Povestea filmului, "Submarino", desi se petrece in peisagistica "tinuturillor reci" ale continentului, atat la propriu, cat si la figurat, induioseaza profund orice auditoriu, iar in esanta dramatica a compozitiei, descoperim realitatea, din pacate, crunta al unora dintre semenii nostri.
Pe-aici prin Estul salbatic se traieste de multe ori cu senzatia ca in Nordul Europei umbla cainii cu covrigi in coada, viata e intotdeauna asezata, oamenii vietuiesc intr-un fel de paradis terestru. Ca nu e chiar asa se vede inclusiv in cele trei filme daneze ale lui Vintenberg, regizor de forta al Dogmei, probabil cel mai de seama reprezentant al cinematografiei contemporane din aceasta tara alaturi de Lars von Trier. Si la ei excesul de alcool si consumul de droguri sunt probleme majore, ba chiar drogurile sunt mult mai raspandite din cauza potentei superioare financiare a clasei de mijloc. Si la ei exista oameni care nu stiu ce sa faca atunci cand vietile lor se duc pe carari gresite, si la ei relatiile dintre copii si parinti, relatiile dintre frati nu sunt mereu idilice. "Submarino" nu mi-a produs atata emotie pe cat o facuse "Vanatoarea" insa este, bineinteles, un film obligatoriu… citeşte
O dramă tulburătoare, care ne vorbește într-un mod reținut, evitînd stridențele patetice, simultan fotografic și pictural, despre traumele unei copilării nefericite, despre o maturitate trăită în derivă, despre remușcare, dar și despre o iubire care, chiar dacă este împiedicată să se manifeste plenar și e departe de a face minuni cu un înalt grad de spectaculozitate, nu este mai puțin reală.
Structurat în patru părți, două secțiuni centrale încadrate de un prolog percutant și un epilog substanțial, cu o luminozitate crepusculară și o cromatică rece, austeră, a cărei culoare de bază este albastrul, "Submarino" developează o lume căzută sub nivelul mării, pentru care cerul a devenit fostul pămînt, în timp ce adevăratul cer, acela despre care vorbesc religia și epocile trecute, pare că nici nu mai există.
Exista filme care te surprind, te iau prin invaluire,te lovesc direct in fata si iti rup sufletul in doua.
Ce pot eu sa comentez dupa ce am vazut un asemenea film?
Uneori nu gasesc destule cuvinte ca sa exprim exact ceea ce simt acum cand scriu acest review.
Aceasta drama incredibila si realista regizata de Vinterberg( al 3-lea film pe care il vad impecabil regizat de el dupa The Hunt si Festen) este obligatoriu de vazut pentru cei care se vor incumeta.
Cei 2 actori principali s-au descurcat admirabil in rolurile lor de frati distantati de spatiu si stiluri disfunctionale dar diferite de viata, insa vreau sa il mentionez si pe piciul care a jucat rolul lui Martin.Toti 3 au fost incredibili si Vinterberg nu putea gasi niste actori mai potriviti.Ce inseamna sa fii un regizor genial....
Titlul filmului este desigur unul metaforic si se refera la… citeşte
De acord cu tot ceea ce spui. Putine filme m-au marcat ca acesta. Dincolo de lovitura frontala pe care o primesi asistand la degradarea celor doi frati ajunsi la maturitate, esti atacat si din laterale, in doua zone de maxima sensibilitate: latura spirituala, crestina, si latura parinteasca. Mai ales ca femeie, iti este greu sa intelegi de ce o alta este atat de iresponsabila ca mama. Oricum, filmul acesta te loveste, te nauceste si te trimite la pamant. Si, asa cum spuneai si tu, in amalgamul de stari negative precum revolta, durerea, tristetea sfasietoare cu care ramai in final, se intrevede si optimismul, care te ajuta sa intelegi ca exista o sansa pentru oricine isi doreste sa se reabiliteze.