Articole The Twilight Saga: Breaking Dawn - Part 1

(2011)

Saga Amurg: Zori de Zi - Partea I

Totul pentru fani

,,Când vom termina filmările pentru Saga Amurg: Zori de Zi, vom avea la activ - de la început până la sfârșit - cinci filme în trei ani și trei luni," dezvăluie Godfrey. "Din prima zi de filmare pentru Amurg și până la ultima zi pentru Saga Amurg: Zori de Zi, au trecut practic 3 ani. Este o realizare destul de uimitoare. Nu știu dacă altă franciză a reușit să facă asta.”

"Evident a trebuit să facem asta, pentru că vampirii nu îmbătrânesc însă actorii o fac. Așa că totul a fost ca un vârtej... noi cei din producție ne-am petrecut aproape doi ani departe de casă în acei trei ani," mărturisește Godfrey. "Uneori era emoționant și exaltant, alteori epuizant... dar acum că filmăm ultimele două producții, este pentru prima dată când suntem un pic melancolici. Vom sta între scene, evocând amintiri despre o zi foarte ploioasă în Portland. Toată lumea face o mică pauză și se bucură de faptul că ne apropiem de final."

Când Stephenie Meyer a început să scrie Amurg în 2003, nu și-a imaginat niciodată că opera sa s-ar putea transforma într-o serie cinematografică. "Să te implici în producție de filme este un lucru foarte ciudat și neașteptat," recunoaște Meyer. "Când faci aceleași lucruri zi de zi, te obișnuiești să îți aduni forțele și să te întorci la muncă, dar apoi faci un pas înapoi și spui 'facem un film care va apărea pe marele ecrane.' Mă relaxez apoi stând de vorbă cu Kristen, iar asta e minunat. Te oprești și te gândești că este unul din cele mai mari staruri de cinema din lume la ora actuală, iar eu stau cu ea la povești. Așa că ai un moment când spui 'wow, asta e ciudat.' Este o zi ciudată azi la filmări pentru că filmăm scena nunții. Să vezi sute de oameni pregătindu-se pentru a merge la nunta Bellei cu Edward este înduioșător. Să faci asta timp de 3 ani și jumătate îți schimbă viața. Este o experiență diferită la care nu mă așteptam."

"Cât de des ai ocazia de a face parte intr-o poveste de asemenea anvergură? Foarte, foarte rar," răspunde Bannerman. "Cu excepția filmului Războiul Stelelor, unde s-a mai văzut un fan club care susține cu atâta pasiune un film până în punctul în care așteaptă cu toții la coadă 5 nopți pentru a putea vedea actorii pășind pe covorul roșu? Așteaptă zile la rând pentru a cumpăra bilete pentru avanpremieră, sau pentru a merge la conferințe unde actorii dau autografe... nu am mai văzut așa ceva până acum."

"Ani buni de acum înainte, vom privi in urma și ne vom aminti cu plăcere de perioada filmărilor. Ironia este că nu avem voie să vorbim despre nimic în timp ce facem asta," râde Bannerman. "Nu vrem să dezvăluim secrete, astfel încât fanii să aibă parte de o experiență nouă când se duc la cinema. Acești trei ani au reprezentat o adevărată provocare, să nu spui nimănui că lucrezi la unul din cele mai captivante proiecte din lume."

"Fanii acestui proiect sunt incredibili și nu încetează să mă ia prin surprindere," spune Godfrey. "Deplasarea în Brazilia a fost o experiență incredibilă, datorită numărului mare de fani exaltați. Erau cel puțin 250 de persoane cu pancarte în fața hotelului unde erau cazați Kristen și Rob zi și noapte, țipând și aclamând. Sunt convins că îi înnebunește, însă le spun tot timpul să facă un pas înapoi și să admită faptul că s-ar putea să nu mai aibă parte de o asemenea senzație unică în cariera lor."

