Nu va lasati pacaliti si nu fiti snobi!!!! Recunoasteti ca i o mica porcarioara!!! Poate ca in anii 60 a impresionat dar acum... Si scenariul... Nu, clar nu!
Bergman a fost fascinat de teoriile lui Jung . Să sondezi subconștientul în joc de oglinzi, cu sinceritate și perversitate. În teatrul antic „persona ” însemna masca actorilor, iar „alma” = subconștient (în suedeză). Gilles Deleuze spunea că folosirea prim-planului duce la o disoluție a personajului. Regie onirică, minimalistă, copleșitoare.
Cred ca farmecul special pe care il exercita Bergman vine, in primul rand, din talentul uimitor cu care introduce in film tehnici specifice teatrului. Dialogurile, interpretarea actoriceasca, uneori chiar decorurile sale sunt mai degraba caracteristice scenei decat ecranului. Si apoi vine camera de filmat care transforma montarea teatrala in capodopera cinematografica- asta e senzatia pe care mi-au lasat-o cam toate filmele lui. Scena monologului Almei, reprodus din ambele perspective- vorbitor/ascultator si incheiat cu imaginea sugerand dedublarea personajului mi se pare edificatoare pentru ce am scris mai devreme.
In alta ordine de idei, Persona, ca si Tacerea, e un film foarte puternic, dar recunosc ca il prefer pe Bergman cel din A saptea pecete sau Fragii salbatici.
Si as vrea sa mai remarc interpretarea lui Bibi Andersson, absolut remarcabila intr-un rol foarte greu.
Nu sunt un imbecil pe teren artistic, inteleg arta doamne iarta-ma, dar acuma, ori m-am plictisit eu rau de prea multa alintatura europeneasca pe ecran, caci nimeni nu se alinta mai mult decat ai nostri continentali incercand uneori sa redea realul dar sfarsind imbarligandu-si talentele si prinzandu-le de boscheti uscati, ori chiar Mr Bergman e enervant rau incercand sa para "diferit".Acuma nu inteleg ce le-a placut unora, povestirea porno sau flashurile de la inceput puerile ca duminica mare, caci firul povestii nu reda cine stie ce decat doua femei normale cu povesti normale, care au sansa sa se prosteasca pt ca traiesc bine, vile la mare, orgii, etc, nimic diferit decat un film american infara de faptul ca scenele sunt puse intr-un amalgam, un regizor din lumea noua care ar aseza puzzle-ul ar scoate pur un film de hollywood.Atat. Cine crede ca arta inseamna sa-ti lasi libera nebunia,… citeşte
M-a facut sa raman fara cuvinte.Am ramas gandindu-ma intens la tot ce am vazut si retraind fiecare detaliu cu incetinitorul,pentru mine asta inseamna arta.
Nu este film pentru popor. Este pentru persoanele mature ce pot sa interpreteze anumite simboluri. Cui nu ii place, inseamna ca nu l-a inteles. Este Imposibil sa nu iti placa sa descoperi mereu noi si noi simboluri sau scene cu subinteles. Cu toate acestea, filmul meu preferat al lui Bergman ramane The Silence.
Cosmine ce bine ca te-au blocat pe acest site! Apoi în 2019 te-ai întrupat în blackmore si ai mai bântuit site-ul înca vreo 2 ani pâna te-au blocat din nou!
O pelicula "aseptica", radiind aceeasi lumina fabuloasa si imaculata care l-a facut celebru pe Bergman alcatuita pe alocuri din succesiuni statice de fotografii artistice. Din nou un film in acte, de data asta cu delimitari mult mai perceptibile decat la "Through a Glass Darkly". Din nou o intriga pe marginea nebuniei, mai mult schitata, insa suficient de prezenta incat sa permita fanteziei sa zburde in absolut orice directie. Secventele trec fulgerator in fractiuni de secunda pe langa tine, socante, schizofrenice, cu imagini si idei recurente aduse inclusiv din alte flme, ireale si absurde ca un vis urat. Filmari din profil, in semi-intuneric sau lumina dumnezeiesc de uniforma, si meditatii teatrale, cu voce tare, aproape in versuri. Imagini supra-realiste, ultraviolente si socante pe alocuri precum sinuciderea celebrului calugar budist, dedublare, compasiune, vinovatie.
- cinemaul nu este nou, a existat dintotdeauna, se reinventeaza
- filmul european nu are asteptari simple si umor buf.
- (ce porcarie pretentioasa si doar atat)
- nordish minimalist
- regie naiva dpmdv
- mi-ar placea sa (s)explorez niste cinema argentinian, more fantastic cotidian
- pe alocuri chiar m-a scos din sarite + final
- filmul trebuie sa fie pt popor, poporul vrea in esenta paine + circ, si povesti bune
Actrita Elisabeth Vogler si-a pierdut vocea in timpul unei reprezentatii cu piesa "Electra". E perfect sanatoasa din punct de vedere fizic dar refuza sa vorbeasca de trei luni incoace si doctorita de la sanatoriu o insarcineaza pe infirmiera Alma sa-i retrezeasca celebrei actrite interesul pentru lumea noastra. Actrita si infirmiera se muta la malul marii in casa de vacanta a doctoritei si psihoterapia pare sa dea rezultate, infirmiera punandu-si pe tava propria viata... Inca un film mare marca Ingmar Bergman,creatii actoricesti deosebite reusite de Bibi Andersson si Liv Ullman. Obligatoriu pentru amatorii de cinema de mare calitate!
Dupa ce am vazut Persona am avut senzatia ca regizorul a pus la punct fiecare detaliu in asa fel incat, in final sa ramai perplex, ravasit, emotionat. Este genul de film pe care il poti revedea fara probleme, ca de altfel si celelalte filme ale lui Bergman. Ai senzatia ca nu l-ai mai vazut. Detaliile sunt foarte importante. Ele vorbesc alaturi de personaje. Starile de spirit sunt subliniate cand cu ajutorul mimicii, cand cu ajutorul tacerii.