Mihai_Moise pe 06 Septembrie 2022 12:49
Ladies and gentleman, mister Scott is back!

După câteva creații dezamăgitoare (cel puțin, cele sci-fi n-au fost la nivelul la care ne obisnuise), maestrul Ridley revine cu ceva original și încântător!
Sigur, dacă as schimba ceva la Ultimul duel, ar fi cuplul Damon-Aflleck; primul nu poate sa fie profund implicat (după roluri ca cele din Good Will Hunting și Talentatul domn Ripley), iar ultimul cadreaza din ce în ce mai greu cu actoria (noroc ca rolul e secundar).

În rest, mi se pare ca totul din Ultimul duel e făcut la perfecție: de la locații, interioare, costume, pana la un scenariu foarte bine pus în tema (chiar și cu asemănările din Rashomon-ul lui Kurosawa) si prestațiile lui Jodie Comer și Adam Driver!

Desi partea de început e oarecum greoaie, modul în care e prezentat un caz judiciar privind un litigiu dintre nobilii Franței secolului 14 e seducător!

0 2
Sorin2001 pe 02 Decembrie 2023 23:43
Cand vine vorba de filmele lui Ridley Scott de obicei acestea sunt hit or miss. Din fericire The Last Duel este unu din filmele bune a le lui Scott. Un element cheie pentru care filmul a iesit asa bun, este faptul ca scenariul este semnat si de Matt Damon si Ben Affleck. Cei 2 fiind castigatori de premiu Oscar pentru scenariul din Good Will Hunting.
0 0
Vorador pe 19 Februarie 2022 10:39
Foarte bine realizat, scena duelului de la final este senzationala, printre cele mai viscerale scene de actiune din ultimii ani. Original si prin prisma intamplarilor redate a personajelor, mi-a placut fiindca nu am mai intalnit asa ceva la alte filme, desi inteleg daca pe altii i-ar deranja lucrul asta fiindca vor avea impresia ca revad o scena de mai multe ori.

Multa lume spune ca s-a plictisit de filmele de la Hollywood fiindca numai sunt acest gen de filme, iar cand apare un astfel de film esueaza la box-office. Pacat, fiindca se vede ca este un film in care s-au cheltuit multi bani, iar daca astfel de filme nu reusesc sa mai faca profit in zilele noastre, producatorii vor axa bugete mari doar pentru prequel-uri, sequel-uri, spin-ofuri si remake-uri.

0 0
mihaelatb pe 09 Martie 2022 10:03
Un film foarte lung. Cred ca varsta inaintata a regizorilor fac ca filmele facute de ei sa nu mai aiba aceeasi voiciune pe care ar fi avut-o la tinerete. Preluand ideea de la Kurosawa, Ridley Scott prezinta o insiruire de fapte povestite de 3 persoane. Fiecare relateaza faptele in functie de perceptie, de interes, de sentimente sau resentimente. In final scopul este cel care scuza si mijloacele si urmarile, iar Marguerite de Carrouges are copilul mult dorit. Intr-o epoca in care femeia era doar un accesoriu intersanjabil, o femeie care cunoaste mai multe limbi straine, care citeste si are curajul de a recunoaste un viol, este o curiozitate, dar si un pericol de„contaminare” pentru celelalte neveste. Jocul actorilor a fost unul bun si inedit -pentru mine, caci nu l-am mai vazut de Driver intr-un rol negativ. Nota 8
1 1
Arg1900 pe 24 August 2023 14:28
Absolut de exceptie acest film! De vazut si revazut neaparat! Il recomand cu tarie!
1 0
danzandt_gmail_com pe 28 Aprilie 2022 19:20
Poveste medievala adevarata
Bazat, se pare pe fapte documentate istoric, filmul introduce rapid privitorul în atmosfera apasatoare si cruda a Evului Mediu. Meritul regizorului este ca povestea, chiar repetata din mai multe puncte de vedere, te captiveaza si, pe nesimtite te face partizanul uneia sau alteia dintre partide. Acesta este Ridley Scott, un maestru al naratiunii si al tensiunii dozata prograsiv, pîna la finalul apoteotic. Un film foarte bun.
1 0
adyp67 pe 16 Octombrie 2021 15:01
Prea lung si plictisitor. Se pare ca Ridley Scott, de la Prometheus (un film foarte bun) si continuand cu Alien Covenant (aceeasi Marie, dar cu alta palarie), nu mai e regizorul pe care il stiam.
2 12
brando pe 16 Octombrie 2021 11:19
Bunicel ...dar intortocheat..
Ridley Scott creaza aici un epic in stilul filmului lui Kurosawa Rashamon 1950 dar din pacate nu este atat de inteligent ca si Rashamon...Filmul e cu buget mic si cu actiune minima....aici nu vedem spectacol si batalii ca si in Kingom of Heaven, Gladiator , Exodus sau Robin Hood in loc de action vedem aceleasi scene ce le vedem la inceput de vreo 4,5 ori doar filmate din alte unghiuri cea ce mi se pare stupid si plictisitor. O singura batalie este in film care este intruna brusc intrerupta si pe urma iara o vedem reluata de la inceput filmata din alte unghiuri . Violul la fel il vedem de vreo 3 ori aceasi scena filmata altcumva... Filmul deloc nu este in stilul lui Ridley parca nici nu e regizat de el ,Ben Affleck este chiar caraghios in rolul printului francez cu o peruca blonda si o atitudine de Batman intrun film istoric nu prea functioneaza din pacate... Plictiseala si intortocheala… citeşte
2 8
liviapopescu pe 16 Octombrie 2021 18:35
Mi a placut dar nu pot sa zic ca m a dat pe spate. Aceiasi poveste este spusa din perspectiva a trei oameni insa nu difera mult si totusi te pune pe ganduri. A fost sau n a fost un viol? Eu tot nu m am lamurit.
2 6
Mishu25 pe 17 octombrie 2021 19:36
Nasol daca tot nu te-ai lamurit, intr-un film care iti scrie cu majuscule "The Truth" si ramane scris secunde intregi dupa ce dispare restul textului..asta in caz ca nu era clar pentru cineva de la inceput
cosmin21buc pe 13 Decembrie 2021 21:39
Slabuță mișcare.
Poveste este cam ternă și lungă inutil.
Matt Demon, și mai ales, Ben Afleck, nu prea se regăsesc prin peisaj.
Punctează bine, însă, Adam Driver și Jodie Comer.
De asemenea, bun de luat aminte cu privire la rolul femeii în anul 1300.

