - The BEST :x

[1MicuCelUmilSiViril]

Mi-au placut multe filme facute de el, ultimul fiind Sarabande, magnific!
Un demolator de mituri pentru cei care inca mai cred ca numarul banilor face filmul bun (vezi si pe la noi). :)

[1MicuCelUmilSiViril]

Despre "Rusinea" - Skammen (1968), care e un film foarte bun, nu prea am vazut sa fie amintit, dar merita sa fie vazut.

[rvn]

Despre "Rusinea" - Skammen (1968), care e un film foarte bun, nu prea am vazut sa fie amintit, dar merita sa fie vazut.

intr-adevar, comentariile au fost putine,in ciuda faptului ca, doua filme atat de concentrate, ofereau destule posibilitati de a lansa idei,pareri,pozitii...
se pare ca, "Rusinea" este sortita sa fie un titlu potrivit pentru filme extraordinare...
http://www.cinemagia.ro/forum/showthread.php?t=98212&highlight=SKAMMEN

[1MicuCelUmilSiViril]

Multumesc, am citit cu bucurie comentariile despre film.
Este un film de valoare din care se remarca analiza profunda, detaliata si, in general, "Rusinea" e un etalon al filmelor cu razboi.
Intr-adevar, vizionarea lui creeaza impresii puternice, dar nu trebuie nici sa exageram, cum am mai vazut si prin alta parte, spunand ca altul nu mai e ca el, pentru ca exista si alte filme deosebite ale genului. Unele isi propun chiar sa redea batalii ce au avut loc, sprijinindu-se, unde e posibil, pe participanti la evenimente.
Nu ma refer cand zic filme cu razboi la cele de tip "desene animate" sau, mai nou spus, "jocuri pe calculator", in care totul e un iures, eroul e invincibil, pe scurt, filme de genul "pe cai, ca se filmeaza", "bum-bum", "hai, sa vedem cine are bomba mai mare", ori alte asemenea exprimari, dupa placul dvs (si apropo, filmele romanesti au la acest capitol o bila alba), ci la filme ca Paths of Glory, de exemplu.

[rvn]

Multumesc, am citit cu bucurie comentariile despre film.
Este un film de valoare din care se remarca analiza profunda, detaliata si, in general, "Rusinea" e un etalon al filmelor cu razboi.

cu placere.
acuma nu stiu cat de exact putem incadra filmele intr-o anume categorie, de regula, sunt un melanj din toate: actiune,drama, umor, aventura...depinde in ce situatii sunt puse personajele, in raport cu interiorul lor si cu exteriorul, cu lumea care le inconjoara. Shame-ul lui Bergman este atat de concentrat pe ceea ce li se intampla celor personaje principale, incat, razboiul este doar "invadatorul" lumii lor, un pretext perfect pentru accentuarea starii conflictuale dintre protagonisti si nu subiectul in sine al filmului. am vazut cu totii filme asa zise de "razboi". unele sunt adevarate epopei, unde, gasim armata in toata splendoarea, ca personaj colectiv. mai putin conteaza viata de dincolo de conflictul armat, teatrul de razboi este scena principala, impersonala, rece, lipsita total de sentimentalism. un astfel de film, imprumuta mult din calitatile documentarului.
in schimb, sunt unii autori care sunt preocupati mai mult de plasarea fortei dramatice in sarcina personajelor, prin prisma vietii lor particulare, asa cum este ea influentata, invadata,deformata ireversibil, de evenimente istorice independente de voita lor, asa cum este razboiul, conflictul armat, in general.
asadar,vorbind strict de Shame, primele scene sunt cumva temelia pe care Bergman a asezat cu multa pricepere, toata constructia ulterioara a filmului, in care intra, desigur, inevitabil, si scene de razboi. intentia lui, nu a fost de dramatiza evenimentele, ci, de de a le folosi ca un "decor", un fapt generator de stari conflictuale rezumate strict la personajele sale, de-atfel, unul dintre comentariile din link, cel al lui Windom, surprinde excelent acest raport drama colectiva in timp de razboi/drama personala, in viziunea lui Bergman, care, da, este inegalabil cand vine vorba de imagine, patina aceea speciala pe care o imprima parca creeaza impresia ca cei doi sunt pe insula nepamanteana, iar razboiul care vine peste ei, este si mai nepamantean.
rusinea este o trasatura tipic umana. inseamna, cumva, constientizarea pierderii demnitatii, o injosire pe care suntem nevoiti s-o suportam, fiindca este rezultatul faptelor noastre. mi se pare fascinant ceea ce a facut Bergman din "Shame", o demonstratie minunata de arta imbinarii psihologiei de personaj, cu istorie vazuta prin ochiul dramaturgului poetic.
2857

