Primul film din seria ''Instrumente Mortale'' îşi face în sfârşit apariţia! Filmul este realizat după primul volum al succesiunii de romane, numit ''Oraşul Oaselor'' şi ne prezintă povestea lui Crary Fray, o adolescentă de aproape 16 ani, aparent obişnuită. Viaţa ei decurge normal şi plictisitor, alături de mama ei Jocelyn, un prieten de familie foarte bun, Luke, şi Simon, cel mai bun prieten al lui Clary. Totul e într-o continuă rutină, până când Clary asistă la o crimă în clubul Pandemonium. Crima e comisă de câţiva adolescenţi cu tatuaje neobişnuite şi arme ciudate pe care, culmea, doar ea îi poate vedea.
Pe parcursul cărţii, Clary află că ei sunt vânători de umbre, ce ucid demonii de pe pământ. Ea este atrasă în această lume mai ales de Jace, un vânător de umbre superb şi letal, după ce mama ei dispare în mod misterios.
… citeşte
multumesc frumos pentru informatii chiar sunt curios sa vad ce va fi de acest film.si da sunt de acord ca alex pettyfier in rolul vampirului l-am vazut in number four si chiar a jucat bine.sa speram ca va fi un film bun
din cate stiu eu, primul film din serie se va numi "Instrumente Mortale: Orasul oaselor", nu "Instrumente Mortale" simplu si va fi lansat in august 2013.
au mai fost alesi deja si alti actori in distributie, astfel: Robert Sheehan va fi Simon Lewis, Lena Headey va fi Jocelyn Fray, mama lui Clary, Jared Harris va fi Hodge, Jemima West va fi Isabelle Lightwood, Gabriel Hugoboom va fi Alec Lightwood, Godfrey Gao se pare ca va fi Magnus Bane, Kevin Durand va fi Pangborn, iar Robert Maillet va fi Blackwell.
personal, am citit toate cartile seriei publicate pana acum si sunt multumita cu alegerea lui Campbell Bower in rolul lui Jace. da, Alex Petiffer este frumos, dar personajul Jace nu e neaparat frumos de pici, el este carismatic, de aceea actorul ales este, dupa parerea mea, mai potrivit, pentru ca si el este carismatic si, pe deasupra, face un cuplu foarte frumos cu Lily Collins.
Am citit toate cele 5 carti aparute in seria The mortal instruments. Abia astept sa vad reactia celor care nu au citit cartile cu privire la sfarsitul filmului. I'm gonna have some fun!
abia astept sa apara,sunt la a 3a carte, ma uit la trailere ca sa fac legatura cu fetele...sper sa faca treaba buna echipa din spate si sa iasa un fil frumos
ceva imi spune ca filmul n-o sa aiba nimic de-a face cu cartile,asa cum nici celelalte filme bazate pe anumite carti(vezi true blood,vampire diaries,beastly,secret circle,hunger games)n-au avut nimic de-a face cu acele carti ci au fost doar "bazate"
Abia astept sa vad filmul. Cartea a fost foarte buna si chiar nu m-am asteptat la un asa final intre Clary si Jace. Pare un film promitator. Cred ca Lily Collins si Robert Sheehan au fost cele mai bune alegeri, dar Jamie Campbell Bower e foarte urat si nu se potriveste chiar deloc personajului. Cred ca Alex Pettyfer ar fi fost mai potrivit, dar ce sa-i faci? Asta este!
Tot ce sper eu e ca filmul sa nu fie facut in batjocura, ca alte filme de anul asta bazate pe un roman, ca The Host sau Beautiful Creatures. Din trailere pare a fi un film bun, dar din pacate acestea sunt facute doar ca sa ne ademeneasca.
..............................................................................................................................