2 5
anonymous.6602f7e15e136 pe 25 Noiembrie 2021 20:15
Comentariu șters
2 4
sabinalin pe 14 Decembrie 2021 22:33
Franta la sfarsitul secolului al paisprezecelea, povestea incepe si se termina in anul in care, in Tara Romaneasca, incepea domnia lui Mircea cel Batran. Vremuri sangeroase, cu batalii si razboaie duse in numele regelui, cu barbatii gata oricand sa intre in lupta si sa moara pentru tara si pentru suveran. Doi barbati si o femeie, ,,cherchez la femme,, , e bomboana de pe coliva. Adevarul din trei perspective, pana la urma fiecare om are adevarul lui iar adevarul faptic e de cele mai multe ori undeva pe la mijloc. Aer de superproductie hollywoodiana, nici o surpriza avand in vedere ca regizorul a prins vremurile in care minimalismul nu devenise inca litera de lege.

Cred ca Ridley Scott are dreptate sa fie suparat. ,,Disney a facut o treaba fantastica pe partea de promovare. Sefilor le-a placut filmul, eram ingrijorat ca nu este pentru ei. Cred ca totul se rezuma la… citeşte

2 2
sil4lord pe 10 Decembrie 2021 19:00
Frumos
Filmul e bun, merita vazut pacat ca a avut incasari asa mici dar fiind pandemia cam inteleg.
Chiar si asa nu a reusit sa stranga banii pe care i-a investit banuiesc ca daca nu scrie MARVEL sau DC nu prea ai sanse acum in pandemie.
Un film foarte bine facut fara efecte CGI si oamenii chiar sunt oameni nu bagati pe calculator.

2 0
xerses pe 05 Decembrie 2021 12:51
Este un film cu adevarat puternic, care transmite multe emotii, iar regia a fost excelent construita.
3 1
hitman78 pe 16 Octombrie 2021 18:14
Mie mi-a plăcut dupa mine e cel mai bun film cu subiect medieval făcut de Ridley Scott dupa Kingdom of Heaven.Intr-adevar scenele acelea repetitive nu fac decât să obosească privitorul dar asta mi s-a parut singura bila neagra.Atmosfera medievală bine redata,actorii sunt buni chiar si Ben Affleck scenariul bun dupa fapte reale te tine cu sufletul la gură lupta de la final e in binecunoscutul stil al lui R.Scott.Merita vazut la cinema.
4 1
andrei_oarga pe 24 Octombrie 2021 18:06
Ridley Scott a făcut o treaba buna din nou,filmări geniale care-ți taie răsuflarea,coloana sonora excelenta(ca in majoritatea filmelor semnate de Ridley Scott),poate ca realizarea din 3 puncte de vedere a poveștii pare repetitivă,dar subliniază foarte bine evenimentele,de altfel toți actorii jucându-si bine rolurile,recomand cu încredere!
5 1
Costirik pe 17 Decembrie 2021 05:20
"Violul nu este o infractiune impotriva unei femei", "prin viol nu poti ramane insarcinata pentru ca nu exista placere", "Dumnezeu va decide daca esti vinovata". Lumea e cretina si astazi, dar atunci era dezastru, mai ales cand biserica era la putere, adica Evul Mediu sau mai bine zis Epoca Intunecata...a ratiunii :))).Filmul nu prea are nevoie de multe cuvinte, e impecabil realizat, genul care era candva in cursa pentru Oscar si castiga pe merit, spre deosebire de gunoaiele din zilele noastre ca Nomadland sau Moonlight.
8 0