Mesajul e subtil şi s-ar putea să nu-l surprindeţi la prima vizionare. Aşa că vizionaţi a doua oară filmul. E vorba de copilărie - chestia pierdută la care noi, adulţii, ne mai gândim din când în când. În timpul copilăriei, cu inocenţa ei, puteam observa lucruri pe care adulţii, prea ocupaţi cu traiul de zi cu zi, nu le mai observă. Deseori trecem îngânduraţi şi indiferenţi pe lângă lucruri care ne-ar putea face viaţa mai frumoasă, uitând să visăm şi să ne bucurăm de frumuseţile naturii.
The Lost Thing - copilaria. Un scurtmetraj superb despre maturizare si sentimentele pline de inocenta ce sunt date uitarii, voluntar sau nu, odata cu inaintarea in varsta.
O data cu inaintarea in varsta, pierdem inocenta copilariei, pierdem acele lucruri frumoase care ne deosebesc de adulti. Asta spune si scurtmetrajul THE LOST THING - inocenta si credinta ca putem schimba ceva in lumea asta. E obligatoriu de vazut pentru cei care mai spera in schimbare, care mai cred in ceva.
Să vedem ce avem aici. Yummy, yummy. Avem aşa: un copil (cam tăcut, timid, pierdut în spaţiu), o plajă (hmmm… anemică şi ea, plină de tot felul de gărgăuni, animăluţe, jucărioare, mâzgălituri), un oraş (cam anemic şi el. Nu ştiu de ce îmi pare că e atât de impersonal şi silenţios), şi o chestie. (un fel de două feluri, roşie, mare, lipicioasă, interesantă, pe cât de dură pe atât de sensibilă).
Nu ştiu de ce, când am văzut pentru prima dată “The lost thing”, am zburat cu mintea la copilărie şi la basmele pe care le citeam. Cam aşa e şi aici. ‘Ăl mai mic e ‘ăl mai tare, cel care trebuie să urmeze un drum iniţiatic, se întâlneşte pe drum cu tot felul de probleme care îi pun beţe în roate, însa, el, băiat deştept, la sfârşit salvează împărăţia şi toată lumea e happy. Bine, concluzia şi finalul sunt puţin… citeşte