Ecranizările romanelor franțuzești au farmecul lor, o incursiune inteligentă între dramă, umor și dragoste, parcă distribuția este luată direct din carte, din romanele unor capodopere literare greu de egalat în zilele noastre, un film de văzut, de disecat și de savurat fiecare replică, cadru...
Nu la fel de captivant ca prima parte (Jean de Florette) si parca prea fortat cu concluziile si cu rezolvarile, dar as minti sa zic ca nu m-a implicat emotional inspre final sau ca drama nu a fost construita asa cum trebuie incat sa fii mereu aproape de personaje. Mi-a placut ca isi pastreaza decorul rural care m-a fascinat si in prima parte si, bineinteles, frumoasa Emmanuelle Béart, pe care este o placere sa o urmaresc de fiecare data, chiar daca nu are cine stie ce prestatie aici.
Soubeyran-ii isi ating scopul. Nu e nicio rusine in asta!
Acest titlu poate fi motto-ul sub care se desfasuara intreaga pelicula.
Este unul dintre acele filme bune, la care, paradoxal, m-am plictisit, desi, asa cum am spus, filmul nu este rau, iar povestea, daca ar fi sa o citesti dintr-o carte, cu siguranta ca iti va placea. Atunci m-am pus sa caut si sa gasesc motivul pentru care a survenit aceasta interesanta contradictie intre calitate si placere. Si primul lucru care mi-a venit in minte a fost faptul ca nu are acel ceva care sa te atraga, nu are .... era sa zic "stralucire", dar tocmai de aceasta stralucire vroiam sa ma leg in primul rand.
Sentimentul predominant atunci cand am vizionat aceasta a doua parte a seriei Jean de Florette a fost ca imaginea, claritatea si luminozitatea ei nu ma trimit cu gandul la un timp trecut, la o poveste autentica, intamplata odinioara. Sa nu ma intelegeti gresit si sa va faceti impresia cum ca… citeşte
Nu stiu de ce credeti ca unei tragedii ii este necesar un cadru sordid, mocirla, ploaie si noroaie ca in operele (respectiv ecranizarile) dickensiene sau, ca sa plusez, zapada si inghet ca in cele ale autorilor rusi. Toate tragediile grecesti sunt scaldate de razele soarelui si asta nu le scade din dramatism, iar soarele nemilos si ariditatea peisajului sunt sursa tragediei in acest film si o metafora vizuala pentru uscaciunea sufletului oamenilor din satul respectiv si in special a celor doi fermieri. Rosul sangeriu al garoafelor hranite de apa pentru care a fost sacrificat cocosatul se profileaza pe pamantul prafos ca niste urme ale crimei din trecut. Ar fi putut sa cultive legume ca ceilalti, dar au ales sa cultive garoafe si culmea, toate rosii ca sangele. Si nu stiu de ce ati vazut-o haina, dura si criminala pe Manon cand ea traia de ani de zile drama unei copile orfana de tata si nedreptatita de rautatea concertata a unui sat intreg. Cosasii aceia care canta a arsita prin vegetatia uscata si stancile abrupte sunt alte semne ale ariditatii omniprezente si a naturii moarte. Oricum, toate aceste semne par sa anticipeze sfarsitul neamului Soubeyran, sfarsit care va fi salvat tocmai de Manon care ( dupa cum i se mai spune) e "sursa" vietii si asigura continuitatea neamului prin copilul caruia ii da viata. In ceea ce priveste dinamismul, daca vi s-a parut plictisitor si incet, sa stiti ca am vazut filme mult mai lente decat acesta. Imi aduc aminte ca l-am vazut prima data la cinema si m-a impresionat tocmai prin cadrul in care se desfasoara si dramatismul actiunii. Intamplator am dat de el azi, la tv1000, si l-am revazut cu placere si-l voi recomanda si altora care poate nu stiu nimic despre cinematografia franceza (sau europeana) si considera ca numai filmele holliwoodiene merita vizionate.
Continuare dramatica a primei parti,:,Jean de Florette",filmul surprinde trairi omenesti,drame sentimentale,nevoi prozaice dar atat de stringente...un roman grafic exceptional,cu un final pe masura...Cine stie cate actiuni mai putin ortodoxe ale noastre se vor intoarce impotriva noastra mai tarziu...
Mi-a placut enorm filmul,chiar daca eroina Manon nu s-a lipit de sufletul meu nici macar o secunda...
Marturisesc ca am avut un nod in gat privind personajul Papeto interpretat magnific de catre Yves Montand,privindu-si unicul mostenitor...cine vede finalul o sa stie ce vreau sa zic...
Yves Montand mi l-a evocat pe Victor Rebengiuc in rolul Moromete...
Recomand aceste doua filme iubitorilor de ecranizari dupa romane reusite!!!
De obicei primele parti din filme sunt mai bune, dar din pctul meu de vedere aceste doua filme sunt la acelasi nivel, Manon des sources (1986) este, repet din pct meu de vedere mult mai emotionant ca Jean de Florette (1986), ar fi putut foarte bine sa fie un singur film de nota 20 si cu niste chestii la final (nu numai finalul propriu zis) care iti ridica parul pe maini. Nu mai zic de jocul actorilor, muzica...poveste...de vis. Emmanuelle Béart - Manon in film super frumoasa...
Un pic mai slabut ca prima parte. Idila dintre Manon si profesor cam stearsa.
In schimb finalul este deosebit.
DPMDV un film de nota 8. Merita vazut ( obligatoriu pentru cine a vazut prima parte ).
Cosmine ce bine ca te-au blocat pe acest site! Apoi în 2018 te-ai întrupat în blackmore si ai mai bântuit site-ul înca vreo 2 ani pâna te-au blocat din nou!
genul acesta de film ma captiveaza oricand, iar daca tinem cont de ora tarzie la care l-am vazut, sa fi fost altul pun pariu ca m-ar fi furat somnul. il recomand!