Avem un film unde Lars von Trier se joacă cu așteptările noastre față de cele două actrițe: Justine, interpretată de o vedetă sclipicioasă de la Hollywood, o blondină superbă, care se căsătorește cu un tînăr frumos, deși nu foarte inteligent, un tînăr care, mergînd mai departe cu speculația, s-ar mulțumi cu un loc de muncă bine plătit și cu vacanțe anuale la mare, un om superficial.
În loc să fie bine adaptată în cloaca lumii din care facem cu toții parte, Justine se luptă cu o melancolie paralizantă și tot încearcă să scape de întreaga nuntă și de personajul lui Skarsgard, care este total depășit de situație și nu își cunoaște deloc soția. El îi arată o fotografie a livezii de meri pe care a cumpărat-o pentru ea și speră că o va face fericită. Prostănacul are cele mai bune intenții posibile, dar poți simți cum ea… citeşte
Al 574839532938493-elea film ocult despre sfarsitul lumii, sfrsit cu care suntem tinuti in teroare de mai bine de 100 de ani.
De 100 de ani asteptam "sfarsitul lumi", murim de baranete si tot degeaba!
Terra nu e o bila cu ape curbate ce se invarte ca un vibrator de-an pulea cu viteza sunetului!
Nu neg ca este un film bun, plin de intelesuri absconse, descoperite de snobii cinefili, dar este infiorator de pesimist. Iti induce sentimentul de singuratate. Daca in filmele americane apocaliptice, lumea vocifereaza, plange, intra in criza, se produce isteria, aici aceste lucruri nu le vedem, aici este vorba doar de niste oameni singuri, intr-o casa ce aduce cu cea din Anul trecut la Marienbad. Cumpararea medicamentelor, mi se pare inspirata din sectele apocaliptice in care toti se sinucideau pentru a nu asista la Sfarsitul lumii. Pestera magica sau podul peste care calul nu a vrut sa treaca, sunt simboluri pe care "adevaratii" cinefili au timp sa le disece.
Nu sunt în măsură să îi acord o notă, pentru că nu sunt un critic, ci doar categorisesc filmele și serialele pe care le urmăresc în plăcut/neplăcut. Fiecare film/serial are povestea sa și nu le poți compara, pentru că au diferite teme. Pe acesta îl încadrez la plăcut. Cele 10 stele pe care le acord sunt pentru că îmi place, la cele care nu-mi plac acordând o stea.
Daca si asta poate fi numit film ,atunci este grav de tot,unde a ajuns Hoolyoodul ! UN film fara noima,plictisitor,fara nici un fel noima,doar pentru marii specialisti ! NU il recomand nimanui,pierdere mare de timp,poate unii o sa zica ca asta e stilul regizorului Trier,dar filmul repet si iar repet ,este praf ! II dau 4 ,doar pentru SUtherland !
Un film ca "Melancholia" nu este uşor de văzut şi nici uşor de înţeles. Este un film care se adresează în primul rând simţurilor şi abia apoi intelectului. Imagini plasate de-a valma, aparent fără legătură, acţiuni inexplicabile, comportamente stranii, toate acestea fac filmul dificil de înţeles. Regizorul Lars von Trier adânceşte şi mai mult misterul, preferând să nu se implice prea mult în partea epică, lăsând fiecare spectator să înţeleagă ideea filmului după propria putere. Date fiind simbolismul şi gradul de dificultate epică, "Melancholia" necesită în mod obligatoriu o a doua vizionare.
În rezumat, este vorba de un sfârşit apocaliptic al Pământului, datorat impactului cu o planetă rătăcitoare (cu un diametru de 10 ori mai mare) pe nume Melancholia. Contactul celor două planete va fi devastator pentru planeta noastră,… citeşte
Prima parte a filmului m-a trimis direct cu gândul la "Festen", cel mai reprezentativ film al curentului numit "Dogma 95", curent al căror reprezentanţi sunt Lars Von Trier şi Thomas Vinterberg.
Păcat că Lars a ales să nu exploateze pe cât ar fi putut conflictele din interiorul familiei, lăsându-le undeva în aer...sau măcar de ar fi exploatat mai mult starea de "melancolie" a Justinei.