[1MicuCelUmilSiViril]

M-a uns comentariul. Foarte frumos ai prins esenta.
Asta a fost ideea, sa se simta prezenta si sa prezinte razboiul si consecintele lui fara sa invadeze ecranul numai cu bombe ca sa fie credibil.
Filmul a pus razboiul la locul lui, pentru ca razboiul nu e un lucru stralucitor, asa cum il prezinta altii.
Unii nici nu se gandesc la urmarile sale, daca stau bine in fotoliu cu telecomanda in mana sa vada filme cu razboi, ori razboiul e altceva, nu un show, caci asta fac unii din filmele cu razboi.
"Rusinea" se mai refera si la un alt aspect, in afara razboiului, in general. Este vorba de un razboi civil, adica se ajunsese la nebunia sa se omoare suedezi intre ei, nu ca si cum ar fi rusii cu nemtii in razboiul mondial, fiecare cu treaba lor.
E drept si ca suedezii, in ce priveste razboaiele, au avut mereu inclinatii ciudate, chiar vizavi de vecinii lor scandinavi. dar unde nu au ei gusturi ciudate?
Termin cu o gluma amara, ca nu vrem sa luam in ras situatia. La acest film nu s-au facut "sechele" pentru ca dau destule sechele razboaiele.

[rvn]

multumesc.
sunt cativa ani de cand am vazut filmul si mi-era teama ca, uitand detaliile, n-o sa fiu in stare sa scriu doua-trei fraze despre el. dar este imposibil sa uiti repede un Bergman, nu? asa cum este aproape imposibil sa-i deslusesti tainele de la prima vizionare...
cum spuneam, au trecut ani de cand am vazut "Shame", dar nu am uitat secventa aceea cand Liv isi facea cu gratie toaleta de dimineata. cei doi, ca toti artistii, sufereau de boemie, dar, vezi, una este sa fii boem in Paris sau Roma si alta este pe insula suedeza. austeritatea decorului este amprenta de necontestat a marelui Bergman si ea vine, desigur, la pachet, cu toata suita de trasaturi bolnavicioase ale celor doua personaje, incat este imposibil sa nu ramai cu ele pe retina.
ceea ce m-a frapat pe mine, a fost contrastul dintre frumusetea aproape ireala a lui Liv si modul lor de viata, pe de-o parte, dar cel mai mult,pe de alta parte, contrastul dintre aparenta ei fragilitate,spirtitul ei practic, puterea interioara extraordinara si incapacitatea totata a lui Max, de a face fata indatoririlor unui barbat-cap de familie. lumea artei este o sfera mult prea inalta. cei care au norocul de a intra in ea,poate cunosc o altfel de fericire, dar devin vulnerabili la mizeriile lumii comune. de-aici,cred ca nu mai este decat un pas, pana la autodistrugere. deci, chiar daca nu venea razboiul, cei doi, ar fi fost cu siguranta victimele propriei lor neadaptari. si uite asa, razboiul vine ca o lectie de viata, una cinica, ce-i drept...

[1MicuCelUmilSiViril]

