O continuare binevenita, zic. Asta cu: "si au trait fericiti pana la adanci batraneti" e valabila doar pentru povesti.
In acest film se pune accentul pe Ted si pe incercarea acestuia de a-si intemeia o familie cu Tami-Lynn si de a gasi un donator pentru a avea un copil, vazut de cei doi ca un imbold pentru relatia lor.
Primul pe lista e Flash Gordon, acesta ii refuza. Urmeaza alt quarterback: Tom Brady, castigator a 4 Super Bowl-uri cu NE Pats, Nu le iese aceasta incercare, avand de-a face cu Politia din Boston, care avea chiar si un cod special pentru genul asta de incercari la TB.
Dupa ce li se refuza dreptul de a adopta un copil, ba din contra Ted deschide o cutia Pandorei, cand statul Massachusetts reevalueaza starea ursuletului de plus.
Ted este deodata persecutat de statul american, stat in ochii caruia Ted era doar un obiect, nu o persoana.
De aici… citeşte
Cu toţii ştim că Ted a fost un film extraordinar de reuşit şi prin asta mă refer că toată sala râde cu poftă şi nu se poate opri. Şi tocmai de asta mă aşteptam ca Ted 2 să fie o comedie bună având în vedere precedentul, dar după părerea mea parcă îl întrece pe primul, nu într-un sens rău, ci parcă filmul e mai plin de glume de dat aceasta. Sincer, este o serie care trebuie văzută chiar dacă nu eşti un fan al comediilor, se merită!
Daca ai minte si nu esti taran nu o sa iti placa !!!
Cel mai penal film posibil . plin de glume proaste tarani si de badarani in frunte cu ursul !!!!!! nici nu se compara cu prima parte , nu merita nici daca imi dadeau aia la intrare in cinema bani !!!!
Foarte tare filmul ,chiar mai bun ca primu ,merita vazut si nu imi pare rau de banii dati pe bilet.A fost foarte amuzant si m-am distrat foarte mult vazandu-l ,chiar m-a facut sa rad la unele faze. Il recomand!
Se vede cand e oferta de filme de vara foarte slaba saptamanile astea.. Nu mi-as fi imaginat ca o sa faca Ted 2 chiar 40 de mii de spectatori in primul weekend, adica aproape cat Jurassic si un pic mai mult decat San Andreas, ambele si 3D.
Later edit: intr-adevar e mult, mult mai comic decat partea I si merita.
Chiar daca nu a fost o comedie la fel de buna ca prima parte,mie unul mi-a placut ! IL recomand pentru cine vrea o buna dispozitie,dar nu il recomand copiilor,filmul este destul de obscen !:)
Nu mi-a placut deloc. Dupa vreo 20-25 de minute l-am oprit. Glume si faze penibile rau de tot. De regula ma uit la un film intreg, dar de data asta n-am reusit...atat de prost mi s-a parut.
Viata este prea scurta sa iti pierzi timpul cu acest film. Personal nu mi-a placut oricum nu imi place stilul lui MacFarlane (Family Guy etc), dar desigur filmul poate fi agreat sau nu in functie de toleranta fiecaruia la umorul imatur, ridicol si vulgar.
Daca esti cu capul pe umeri si vezi primul film ca o fantezie este in regula dar la al doilea deja prostia este la rang inalt astfel incat te face sa gandesti la subiectul principal : cum poate un urs de plus sa fie considerat ca si persoana si mai mult sa isi ceara drepturi in instanta... Penibil si de prost gust - nicidecum comedie.
bagami-as pl in mortii lui de film, asa distributie si reclama ptr un jeg de film ...... m-am uitata la prima parte si mi-am luat plasa mare de tot, vad ca au continuat cu o asemea prostie, numai un om tampit poate sa rada la un asemenea fillm...daca pot sa il numesc film ..............oricum c-am mare nota, mai mult de 2 nu cred ca ar merita, dar n-a daca si cu parca, totii prostii aud de ted si cica e film bun :D =)) mortii vostri cu filmu vostru idiot da americanii nenorocitii................................... as putea face o lista cu 100 de fime low buget si mult mai bune decat prostia asta 'principala'' !
Inca de cand s-a anuntat un sequel pentru Ted, am asteptat cu nerabdare acest film. Din fericire, nu m-a dezamagit, ba dimpotriva. O continuare foarte buna a unui prim film mai mult SF decat reality. Insa, in sequel, apreciez ca s-a pus mai mult accent pe partea ''umana'' a lui Ted. Desi unele glume au fost ''de santier'' si se folosesc in orice comedie din 1980 incoace, au fost unele momente cand, spre surprinderea mea, am ras cu lacrimi. Punctul forte al acestui film este cu siguranta distributia. Pe langa Mark Wahlberg, Seth Mc Farlane si Amanda Seyfried, roluri secundare au mai avut si Liam Neeson, Morgan Freeman, Jay Leno sau Jimmy Kimmel. Desi aparitii destul de scurte, acestia au reusit sa dea un plus de amuzament filmului, avand prestatii decente.
Povestea, desi un pic cliseica, este destul de captivanta si reuseste sa te tina in scaun pana la sfarsitul peliculei. Per… citeşte
Monument de prostie, inca o data americanii cred ca rasul se starneste prin pornografie explicita. Exact ca si primul film, nimc imbunatatit. Nu va pierdeti timpul cu asa ceva.
2015