În timpul filmărilor din Louisiana, fanii de acolo au creat o pagină de Facebook numită Amurg ia cu asalt Baton Rouge care avut 10.000 de vizualizări. "În partea sudică, lumea era un pic mai rezervată, permițându-le actorilor să meargă oriunde doreau.
Situația din Baton Rouge a fost mai puțin ținută sub control decât cea din Vancouver, sau din marile orașe din lume in care s-a filmat.

"Când aveam 16 ani iar Războiul Stelelor era cel mai mișto lucru, internetul și lumea virtuală nu existau pe atunci," comentează Bannerman. "Nu aveai nicio informație despre film, până când acesta nu era lansat. Acum, datorită platformelor multimedia și a informațiilor puse la dispoziție, fanii obțin multe detalii, special divulgate sau nu, dezvăluind astfel mai mult din ceea ce facem. Nu am mai avut de-a face până acum la vreun alt proiect cu o exaltare a fanilor la un asemenea nivel... entuziasmul, captarea mediei, promovarea, toate acestea datorită fenomenului Amurg."

Bannerman adaugă "Nivelul de atenție este unic, dar mă obligă să depun mult efort în protejarea mediului de lucru. Când ai o echipă formată din 400 de oameni și o distribuție care poate varia între 2 și 50 de persoane sau chiar mai mult zilnic, este o echipă foarte mare. Așa că pe măsură ce ne mutăm dintr-o locație în alta și dintr-o țară în alta, devine însăși o provocare să creăm o lume în care să ne concentrăm asupra fiecărui detaliu, fără să dezamăgim fanii care iubesc această franciză."

Pe măsură ce ne apropiam de final, producătorii au simțit nevoia în continuare să se ridice la așteptările fanilor. "Călătoria pe care Bella o face în lumea vampirilor, este plină de surprize și uimire. Este ca un montagne-russe ce entuziasmează fanii care anticipează cum este să fii mușcat de un vampir. Ce simte în timp ce veninul i se împrăștie în corp? La fiecare nivel, vor fi satisfăcuți, însă mereu vor dori mai mult," comentează Bannerman.

"Unul dintre lucrurile interesante în realizarea producției Amurg este că atât de mulți oameni cunosc foarte bine proiectul, încât orice decizie de a schimba ceva este foarte importantă." comentează Condon. "La partea editării devine mult mai complicat să respecți procesul normal de a transforma filmul într-un întreg, adică optimizarea. Există o serie de scene care trec prin procesul de editare, ce vor apărea pe DVD. Unele conțin momentele preferate ale fanilor – aici trebuie să le cântărești așteptările mai mult decât ai face-o în cazul altui film."

De vreme ce prima parte va apărea în curând în cinematografe, Condon se implică deja foarte mult în cea de-a doua parte. "Pentru mine, a fost o experiență intensă de aproape un an și jumătate. Culminând cu realizarea scenariilor, pregătirea și filmarea a două filme. Apoi, am realizat că avem la dispoziție un termen scurt până la lansarea filmului," mărturisește Condon. "Cu ocazia celui de - al doilea fim, miza a fost și mai mare, reprezentând punctul culminant al proiectului... pătrundem cu adevărat în lumea vampirilor."

Saga Amurg: Zori de Zi a încheiat filmările chiar înainte de dimineața zilei de 23 aprilie 2011, pe plaja St. Thomas din insulele Caraibe. Cea de-a doua echipă de cascadori au încheiat filmările în parcul Stawamus Chief Provincial din sudul orașului Squamish, pe data de 29 aprilie 2011, împreună cu o echipă de specialiști în meteorologie, ajutându-i să stabilească câteva zile potrivite din următoarele săptămâni în care aveau să finalizeze filmările.
Saga Amurg: Zori de Zi - Partea 1 are premiera în cinematografe vineri, 18 noiembrie 2011, iar Saga Amurg: Zori de Zi - Partea 2 este programat pentru 16 noiembrie 2012.

O poveste, două filme Despre distribuție
jinglebells