Remarcabil atât ca dramă, cât şi ca film de mister, Sous le sable spune povestea unui aparent obişnuit triunghi amoros în care sunt implicaţi doi bărbaţi şi o femeie, toţi aflaţi mai curând către vârsta senectuţii. Spun aparent obişnuit, fiindcă de fapt povestea se complică mult din cauza dispariţiei inexplicabile a soţului femeii, eveniment care se va dovedi foarte greu de descifrat de către cei implicaţi. Marie pendulează între dorinţa de a urma o aventură şi cea de a respecta memoria soţului, considerat cel mai probabil mort. Filmul are momente de un dramatism aparte, care o pun excelent în valoare pe Charlotte Rampling, are şi câteva trimiteri la literatura de bună calitate, inclusiv la Virginia Woolf, dar îi lipseşte totuşi ceva (în opinia mea, desigur) pentru a atinge statutul de capodoperă. Unele replici sunt prea banale (din fericire, acestea… citeşte
As cataloga filmul deopotriva incitant si poetic.Incitant, avand in vedere pistele enigmatice pe care te lanseaza: o disparitie brusca, ce lasa loc la putina confuzie si mister,comportamentul irational al protagonistei, impletirea secventelor banale de existenta cu fazele surprinzatoare,notele de thriller psihologic cu accentele sporadice de romantism.
Charlotte Rampling creaza un personaj remarcabil,egal intre nebunie si eleganta.
Iar finalul deschis,lasa loc oricarei concluzii.Parca s-a mai spus ca realitatea,fiecare realitate personala, ar fi in fond, doar o reflexie iluzorie.
Sous le sable...sau strategia strutului pe care o adoptam toti atunci cand adevarul este prea crud pentru a-i putea face fata. Ne ascundem ratiunea sub un strat dens creat din iluzii, sperante, halucinatii. Ne simtim in siguranta, chiar daca evidentele incearca sa ne smulga cu forta din adapostul confortabil...
De data aceasta este cazul unei femei care refuza sa accepte disparitia sotului ei iubit, consumandu-si existenta ulterioara nefastului moment ca si cum acesta nu s-ar fi intamplat. Mai usor pentru ea, am fi tentati sa spunem. Asta daca psihiatria ar recunoaste situatia ca fiind in limitele normalitatii...
O poveste cu atat mai dezolanta, cu cat regizorul a construit-o la modul foarte realist. O bucata din existenta unui seaman...
Un film simplu, dar introspectiv, emoţionant şi tulburător, care te urmăreşte mult timp după ce s-a terminat. A fost admirat de marele Ingmar Bergman, care l-a vizionat de mai multe ori, ceea ce este un argument în plus în privinţa valorii sale.
Actori maturi, versaţi, dirijaţi de un tânăr dar foarte talentat regizor.
Nu ştiu cine s-a ocupat de această pagină, dar dacă a început lista de taguri - cuvinte cheie cu "masturbare" şi, de parcă nu ar fi fost suficient, a adăugat ulterior şi "masturbare feminină", nu poate avea decât un caracter mizerabil.