Nu prea ma uit eu la filme dar pare un film bun. Este imi pare foarte bine închegat din ce am citit în sinopsis si îmi pare mai mult sf, ca si loopers, numai ca nu e implicata asa de multa tehnologie ca acolo, iar aici se întâmpla de la sine. Este mai mult vorba tot de acei monstri, despre nazuintele lor de mult pierdute care au ramas acolo blocate în acele mirosuri. Iar familia vizitatoare este pentru acele meleaguri ca niste vizitatori astrali care perturba toate acele meleaguri ne prea adaptându-se sa traiasca la ele. Mai ales ca se stie ca viata la tara sau la comuna este bântuita tot mai mereu de unele fantome ale trecutului lor si ale tuturor relatiilor interpersonale ale semenilor lor
O alta capodopera a mintii traznite a lui Jordan Peele. Foarte diferit fata de Get Out, dar tot cu negrii, incepe greoi cu o introducere de circa 40 de minute plictisitoare, apoi, desi pare ca sunt franturi de logica totul se leaga la final si ne face sa stam sa ne gandim oare ce a vrut sa spuna autorul? Iesim uluiti din sala, ramanem in cap cu 2 lucruri: culoarea rosie (oare s-a inspirat de la PSD?) si foarfecele mare luat din complexul Europa pe sistemul "dati din mana in mana sa ajunga la toti". Replica celebra cu care filmul ne da pe spate este: "Cine suntem NOI? Niste americani, ba baiatule." E ca sa vezi...
Daca acesta e monument de prostie atunci unde incadram filmele : Mother 2017 ,The Disappointments Room si The Box 2009 la care ma luat somnul de 3 ori la el fara nici o vrajeala .
Un film destul de bun ,reusit cu foarte mult suspans .Nu este greu de inteles ,daca esti atent (a) se intelege de la prima vizionare .Merita vazut ,recomand ,trec foarte repede cele 2 ore
Cum spune și nota pe care i-am dat-o...un monument de prostie. Așa un film patetic nu am văzut niciodată. Cei mai prost investiți 22 lei din viața mea au fost pe biletul la "filmul" ăsta
Daca acesta e monument de prostie atunci unde incadram filmele : Mother 2017 ,The Disappointments Room si The Box 2009 la care ma luat somnul de 3 ori la el fara nici o vrajeala .
cum puteti compara The box cu Dissappointments room si US ???? vorbim de aceleasi filme ? nici nu-s incadrate in aceeasi categorie. Hai sa punem si Tom si Jerry, sa fie complet...
Un film foarte bun, cei care il considera prost probabil aplauda "capodopere" stil La Llorena, The Nun si altele. Jordan Peele e probabil unul dintre cei mai buni regizori de filme horror, Us ridicandu se la nivelul lui Get Out unul din cel mai bune filme horror ale ultimului deceniu. Villaini interesanti, nu ca fantomele vampirii varcolacii si alti villani cliseici de care suntem plictisiti. Un plot twist dragut la final care te va surprinde putin cand crezi ca stii deja cum s a terminat totul. Un film care si a meritat toti banii. Vizionare placuta
Un film foarte slab, cu scene total ne-credibile, nici macar nu e de groaza. Are multe momente statice, dureaza 120 minute. Tot astepti sa inceapa actiunea si cand incepe, vrei sa se termine odata toata tampenia! Nota 2!
Cu toate că filmul nu este perfect, Us trebuie văzut pentru idee, tensiune și actori. Us este un film care ridică multe întrebări, răspunsurile găsindu-le contemplând și nu urmărind interviurile producătorului/regizorului.
Lupita și copiii au jucat foarte bine, dar o surpriză a fost Elisabeth Moss (pe care o cunosc cel mai mult din The Handmaid's Tale), pentru că nu a avut doar o scenă de guest starr și atât, a avut parte și de o transformare.
Us este un film întunecat, dar și cu nuanțe umoristice, care te pune pe gânduri.
" Horror " pt copii..mi s a parut interesant si palpitant din trailer dar am facut o mare greseala ca am ales să văd acest film la cinema.. este în genul filmelor cu zombie, m a ținut în suspans la inceput, când nu stiam despre ce e vorba, după abia asteptam sa se termine..o porcarie
Cum adica?sunt filme horor de vazut la cinema si altele nu, doar pe tableta? ca ai emotii mai mici ??
Nici umbra de zombii... doar copii imperfecte, daca nu chiar malefice,deformate in oglinda schimbate, rasucite, rasturnate...
Trebuie sa ai muuulta rabdare ca sa nu pleci din cinema in prima jumatate a filmului "Us", dar daca rezisti s-ar putea sa merite. Mai rar filme proaste cu final fain... Altfel spus, Jordan Peele isi bate joc de tine si apoi te convinge sa-l ierti
Consider ca nu trebuie sa mergeti la acest film , ce mi.a ramas in cap ? Melodia din masina cand merg spre plaja(Luniz - I got 5 on it)....sa pui o mell rap pe fundal la un film horror....patetic
O poveste incalcita prin care regizorul vrea sa te faca sa te gandesti : cine esti tu?
Cel mai bun exemplu : La final vedem ca defapt umbra este cea care a ramas in viata. De ce ? Pentru ca adevarata fata nu vorbea si a fost inchisa de umbra in lumea umbrelor, iar acum a venit sa se razbune si sa isi ia viata inapoi dar este omorata....daca asa vrea regizorul sa ma faca sa ma intrb cine sunt eu cu adevarat...jalnic.
Cati dintre voi ati cautat versetul Ieremia 11:11 ?
