Dan Gerose pe 21 Decembrie 2009 17:59
aproape perfect
cred ca este unul din cele mai frumoase filme pe care le-am vazut vreodata http://bit.ly/59T7Yb
1 8
Ghilas pe 24 Ianuarie 2010 11:54
trebuie vazut
pentru ca e o sarbatoare a imaginii, in care obiectele, lumina si linistea sunt minutios studiate in interctiunea lor si oferite privitorului pentru purificare.Evitati-l daca sunteti consumatori de deznodaminte rapide si castiguri nemeritate: filmul acesta nu va este destinat
3 6
Mihail19881988 pe 07 Iulie 2010 10:15
Limitele rabdarii !!!
Jarmusch s-a decis sa testeze limitele rabdarii cu acest indulgent , minimalist excercitiu care duce nicaieri .Frumoasa cinematografie nu poate compensa lipsa naratiunii in filmul asta... Cum e posibil asa ceva dupa Broken Flowers ? ...Film Zen , film - noir , orice ar vrea el sa fie ... e slab ...
Pentru mine este cel mai lung , pretentios , plictisitor film pe care l-am vazut vreodata !!! ...
3 7
MrJuVe pe 5 februarie 2011 13:08
Este cu adevarat un film greu de urmarit, dar, pe de alta parte, are acel ceva care il face sa fie foarte bun. De filmat este filmat impecabil, actorii joaca bine, dar, cum ai zis tu, este foarte pretentios. Pe de alta aprte, il face pe spectator sa-si puna intrebari. Fiecare cu parerea lui, dar daca te mai uiti o data la el poate il vei vedea cu alti ochi. Incearca sa urmaresti cadrele in care s-a filmat, ritmul (si de ce este un ritm atat de incet?), care se aseamana cu personajul principal. Aici este cheia filmului. Faptul ca personajul principal este un om singuratic, care isi calculeaza bine toate miscarile il obliga pe regizor sa ii imprime acest ritm lent.
cetateanu pe 03 Noiembrie 2010 19:32
Nu ştiu dacă Jim Jarmusch a vrut să copieze din misterele lui David Lynch dar sigur a reuşit să surprindă prin atmosfera ciudată pe care acest The limits of contorl o instituie. Liniştea, lipsa unor dialoguri logice, misterul, suprarealismul caracteriză filmul lui Jarmusch, aşa că la o prima privire garantat mulţi se vor plictisi.

Debutul filmului ne prezintă o conversaţie ciudată între trei tipi, ca apoi să ne dăm seama că personajul principal a primit un fel de misiune. Extrem de tăcut dar meditativ, tipul călătoreşte într-un oraş spaniol unde trăieşte timp de 4 zile. Aici, respecându-şi ritualul zilnic – două expreso în două căşti separate, exerciţii de yoga ciudate - se întâlneşte cu un tip şi o tipă care îi pun cam aceleşi tip de întrebări. De precizat este şi faptul că aceştia fac schimb de cutii cu chibrite unde se… citeşte
1 5
takieni pe 13 Mai 2011 14:04
Acest film este printre acele rare lucrari artisitice care iti intra in sulfet . Nu conteaza atat de mult povestea pe cat conteaza modul de realizare. Hitchcock a spus ca nu conteza "ce" ci doar "cum" "content vs form". imaginea lui Christopher Doyle iti ia respiratia, duce cu gandul stilurile minimaliste ale picturii pana aproape de purismul lui Modrian. Personajul principal sigur este tratat in stilul purismului.
Toate cadrele si toate unghiurile sunt perfect echilbibrate. Avem mai tot timpul verticale si orizontale, cand apar curbele si liniile oblicele se aude muzica plastica a lui Kandinsky.
Placere pentru ochi si suflet.

http://cinematakino.wordpress.com/2011/05/12/the-limits-of-control-jim-jarmusch/
1 6
titip pe 21 Iulie 2011 21:47
bun
un film greu de inteles, dar fascinant. nimic previzibil. foarte bun.
0 7
Vegetarian pe 25 Septembrie 2011 01:18
Cine se crede mai important decat altii sa faca un drum la cimitir . Acolo va vedea ce inseamna viata praf si pulbere . Viata nu inseamna nimic .
3 0
psihologu pe 26 Ianuarie 2012 12:46
Conceptual – „The Limits of Control”
Soundtrack-ul filmului The Limits of Control începe cu un loop precis gestionat, proiectat pe o durată de 13 secunde. Un sunet electronic difuz se prelungeşte, descompus în fragmente ce par să se definească strict prin interconecvitate: fiecare îl preia pe cel anterior şi se extinde forţat spre următorul. Acest micro-cosmos muzical, de mărimea unui pătrat aruncat aleatoriu pe o foaie de caiet de matematică, este denumit „Intro”.

Fragmentul ar fi putut fi creat practic de orice pasionat de muzică, dotat cu un minim de tehnică în domeniu. Jim Jarmusch preferă însă să o definească printr-un decupaj chirurgical. Şirul logico-deductibil, de la efect la cauză, ar putea fi enunţat cam aşa: un loop de 13 secunde, tăiat dintr-o secvenţă ce compunea o piesă a unei formaţii aproape necunoscute. Aşa se face că introducerea în soundtrack-ul ultimului… citeşte
1 0
Postmodern pe 15 Octombrie 2012 02:31
The Limits of Control sau limitele perceptiei | Postmodern
[...] lui Jim Jarmusch, The Limits of Control, poate parea o continuare naturala ale aceleiasi atmosfere stranii, meditative si oarecum [...] citeşte
0 0