Am vazut filmul, si, cum am spus, nu aveam asteptari foarte mari de la el. Se pare ca am avut dreptate. Filmul este interesant si cu efecte foarte bune (doar la ce sa te astepti de la Screen Gems si Constantin Film?), povestea iti capteaza atentia, dar finalul a fost chiar prost, sec! Ca sa fie un film bun, ne asteptam la o batalie epica intre Vanatorii de Umbre si ceilalti, dar....
Asta e genul de film care se uita usor. Insa, pot garanta ca o sa va placa mult mai mult decat The Host sau Beautiful Creatures!
NOTA MEA este 6!
Sunt de acord cu tine legat de "Beautiful Creatures". Chiar a fost o pierdere de timp. Dar "The Host" a fost un film bun, dupa parerea mea. Intr-adevar, nu se compara cu romanul, dar a fost ok. Mi-a placut mult interpretarea lui Saoirse Ronan.
Mulțumiri MediaPro Distribution pentru invitație. Există un singur motiv pentru care filmul acesta a văzut lumina zilei. Studiourile de la Hollywood sunt atât de disperate după cifrele de-a dreptul nebune încasate de Saga Amurg, încât văd în fiecare serie de cărţi pentru adolescenţi un potenţial imens de box office. Aşa s-a întâmplat cu “The … Continue reading → citeşte
There is a world hidden within our own. O noua serie bantuie marile ecrane – e cu aratari de groaza, nu de alta! Vampiri, varcolaci, ingeri, mutanti, treburi din astea de speriat copiii! Am asteptat Orasul oaselor, prima parte din seria Instrumente mortale, cu oaresce entuziasm. Sa zicem ca a fost mai mult curiozitate. Dar [...] citeşte
Am fost atrasa de trailer, asa ca am mers sa-l vad, nu auzisem de carti sau altceva. Mi s-au parut bune efectele, insa le un moment dat incep sa se piarda in momente siropoase. Ma asteptam la mai multe momente cu sabii...
Plus ca nu am inteles care era faza cu pocalul si de ce erau asa disperati dupa el..
Asa e, in carte mereu sunt mai multe detalii, insa ideea este ca un film trebuie sa fie independent, sa poti veni"necitit" si sa aiba totusi sens toata actiunea de acolo.
[...] nu de alta! Vampiri, varcolaci, ingeri, mutanti, treburi din astea de speriat copiii. Am asteptat Orasul oaselor, prima parte din seria Instrumente mortale, cu oaresce entuziasm. Sa zicem ca a fost mai mult [...] citeşte
Pe bune, asta e film. Interpretare groaznica, replici stupide, cred ca va castiga toate premiile la zmeura de aur. Pacat ca nu mi-am putut lua banii inapoi.
Este parerea ta ,daca nu ti-a placut ok dar nu trebuie sa comentezi replicile care au fost foarte si actiune de asemenea foarte buna asa ca nu mai comenta!
Slab! Ma asteptam la mai mult. Am citit cartile si sincer filmul e varza. Foarte multe scene nici nu apar in film iar personajele sunt schimbate. De exemplu Valentine trebuia sa aiba parul gri, nu arata de ce lui Simon nu ii mai trebuiesc ochelarii si devine un Daywalker, plus multe alte scene care nici macar nu sunt in carte.
Tipa isi deseneaza pe mana o runa cu un vibrator roz cu luminite, opreste toti demoni, dar nuuuuu hai nu ii omoram cu sabiile noastre super smechere hai sa trecem de ei ca mai incolo sa omoare alti oameni....etc.
Macar ambalajul e frumos,efecte speciale reusite ,acori cu carisma si un ritm aproape alert dar scenariul e atat de pueril ca ti se strepezesc dintii....Pacat!
Instrumente Mortale - Oraşul Oaselor
Pe parcursul cărţii, Clary află că ei sunt vânători de umbre, ce ucid demonii de pe pământ. Ea este atrasă în această lume mai ales de Jace, un vânător de umbre superb şi letal, după ce mama ei dispare în mod misterios.
… citeşte