Contextul biblic zice clar ca Dumnezeu nu o sa ii asculte in ziua necazului pe oamenii care au calcat legamantul....pentru ca si.au facut alti dumnezei....
Versetu asta cu laitmotivul… citeşte
Unul dintre cele mai de nevizionat filme la care am fost vreodata.
Am încercat cu greu sa rezist pana la sfârșit dar după o ora jumătate nu am mai rezistat și am parasit sala .... in care eram doar 4 spectatori.
Jalnic, dacă asta înseamnă film de groaza .... apoi uit agent gen !
Am vazut filmul asta-seara la cinema,un film foarte bun cu un final neasteptat si suprinzator avand in vedere desfasurarea evenimemtele de-a lungul filmului pana la finalul acestuia. Finaul surprinzator intoarce povestea filmului cu 180' .
Filmul este indeajuns de Horror si de misto ca sa fie urmarit, efecte misto. Singura problema cu astfel de Filme este ca o da in Paradoxuri. Finalul este ok si interesant oarecum, dar foarte greu sa pui cap la cap aceste puzzle-uri fiindca iti dai seama ca ii lipseste logica. Adica tot parcursul Filmului acele umbre nu si-au dat seama ca acele persoane care vin peste ei, sunt de fapt persoanele reale care le-au rapit si vor sa-si recupereze identitatea?
Un film bun, chiar daca nu l-as cataloga in categoria horror, pe alocuri incearca sa te ameteasca, sa te induca in eroare, sunt de acord cu un comentariu pe aici care spunea ca e un ''thriller psihologic'', eu il recomand tuturor fanilor de acest gen, reuseste sa te tina in suspans pana la final....
Presupun ca reusim totusi cu totii sa intelegem faptul ca filmul , cu defectele si plusurile sale este unul chiar foarte bine gandit , regizat , alcatuit pe baza evenimentelor , psihologic ( un gen foarte rar intalnit in filme tho ) si mai presupun ca , chiar daca nu este dedus din prima sau inteles la prima vizionare nu este necesara lasarea unor recenzii degradante ( pentru ca altfel nu le pot numi ) ... Afterall .. Un film nu poate fi pe placul tuturor asa ca recomandarea mea este sa nu va lasati pacaliti de comentariile lasate inainte de vizionarea filmului ! Bafta all!
Un film foarte bun,cu o idee originala si interesantă,scenariu reusit iar actorii,in special Lupita,au jucat foarte bine,recomand fanilor horror si nu numai!
Finalul e surprinzator, dar in acelasi timp e cretin si lipsit de logica. Jordan Peele parca imi aminteste de M. Night Shyamalan dupa The sixth sense. A trait din gloria primului film si nu a mai realizat nimic notabil...
Un thriller psihologic bun de la Jordan Peele regizorul Get Out! 2017, un regizor ce promite mult pe viitor! Chiar nu va inteleg fratilor , de ce atatea comentarii rautaciose, filmul nu e atat de greu de inteles, trebuie doar vizionat cu atentie si gandit bine de la inceput (Ni se spune ca pe teritoriul USA exista multe tuneluri si mine parasite, despre care nu se stie ce scop au sau daca mai sunt folosite...probabil in scopuri stiintifice ?) mai apoi ne sunt aratate cateva imagini cu iepuri in custi (sa fie oare folositi in scop experimental?), apoi avem dublurile(clone) imbracate identic in salopete rosii ce par a fi scapate de undeva, iar acel undeva ne este dezvaluit spre finalul filmului!
Incepe slab si neconvingator, dar isi revine pe parcurs si termina in forta. Greu de spus daca e bun sau nu, tinand cont ca mi-a placut doar pe jumatate, dar conceptul este foarte interesant si sigur nu te lasa indiferent dupa vizionare.
Jordan Peele revine cu un nou horror psihologic, având o responsabilitate mai mare și o presiune simțită de la câștigarea Oscarului pentru "Get Out", el reușește să construiască o altă poveste originală, deșteaptă și foarte interesantă.
Trăim în perioada în care filmele horror primesc și mai multă atenție, perioada schimbării în abordare, a noilor viziuni, a ideilor proaspete. Idei venite de la trei regizori foarte tineri și foarte talentați. Ei vin cu un stil diferit, gândesc povești originale și cât mai nebune, dar au stiluri foarte diferite. Vorbesc de Robert Eggers, Ari Aster și Jordan Peele, toți foarte interesanți, regizori din noul val al cinematografiei. E foarte interesant că apar mai mulți tineri care se ocupă de acest gen, de filmele horror, producții tot mai apreciate în ultimii ani. Toți trei au avut anul ăsta filme… citeşte
Oho, în sfârșit ai apucat să-l vezi. Dintre acești 3 regizori în ale horror-ului, aș face un TOP: 1. Robert Eggers; 2. Peele; 3. Aster. Și btw, mă întreb la ce joc te-ai referit, cumva Dead Island? Că la ăsta mă gândeam, încă de la trailer :)
Da, ai ghicit:) Seamănă foarte mult cu Dead Island, are atmosfera acelui joc, are și locații asemănătoare. Acțiunea din film se petrece în locuri similare cu locațiile din joc, chiar și o idee din povestea filmului e destul de apropiată de motivația personajului din joc. Trebuie să ucizi pentru supraviețuire, ești urmărit de niște ciudați, te afli într-o zonă exotică, sunt multe lucruri asemănătoare.
Horror psihologic????? Cel mai prost film posibil,la inceput da ceva senzatii horror dar foarte repede devine comedie pentru copii. La un moment dat are si o doza de rasim pe care o poti sesiza doar daca esti familiarizat cu comportamentul africanilor