Si eu am vazut filmul cu ceva ani in urma, dar tocmai de aceea, facand comparatie cu altele la care publicul nu-si aduce aminte nici titlul dupa o vreme, si sa plusez, spune ca nu mai sunt bune alea, altele nou aparute sunt bune - ba, da ce-mi place sa spun de astea! -, la filme ca acesta de care vorbim, si in aceste conditii, tot mai gasesti argumente sa vorbesti despre el dupa multi ani, fapt ce arata valoarea de care tot spuneam.
Ei, filmul asta e un fel de trei in unul, ca sa zambim.
In afara razboiului despre care am vorbit, alienarea la regizorul suedez e o tema frecventa, ce isi are originea in imensitatea spatiului si singuratatea oamenilor de pe acolo, specific nordicilor, pe care il gasim descris si in cartile lor (de aici si mitologia lor particulara), conditii in care oamenii trebuie sa se descurce.
Iar a treia "craca", fiindca n-a zis nimeni ca filmele lui sunt simple, se refera la conditia artistilor in societate (adevarati, nu parati) si pacatul in care cad o parte din ei (treaba cu turnul de fildes, izolandu-se de realitate), bransa a artistilor, nu a izolatilor, din care face parte si el (si mai e si suedez, cu imensitatea spatiilor, etc). :)
Dar cu ocazia asta face si studiu de caractere, pentru ca in cazul omului, acesta nu se vede in conditii obisnuite, ci atunci cand au loc schimbari: unii se descurca, altii nu, unii raman drepti, altii nu, si tot asa.
Puterea filmului, indiferent de toate marile forte care ii preseaza (au si partea lor de vina in asta, ca fiecare om in parte), este ca nu se resemneaza in astfel de incercari, ci cauta solutii, cauta firescul care i-a fost furat, chiar printr-o rusinoasa adaptare la conditii si in acest fel finalul este evident (poate fi acea eterna rusinoasa adaptare contemporana fata de eroica secolelor trecute, cantata dintotdeauna de marii poeti, pe buna dreptate).
Amintesc tot in acest sens, al cautarii de care spuneam, ca finalul chiar se termina cu un vis de restabilire a linistii avute.
Termin glumind, plecand de la ce am vorbit noi: cei care au mai vazut filmul, e timpul sa-l vada, iar cei care nu l-au vazut, e timpul sa-l revada ... dupa ce au citit ce am tot scris noi pe aici! :)

[rvn]

In afara razboiului despre care am vorbit, alienarea la regizorul suedez e o tema frecventa, ce isi are originea in imensitatea spatiului si singuratatea oamenilor de pe acolo, specific nordicilor, pe care il gasim descris si in cartile lor (de aici si mitologia lor particulara), conditii in care oamenii trebuie sa se descurce.

asta este clar, macar pentru cine a vazut macar 3-4 filme ale lui. acuma, nu stiu daca toti nordicii o iau pe aratura din cauza singuratatii, dar, cu siguranta, de atata de timp de cand populeaza Peninsula Scandinava, s-au adaptat excelent la mediul ei de viata.

[1MicuCelUmilSiViril]

Bineinteles ca nu e vorba de o generalizare, nici prin gand nu mi-a trecut asta. Eu nu-i numesc nici macar ciudati, decat cu ghilimele in anumite cazuri. Or fi mai directi, mai tacuti, mai salbatici, etc, au felul lor de a fi.
Sa spun doar cateva detalii, ca nu deviem intr-o discutie despre suedezi.
De aceea am si specificat foarte clar, originea lucrului, cu sensul ca de acolo vine si asta, inclusiv, nu ca suedez = nebun, ca sa vorbim foarte detasat. :)
Bine ca ai remarcat asta, sa nu creada altii cine stie ce!
Iar despre asa ceva, culmea, s-a nimerit sa discut si cu altcineva, tot zilele astea, despre o carte excelenta, "Sub ghetar" de H. Laxness, despre care spunea respectivul ca e ciudata.
Nu, aia e viata lor. I-am spus: dar te-ai gandit ca poate si ei spun despre noi, la randul lor, ca suntem ciudati cu felul nostru de a fi?
Revenind, am spus doar faptul ca originea acestui lucru se afla in modul lor de a trai, ce lasa amprente.
Conditiile fac omul sa fie intr-un anume fel. E greu la Cercul Polar sa dai noroc cu ursul alb in fiecare zi!
Sau singur pe mare, cu gandurile, cu frica de a nu-l inghiti valurile, sau orice exemplu, comuniunea cu Dumnezeu e altfel, ca la noi la tara, aceeasi treaba, singur cu problemele, nu ca la oras.
Acum, modern, si ei fug la oras, o sa aiba si nebunie de oras.
Inca o paranteza, A. Kaurismaki prinde bine viata nordicilor, are si un stil care imi place.
Nu vorbesc de nebunie in general. Asa, toate trebuie cautate la origini. E vorba numai de acea nebunie de care spuneam, pe care o studiaza, probabil ii placea sa studieze tema.
Dar asta nu inseamna ca nu au si ei nebunii lor, ca orice tara. Ca unii oameni sunt mai tari, altii mai labili, exista un segment, iar el, in filmele sale, s-a aplecat tocmai asupra celor cu astfel de probleme, si cu compasiune, si cu speranta de a gasi cumva o solutie, e alaturi de ei, dupa cate se vede.
Deci nu e vorba ca toti sunt zurlii, iar pe de alta parte, daca facea filmele cu oameni obisnuiti, poate, din diferite motive, deveneau plictisitoare pentru public (nu comentez desi e de comentat destul), si oricum, sa spunem drept, nu ii ofereau asa mare deschidere spre orice directie, cum ii ofera aceasta premisa.
Iar despre conditii, ca sa fie mai bine exemplificat, vezi din alt loc, Italia, in "Padre padrone", ce era si ce a ajuns sa faca la inceput faimosul lingvist in conditiile aratate?
Deci, pentru clarificare, nu vorbim de nebunie generalizata, ci de doua chestiuni, anumiti oameni in anumite conditii, ca si aceasta situatie din filmul de la care am plecat, dealtfel, care vizeaza generalul, pune intrebari, dar nu neaparat inseamna generalul.
Ma bucura mult sa discutam, sincer,

