În film insipid ca toate producțiile din ultimii ani ai dictaturii ceaușiste, filme la care plecau jumatate din spectatori din sala până la jumătatea filmului. L-am urmărit doar pentru prestatia lui Titieni pe care eu îl consider unul din cei mai buni actori români și pentru imaginile cu orașele terne si cenușii de dinainte de 89.
Este un film pe care îl urmăresc cu multă plăcere, interes și mai ales emoție ori de câte ori este difuzat și aflu acest lucru. Subiectul UMAN, SENSIBIL cu o distribuție de înalt profesionalism. Toate personajele, de la cele principale până la cele secundare bine alese pun mult suflet în interpretare. Sunt MINUNAȚI TOȚI. Văd și revăd acest film cu multă bucurie, emoție, plăcere, admirație de fiecare dată. Astfel de filme ar fi creat, educat o generație fără droguri, agresivitate, ură față de oameni chiar dacă el, filmul pare pentru specialiști PUERIL.
???? ❤️ ????
0
0
alex ciobanu
pe 23 Martie 2007 09:10
UN FILM EXCELENT. L-AM REVAZUT CU MARE PLACERE ZILELE TRECUTE PE PRO CINEMA. L-AM URMARIT CU MARE NOSTALGIE DEOARECE AM SI JUCAT IN FILM, AVEAM 13 ANI PE ATUNCI ....
TOATE BUNE
Am vazut filmul acum, la 32 ani de la realizare, si mi se par rautacioase comentariile negative. Scenariul foarte plauzibil: Dupa o drama exista a doua sansa la fericire, asta demonstreaza filmul, Actorii tineri au interptretat cu sensibilitate si talent, calitati apoi confirmate in timp si in prezent atat de Emilia Popescu cat si de Adrian Titieni.
Pentru un film din acea perioada este bun; ideea nu este originala dar, am apreciat jocul actorilor. Consider ca pentru a fi un bun actor nu este de ajuns talentul, este nevoie de studiu si multa munca si un bun actor devine cu timpul un mare artist.
Derulând o poveste monotonă (și cumplit de plictisitoare) despre un operator de calculatoare care-i face curte unei profesoare văduve cu un copil mic, ”Liliacul înfloreşte a doua oară” este o însăilare incoerentă și mediocră de banalități montate fără cap și fără coadă (se sare permanent de la o acțiune la alta și din trecut în prezent și invers, de nu mai înțelegi nimic), un ghiveci cinematografic fără nici un înțeles și în mod categoric fără nicio valoare artistică.
Aflați la început de carieră, Emilia Popescu și Adrian Titieni încearcă cu entuziasm să interpreteze expresiv, dar eforturile lor se dizolvă într-o masă de peliculă râncedă ce dospește urât mirositor în șandramaua din scânduri putrede construită cu o crasă incompetență de regizoarea Cristina Nichituș.