Nu sunt un fan al SF-urilor, noroc că aici filmul nu s-a bazat mult pe această latură. Per total, mi-a plăcut, dar mi-a lăsat senzaţia că-n cele două ore s-ar fi putut face ceva mai mult...7/10.
Un film greu, cu substrat. Lasa de gandit si interpretat..
Fiind un film mai greut, fara prea multa actiune si dialoguri, reducandu-se doar la un fenomen cu repercursiuni majore, demn de studiat de catre un astrolog si psiholog, inteleg de ce multi il considera ciudat.. Pentru multi filmul se reduce la o simpla nebuna cu familia ei ciudata si sfarsitul Pamantului. In realitate filmul surprinde altceva. O planeta numita "Melancholia" curand descoperita ca aflandu-se in spatele Soarelui ameninta sa loveasca Pamantul. Toate simple pana aici. Claire si Justine, personajul "emo" din viziunea multora, par sa fie foarte afectate de aceasta Planeta si miscare ei planetara. Denumirea cu semnificatie sugestiva "Melancholia" isi lasa puternic amprenta asupra celor doua surori. Justine , beneficiind de o capacitate energetica extraordinara, dar si de intuitie, rezoneaza puternic cu schimbarea produsa in Galaxia noastra , lucru vizibil inca din momentul… citeşte
“The Earth is Evil ! Nobody will miss it !”
Cred ca afirmatia lui Justine reprezinta chintesenta acestui film si, implicit, mesajul lui Lars Von Trier. Si, bineinteles, felul in care reactioneaza omul in fata unui deznodamant implacabil – aici, cel suprem, moartea.
Filmul are o magie aparte, iar ceea ce se intampla DUPA ce Justine ii spune sorei sale “I know things” (simte anumite lucruri, in mod extrasenzorial), te face sa derulezi filmul inapoi, cu ochii mintii, pana la scenele de inceput, cele cu nunta. De fapt, te face sa-l revezi efectiv, pe de-a-ntregul. Asta pentru a intelege prin acest filtru – “I know things” – comportamentul de “neinteles” al lui Justine din seara si noptea nuntii sale. Este, probabil, cel al unui om care face lucruri aparent absurde, insa sincere prin prisma eu-lui sau, STIIND ca sunt printre ultimele lucruri pe care le mai… citeşte
A fost prea mult din toate , prea putin din ce trebuie.
Mie personal imi placea Von Trier , era genul ala de regizor care incerca sa-si puna amprenta mai putin pe lucrarile lui , sa nu induca privitorului senzatia aia ca filmul a fost mult prea muncit si ca regizorul a fost foarte implicat , stia sa te sufoce cu atmosfera si sa te tulbure.
In Melancholia nu a fost asa , a fost un poem trist , simbolsim in culori , spectacol vizual dar ..cam atat. Atmosfera e cu siguranta partea pozitiva a filmului , e chiar mai apasatoare decat in Eraserhead a lui Lynch , despre care credeam ca are cea mai buna atmosfera de film ever , ei bine , cum la Lynch a fost romantism in alb-negru asa a fost aici simbolism in culori vi.
Cum o spune si Ptibull , eterna cautare a sinelui , doar ca in opinia mea sinele se cauta mai mult cu mintea , dialogurile puteau foarte bine sa nu apara in film… citeşte
Desi filmul este putin lent, lipsit de actiune si dinamism, succesiunea fascinantelor imagini gandite si realizate de Lars von Trier se cumuleaza usor intr-un colos de emotie si pasiune in ultima scena absolut fenomenala a dramei. Recurgand la uvertura din "Tristan si Isolda" a lui Wagner, o bucata muzicala ce se muleaza perfect pe nucleul filmului, von Trier atinge punctul sensibil al spectatorului facil. Kirsten Dunst si Charlotte Gainsbourg portretizeaza intr-o maniera fantastica doua surori aflate la sfarsit de lume. Iar revenind la scena de final care m-a bantuit saptamani intregi dupa vizionarea filmului, pot spune ca e cea mai memorabila si originala din cate am vazut. O reala capodopera!