[rvn]

Deci nu e vorba ca toti sunt zurlii, iar pe de alta parte, daca facea filmele cu oameni obisnuiti, poate, din diferite motive, deveneau plictisitoare pentru public (nu comentez desi e de comentat destul), si oricum, sa spunem drept, nu ii ofereau asa mare deschidere spre orice directie, cum ii ofera aceasta premisa.

ha ha haaaa!
filmele lui Bergman sunt chiar plictisitoare pentru public. si sunt convinsa ca din cauza multiplelor si prea complicatelor probleme existentiale pe care trateaza intr-un stil nu prea usor de inghitit si nici de digerat. destinul lui Bergman a fost sa faca filme, asta a fost forma de arta pe care el a ales-o ca sa exteriorizeze ceea ce mintea sa sclipitoare ii punea pe "tava". educatia severa cu profunde implicatii religioase, primita de la parintii sai, o regasim in mai toate filmele sale, la fel cum obsesia pentru deslusirea tainelor cele mai ascunse ale personalitatii femeii, ne-a fericit cu cel putin trei sau patru filme exceptionale: "Strigate si soapte", "Persona", "Tacerea". una dintre actritele mele preferate din filmele lui este Ingrid Thulin. cine a vazut filmele lui,nu pe toate, macar pe cele reprezentative, si-a dat seama ca lucra cam cu aceeasi actori. avea si un cameraman preferat si foarte apreciat de critica, nu-i asa? dincolo de toata singuratatea specifica nordicilor, Bergman a fost inzestrat cu viziune si cu un fantastic potential intuitiv, in domeniul explorarii naturii umane, cea mai sensibila si complicata dintre toate care exista pe pamant.

p.s ma bucur ca-ti place sincer ca discutam, dar tu inca nu ai aflat cat de bine stau eu la categoria "simt al umorului". recunosc, doar uneori.

[1MicuCelUmilSiViril]

Daca-i asa, imi inchipui cat ar fi de plictisitoare in ipoteza pe care o spuneam eu.
Da, asa spuneam si eu intr-un cuvant, ca e artist, si e o conditie obligatorie sa vada ce altii nu vad. :) Asta imi aduce aminte de Moliere, care la reprezentatie piesei sale, Tartuffe, a fost intrebat de cardinalul "in functie", uimit de ce vazuse acolo, cum a putut sa faca asa ceva extraordinar, cum a putut sa surprinda toate acestea in modul acesta unic, iar Moliere i-a raspuns ca asa sunt oamenii, unii vad anumite lucruri, iar altii, chiar daca lucreaza in continuu cu ele, nu le observa. Nu am pus ghilimele, ca stiu cam de mult asta, dar cam asta e sensul.
Fiind parte a culturii, inevitabil cand discuti de acest regizor, spectrul se largeste din ce in ce mai mult, si ajungi sa vorbesti de multe lucruri ce depasesc granitele filmelor, principii, filosofii, caci asa e firesc, toate au un demers, dar de dragul forumului sa pastram limita filmelor cu trimiteri cand si cand, si asa e plictiseala, dupa cum sustii.:)
La filmele adaugate intervin si eu cu unul, Nara livet, pe care eu il consider un film cu o incarcatura extraordinara, ce aduce intr-adevar framantari si controverse. Si e iar unul dintre ale sale pe care il apreciez mult.
Iar de umor, felicitari! Asa e bine, ca trebuie sa fie prezent in viata,

[carmen_angelus_romila]

Reluati va rog aceasta sectiune...! Este foarte interesanta.