Primul film fusese cu adevarat deosebit, aici putand include si partea americana din 2001, ce se dovedise o comedie de exceptie, una dintre cele mai bune, la care am ras cu lacrimi, si nici nu stiam de aceasta, asta pana sa dau de el intamplator la T.V. L-am urmarit cu niste asteptari, sperand la aceleasi momente de umor deosebit, care, surprinzator sau nu, au venit, bineinteles ca in alt context, cu alte poante si alte evenimente, insa, cel mai important, cu aceleasi personaje care m-au amuzat teribil in primul film, dialectul frantuzesc foarte alert, personajele agitate in permanenta. Tocmai de aceea a reusit sa ma amuze la fel de bine ca si prima parte a aventurilor dementilor oameni medievali ajunsi in prezent, urmand comedia indeaproape. Daca prima a reusit sa te amuze, trebuie sa il urmaresti neaaparat si pe acesta.
Continuare a succesului comercial „Les visiteurs” (1993), filmul „Les couloirs du temps: Les visiteurs II” prelungește aventurile contelui Godefroy de Montmirail (Jean Reno), făcându-l să călătorească din nou în viitor pentru a închide culoarele timpului ce rămăseseră deschise din cauza neghiobiei lui Jacquouille la Fripouille (Christian Clavier) ce-și trimisese în trecut propriul descendent.
Acțiunea se desfășoară în stilul comic binecunoscut ca urmare a ciocnirii între civilizațiile medievală și modernă separate de trecerea a peste 850 de ani, iar năzbâtiile personajelor interpretate de Jean Reno și Christian Clavier continuă să provoace hohote de râs, deși nu sunt cu mult diferite de cele din filmul anterior. Încercările dificile de relaționare între exponenții celor două civilizații și confuziile de persoane produc o stare… citeşte
L am văzut acum 25 ani, eram copil, filmul e o comedie chiar reușită, difera total de idioțeniile americane, chiar sunt ironizate prin diverse replici, ironizarii ale unor marci americane, etc..
E chiar un film reusit...
Pt cine se așteaptă la filme americane gen American Pie, Cum sa scapi de un tip in 10 zile, etc, sa nu se uite pt ca va fi doar pierdere de timp...
Pt cei care apreciaza o comedie facuta ca la carte(uimitor, de francezi..!!!!) filmul aduce, cel putin la limbaj, prestatia actorilor cu Taxi, o alta comedie franțuzeasca, dupa care desigur au facut americanii "varianta" lor, care e o tampenie..
Jean Reno si mai ales Cristian Claviert, maestrul comediei franceze in anii 90 fac un film remarcabil.
Vizionare plăcută
vizi