Literatura japoneză are un farmec aparte... Si afirmatia mea nu poate fi inteleasa daca nu ai parcurs cel putin un roman scris de Mishima, Kawabata ori Abe!
"Femeia nisipurilor" e un soi de dramă a absurdului, in care nimic nu are substanță, decât nisipul și tribulațiile personajului Jumpei. Desi pare ca lui Kobo Abe i-a placut in mod deosebit Kafka, romanul cu acelasi nume se distanteaza clar de creatiile scriitorului ceh si căpăta propria soliditate imensă prin emotiile empatice propagate.
Nu prea ai cum sa rămâi echidistant si rece la ce se petrece cu profesorul sechestrat in vagauna de nisip, condamnat sa traiasca langa o femeie necunsocuta si sa se speteasca in fiecare zi, carand zeci de kg de nisip, pentru a nu risca sa moara sufocat de infimile si infinitele granule de siliciu...
Recomand romanul lui Abe, dar, spre surprindere… citeşte
. Punerea în scenă este într-adevăr de calitate ( unele planuri sunt destul de inovatoare ) , fotografia este foarte fascinanta iar cei doi actori principali ,Eiji Okada si la Kyoto Kishida interpreteaza caracterul lor , cu o mulțime de emotii.
Cosmine ce bine că te-au blocat pe acest site! Apoi în 2018 te-ai întrupat în blackmore si ai mai bântuit site-ul încă vreo 2 ani până te-au blocat din nou!
Ce face un om care a cazut intr-o capcana? La inceput se zbate, este nervos, are speranta ca va iesi. Mai incolo se resemneaza cand vede ca nu are de ales. Cand poate sa evadeze isi da seama ca face parte din intreg.
Pe femeia nisipurilor nu am inteles-o. Greutati exista oriunde ai pleca. Probabil ca le-a ales pe cele impotriva carora a invatat deja sa lupte. Pentru cineva nou totul e munca de Sisif, e ridicol, e chin.
La un moment dat setea trece de ercan. Am baut apa ca si cum era ultima. Cadrele filmate de aproape, nisipul pe piele, porii imbibati de atata nisip.. sunt cateva elemente care merita mentionate. Impresionant film!
actiunea te surprinde chiar daca e "slow paced", multe fragmente ce nu au o logica anume insa care te pun pe ganduri, unic si dpdv vizual. merita vazut, nu degeaba a fost nominalizat la oscar (cand oscar-ul era acordat filmelor adevarate, nu ca azi superproductilor)
Hipnotic, bizar, obsesiv, Suna no onna pare a fi în egală măsură dramă, film de mister şi întrucâtva erotic. Nu vei ghici întotdeauna ce te aşteaptă la următorul cadru, dar vei trăi cu siguranţă cu impresia că eroul este prins într-un joc straniu, greu de înţeles (asemănător oarecum, deşi foarte pe departe, cu protagonistul filmului contemporan ”Oldboy”).
Regizorul se joacă cu spectatorul, iar destinul, femeia, nisipul – cu eroul acestei pelicule. Sigur, rămâi câteodată cu impresia că filmul este prea criptic şi prea lungit, dar dacă îţi plac şaradele cu iz de ”old-school”, atunci ai dat peste filmul potrivit.
Forţa nisipului care cade este echivalentă cu forţa naturii dezlănţuite sau cu forţa magiei, iar ”nefericitul” erou nu poate face nimic contra unei asemenea stihii.
Bine, e drept că i se întinsese şi o… citeşte
A vorbi despre ecranizarea cartii cu acelasi titlu poate parea inoportun, daca un chiar gresit, atata timp cat Kobo Abe, autorul nuvelei, a fost cooptat in acest proiect cinematografic in calitate de scenarist. Si totusi…
… nu poti sa un observi cele doua moduri de introducere atat de diferite si care schimba foarte mult din mesaj. Daca cartea incepe printr-o descriere a conditiei de disparut, destul de tehnica ca precizari, filmul incepe chiar din genericul de prezentare cu acele acte, hârtii care te definesc ca om, ca cetatean al statului, macar in ochii institutiilor. Pasaport, vize, stampile, apostile sau autorizatii; vizual, asta e primul contact cu filmul. Iar ca o intarire a acestei stari de recunoastere, de legalitate, vine si discursul tinut chiar de erou in primul lui momento de panica. Faptul ca insira toate acele permise si documente il ajuta sa se (re)identifice… citeşte