Articole Paddington

Ursulețul Paddington s-a născut în 1958, din imaginația autorului pentru copii Michael Bond, ale cărui opere, "A Bear Called Paddington" și seria "Paddington Bear" s-au vândut în peste 35 de milioane de exemplare și au fost traduse în peste 40 de limbi. Peripețiile ursulețului venit din jungla peruviană - ale cărui maniere ireproșabile și bune intenții duc deseori la incidente comice și haos total - au cucerit întreg mapamondul și au devenit literatură clasică pentru copii.

În mod surprinzător, deși ursulețul a apărut la televiziune, în mai multe seriale britanice, aceasta este pentru prima dată când autorul Michael Bond își dă consimțământul pentru transpunerea pe marele ecran a personajului creat de el. Producătorii David Heyman și Rosie Alison au fost cei care au insistat, văzând în această poveste pentru copii un subiect universal și fără vârstă.

Scenaristul Paul King explică viziunea sa despre ecranizarea cărții. “Aidoma multora din generația mea, am amintiri foarte frumoase despre Paddington din copilăria mea. Am crescut urmărind serialul și aveam un ursuleț de pluș la loc de cinste în camera mea. Însă de-abia recitind povestea, la vârsta adultă, m-am întrebat de ce acest ursuleț m-a marcat într-atât. În literatura pentru copii există numeroase animale care vorbesc, însă foarte puține au exercitat atracția lui Paddington. După părerea mea, aceasta se datorează biletului pe care-l poartă, cu inscripția "Vă rog, aveți grijă de acest ursuleț. Vă mulțumesc."

Acest mesaj ne face să înțelegem că, în ciuda calmului și siguranței de sine pe care le afișează, Paddington e vulnerabil și are nevoie de ajutor în lumea plină de necunoscute în care a aterizat. Oricare dintre noi s-a simțit, într-un moment sau altul al existenței sale, ca un outsider. Nici nu e nevoie să fi traversat mări și țări ca să te simți astfel - e suficient să fi trăit prima zi de școală sau să fi dormit o dată departe de casă pentru a empatiza cu micul ursuleț, singur și pierdut. După mine, asta l-a făcut să fie îndrăgit de generații întregi de cititori."

Asemenea lui Oliver Twist, Paddington ajunge la Londra ca un orfan, în căutarea unui cămin. Însă, spre deosebire de Oliver, căruia îi ia mult timp să-l găsească pe dl Brownlow, Paddington dă peste familia Brown aproape imediat. Cu toate acestea, a avea un acoperiș deasupra capului și a te simți acasă sunt două lucruri diferite, filmul concentrându-se exact pe acest aspect. F

amilia Brown trece prin mai multe transformări din momentul în care îl găsește pe Paddington până la considerarea lui ca membru al familiei. Autorul Michael Bond mărturisește că domnul și doamna Brown i-au fost inspirați de proprii părinți, ale căror reacții ar fi fost diferite: “Mama ar fi sărit imediat să-l bage sub duș, în timp ce tata s-ar fi grăbit să declare autorităților că găzduiește un străin.”, spune el.

Pentru distribuirea rolurilor, realizatorii au reunit o echipă de actori deosebit de talentați, cu realizări deopotrivă în film și teatru, binecunoscuți atât de generațiile tinere, cât și de cele mai vârstnice. Hugh Bonneville, interpretul lui Henry Brown, a devenit celebru datorită rolului din serialul Downton Abbey.

“Îmi amintesc cum, în copilărie, mi se citeau aventurile lui Paddington. Ulterior, le citeam singur și îmi plăceau foarte mult. Paddington face parte din cultura britanică, din ADN-ul nostru, aș putea zice. Când am citit scenariul, am constatat cu bucurie cât de mult din acest ADN fusese păstrat, chiar dacă întâmplările se petrec în zilele noastre. Filmul are acel iz de odinioară și foarte mult umor, calități care pot fi apreciate atât de cei care nu cunosc personajul, cât și de nostalgici, ca mine.”, spune actorul.

Sally Hawkins, care o interpretează pe dna Brown, redă perfect bunătatea nemărgintă a personajului și incapacitatea de a rezista unui strigăt de ajutor. Fiind prima care îl vede pe ursuleț pe peronul gării din Paddington, doamna Brown se repede să-l ia sub aripa sa ocrotitoare și să-l aducă acasă, antrenându-și întreaga familie, fară voia lor, în această aventură nelipsită de consecințe.