Consider ca este un film reusit desi poate fi plictisitor datorita accentului pus pe detalii . Insa tocmai datorita acestor detalii se poate surprinde intr-un mod amplu latura psihologica a celor doua personaje. Cele doua surori , cu perspective diferite asupra vietii , incerca sa se adapteze unei vieti de familie , ca in final sa fie puse in fata unui scenariu apocaliptic.
Mie nu mi-a placut. Cel mai plictisitor film ce care l-am vazut. Cel putin nu sunt un fan al acestui tip de filme. Probabil, daca ar exista o categorie ~cel mai plictisitor film~, ar lua multe, multe premii.
Desi tema este, intr-adevar ubicua in cinematografia moderna, in film se exploateaza trairile care preced un eveniment inedit, o abordare care te incurajeaza sa incerci vizionarea apocalipsei vazuta de Lars von Trier (cred) in detrimentul stereotipului apocaliptic. Daca consideri cinematografia mai mult decat un mod superfluu de a-ti ocupa timpul, orice drama de calitate iti poate oferi ceva, in schimbul timpului pe care il consumi.
Filmul e atat de monoton incat ma framant mai mult eu in fata ecranului la iminentul sfarsit al omenirii asta doar ma duce cu gandul la letargia care i-a cuprins pe romani in fata iminentului dezastru economic al Romaniei incat ma gandesc ca ar fi putut ca filmul sa fie romanesc finca asa s-ar fi comportat si romanii in fata dezastrului !Mai bine nu il vedeti sa nu va molipsiti de nepasare .
... nu-i asa ca a fost aceea cand mireasa isi ”varsa” nervii in ”castravetele” noului angajat la agentia de publicitate?! Per total, un film exotic, interesant, e ALTCEVA. Personal imi place Kirsten Dunst si de aceea l-am considerat un film interesant.
Un aparent abstract şi expresionist cu tendinţe de a deveni un narativ apocaliptic minimalist
Din nou acelaşi principiu, aleg cel mai greu film posibil, nu din raţiuni masochiste cât din dorinţa de a-mi uşura viitorul sacrificând confortul prezent. Aleg „Melancholia” şi parcă acea dorinţă redevine masochism în momentul în care descopăr că regizorul este Lars von Trier, unul din regizorii abstracţi, expresionişti şi lirici pe care încerc să îi ignor, din aceeaşi categorie făcând parte Ingmar Bergman, Stanley Kubrick sau Milos Forman. De ce îmi ignor acum principiile? Din nevoie de o provocare, din dorinţa de a-mi tensiona răbdarea şi pacienţa.
„Melancholia” porneşte la drum în maniera aleasă de majoritatea filmelor abstracte şi anume printr-un colaj de scene ce jubilează între planul individual şi cel cosmic, colaj acompaniat de o coloană sonoră greoaie ce are tendinţa de a hipnotiza privitorul, în această situaţie… citeşte
Ok, putem sa cadem de acord ca este un film dificil de privit si de inteles? :)) Macar atat...
Mie fimul mi s-a parut interesant, dar mult prea pretentios. Prea spune Von Trier: 'Uitati, uitati ce film am facut eu!'
We get it, filmul se vrea o drama profunda si subtila. Dar nu reusesta sa fie decat superficial, paradoxal. Personajele care se vor a fi explorate raman opace pentru privitor, iar jocul de-a ghicitul dramelor din substrat nu este intotdeauna placut. Vreau sa spun, oamenii mai au nevoie si de raspunsuri, nu numai de intrebari.
Insa personajele - ce doua surori - raman niste enigme pana la sfarsit, nu le intelegi, nu empatizezi cu ele. Iar evolutia asteptata nu vine niciodata.
Totusi, l-as fi catalogat ca fiind un film decent, daca nu ar fi fost atat de exagerat si fortat-artistic. Asa ca, doar 5.5/10
mi-a placut mult, insa trebuie sa ai rabdare sa poti sa il vezi. cineva il compara cu another earth lansat tot anul trecut, insa nu cred ca exista termen de comparatie, melancholia te face sa te gandesti la lucrurile care sunt cu adevarat importante in viata si la faptul ca le poti pierde pe toate atunci cand te astepti mai putin.
MERITA VAZUT!
Incepe promitator apoi devine monoton si lugubru pentru o omenire care isi asteapta scaparea de la un miracol iar apoi sfarsitul foarte linistita fara sa faca nimic .