Domolul pe 14 Septembrie 2018 06:36

Ca teatru

Ca teatru merge. Adică abordarea actorului principal, in care recunosc că i-am cam întrat în piele, da. Adică cum am reusi, si cum probabil facem asta în fiecare zi, când toți din jurul nostru parcă s-au alienat, noi să rămânem cu mintea clară, la fel, pe poziție. Când stăteam pe fotoliu și mă uitam relaxat la Nike, care o ținea pe-a lui, eu am mintea clară și voi bateți câmpii fără să înțeleg măcar motivul pentru care o faceți, rămân la părerea mea, eu țineam cu el. Țineam cu el și când îmi dădeam seama că de fapt lumea din jurul lui se prabusise deja dar el încă credea în ea. Dar am tot așteptat să înțeleg clar acel motiv, ca și Nike, pentru care să merite să-mi schimb gândurile, acel moment, acel click, care să mă facă să fiu de acord cu ei, momentul acela nu a venit. Am înțeles ipoteza, cea în care lumea asta… citeşte

0