Este visul oricărui copil să joace într-un film. Debutanților Madeleine Harris și Samuel Joslin dorința le-a fost îndeplinită și au fost distribuiți în rolurile gemenilor Judy și Jonathan Brown. Deși au avut de îndurat ore lungi de filmare în iarna londoneză, deseori în exterior și noaptea, cei doi copii-actori s-au ridicat la înălțimea colegilor lor adulți. Hugh Bonneville nu prididește să-i laude: “Maddie și Sam erau plini de energie și se puteau concentra în câteva secunde, era ca și cum ai fi apăsat pe un buton. Există fraza aceea celebră - niciodată să nu lucrezi cu copiii și animalele. De data aceasta, merita să fac o excepție.”

Tot din famila Brown face parte și excentrica doamnă Bird, o rudă îndepărtată, interpretată de Julie Walters. Ea este stăpâna gospodăriei, pe care o conduce cu o mână de fier, ca un căpitan de navă. Doamna Bird are reguli stricte și nu concepe că un urs vorbitor se poate instala în casa lor, dându-le întreaga existență peste cap. Actrița a fost deosebit de încântată de perspectiva unui film care se adresează celor tineri - sau tineri la suflet. “M.-am bucurat când David Heyman mi-a propus rolul, deoarece am avut o colaborare minunată la toate filmele din seria Harry Potter.”, mărturisește ea.

Pentru a adapta povestea lui Paddington la atmosfera secolului XXI, realizatorii au introdus un personaj negativ, care nu ține cont de rugămintea de pe bilețel "Vă rog, aveți grijă de acest ursuleț." Acesta este încarnat de Millicent, care nu numai că nu l-ar ajuta pe Paddington luându-l la ea acasă, dar consideră că locul acestuia este la Muzeul de Științe Naturale - împăiat ! Nicole Kidman, interpreta diabolicei Millicent, comentează: "Am crescut cu povestirile despre Paddington și întotdeauna mi-a plăcut acest ursuleț nevoit să supraviețuiască bazându-se doar pe farmecul personal.

De aceea, am acceptat cu bucurie rolul. Decizia mea n-a fost lipsită de complicații, deoarece a trebuit să le explic fetițelor mele că nu voi juca rolul mămicii adoptive a ursulețului, ci al celei care vrea să-l împăieze și să-l expună la muzeu. A fost îngrozitor ! Însă mi-a plăcut extraordinar de mult scenariul și mă bucur că este un film pe care îl pot vedea împreună cu copiii mei."

Producția a început în Costa Rica, unde s-au filmat scenele care se petrec în jungla peruviană, locul de naștere al ursulețului Paddington. Ulterior, echipa de actori și realizatori s-a deplasat la Londra, pentru a filma în locațiile emblematice londoneze, precum gara din Paddington, Portobello Market, Pall Mall și Muzeul de Științe Naturale. În film apar, ca într-un ghid turistic, elementele distinctive - autobuzele roșii cu etaj, taxiurile negre, metroul londonez - printre care Paddington se aventurează în dorința sa de a cunoaște orașul.

Realizatorii au considerat că ar fi mai potrivit ca Londra prezentată în film să nu fie în întregime reală. Producătorul David Heyman explică: “Paddington creat de noi este mai apropiat de realitate decât precedenții săi și foarte diferit de ursulețul de pluș din cărțile pentru copii. Însă el rămâne un urs vorbitor, ceea ce ține de domeniul fantasticului. Nu credem că s-ar fi potrivit într-un decor sută la sută real. De aceea, am adaptat imaginea Londrei, făcând din ea un loc în care poate părea absolut normal să întâlnești un urs care vorbește.”

Sarcina realizării decorurilor i-a fost încredințată scenografului Gary Williamson. “Gary este maestru în a crea decoruri care oglindesc viața interioară a personajelor.”, spune regizorul Paul King. “Paddington este un outsider, iar motivul recurent în filmul nostru este modul în care el se autoproiectează în lumi imaginare. De pildă, când este în Peru, se uită într-un glob de sticlă cu imaginea Londrei, întrebându-se cum o fi să trăiești acolo.

Ajuns la Londra, contemplă o căsuță de păpuși, gândindu-se la viața stranie în familia Browns have. În Muzeul de Științe Naturale, privește exponatele din vitrine, gândindu-se cum ar fi să fie și el un animal împăiat. De-abia spre sfârșitul filmului își găsește locul și este capabil să iasă din căsuța de păpuși și să pășească în lumea reală. A devenit un insider sau, cel puțin, o ființă mulțumită de statutul său dublu de peruvian și londonez, urs și membru al familiei Brown.”, explică regizorul.

Cea mai grea sarcină pentru scenograful Gary Williamson a fost accea de a filma afară, în locuri publice. “Pot controla ceea ce se întâmplă într-un studio, dar nu pot controla Londra !”, exclamă el. În legătură cu aceasta, realizatorii spun că au fost întâmpinați cu brațele deschise, celebrul ursuleț dovedindu-și încă o dată abilitatea de a emoționa, deschizându-le calea în multe situații dificile, cum ar fi închiderea unui peron de gară, redecorarea unor case particulare sau filmarea într-un muzeu național. “N-am întâmpinat nicio problemă, toată lumea a fost dispusă să ne ajute, dovada că Paddington scoate la iveală ce e mai bun în oameni.”, adaugă regizorul.

Una dintre cele mai importante decizii pe care realizatorii au trebuit să le ia a fost alegerea actorului care să-i dea glas lui Paddington, ursulețul care a învățat engleza ascultând plăci de gramofon în jungla sa peruviană. Inițial, a fost contactat celebrul actor britanic Colin Firth, care a înregistrat mai multe scene în studio, la cererea regizorului Paul King. În cele din urmă, cei doi s-au văzut puși în fața unei decizii dificile. King explică: “Treptat, am realizat amândoi că vocea lui Colin pur și simplu nu se potrivea. Trebuia o voce mai subțire și mai tânără, nu una gravă, cu intonații profunde, cum este a lui Colin. De aceea, am hotărât amândoi, de comun acord, să căutăm pe altcineva.”Căutarea a durat mai multe săptămâni, mulți dintre actorii britanici celebri venind să dea probă pentru rol.

În cele din urmă, King l-a contactat pe tânărul actor britanic Ben Whishaw, pe care îl admira de mulți ani. După prima probă, acesta a obținut rolul. “Vocea lui Paddington este oarecum stranie, cu un accent ușor demodat, din cauză faptului că a învățat engleza ascultând înregistrări vechi. Ben a înțeles asta și i-a adăugat o pronunție 'mormăită', cum ar avea-o un urs dacă ar putea vorbi. Acum, ori de câte ori îl aud pe Ben, mă gândesc la Paddington”, adaugă râzând regizorul.

Semnele distinctive ale ursulețului Paddington sunt pălăria roșie, jacheta de stofă albastră și zâmbetul său ușor bizar. Realizatorii au păstrat această imagine în film. “Sursa noastră de inspirație au fost ilustrațiile originale publicate la sfărșitul anilor '50. Intenția a fost de a combina aceste elemente cu aspectul real al unui pui de urs. Echipa deosebit de talentată de la Framestore a venit apoi cu efectele speciale.”, explică producătoarea executivă Rosie Alison. La crearea lui au lucrat circa 500 de oameni - desenatori, animatori, creatori de efecte speciale, designeri și creatori de costume, fiecare și-a adus contribuția la "nașterea" ursulețului.

Supervizorii echipei, Andy Kind și Pablo Grillo, care au creat personaje fantastice precum Dobby și Hipogrifii din seria filmelor Harry Potter, comentează: “Crearea unui personaj generat exclusiv pe computer este totdeauna o sarcină extrem de dificilă. Interacțiunea sa cu actorii și decorurile trebuie să fie perfectă pentru a fi credibilă. De aceea, trebuie lucrat în cele mai mici detalii - de la unduirile blănii la o pală de vânt, până la modul în care îi tremură burta atunci când merge. Fiecare imagine a fost retușată manual. A fost o muncă titanică, care a necesitat devotament și abnegație, dar eu cred că a meritat și că rezultatul final este extraordinar.”

“Povestea spusă în film este una fără vârstă. Paddington este, în esență, prototipul refugiatului, pe parcursul filmului regăsindu-se multe referiri la imigranți și problemele lor. Am înfățișat Londra ca pe un oraș tolerant, în care oricine e binevenit și se poate simți ca acasă, chiar dacă e diferit de ceilalți. Este o poveste despre compasiune, toleranță, empatie, bunăvoința față de străini și deschiderea spre a-i înțelege pe ceilalți - exact în spiritul cărților cu Paddington.”, conchide producătoarea executivă Rosie Alison.