Un film plin de teatralitate, fara o actiune cursiva si cu niste evenimente si desfasurari ale actiunii total ireale pana si pt acea vreme..ca de exemplu atitudinea persj principal de a-si cere scuze in orice situatie daca era luat putin mai tare, ajungand sa-i para rau chiar si de pedepsirea politistilor care i-au cerut mita si au vrut sa ii fure camasile, pt ca din cauza ca s-a aparat spunand acest aspect, ei isi vor pierde serviciul. Isi cere scuze unei tarfe din bordel, pt ca a intrat in camera ei imediat dupa ce a batut la usa, pt ca apoi sa ii arate ea ce bucurii are..desigur, dupa ce il dojeneste putin si altele. Apoi aparitia ciudata a rudelor, din neant asa, dubiosii aia 3 colegi de serviciu..si ideea in sine,fara cap si fara coada, asta cu 30 min inainte de a incheia 2 h de film..mi-au fost de ajuns. Poate ca e o carte grea, poate ca nu se ecranizeaza atat de usor, iar in 62,… citeşte
[...] vizionarea de joi, de La Un Ceai, am ajuns la concluzia ca Procesul nu este un film pe care sa il urmaresti dupa o zi grea de munca. Chiar cred ca trebuie sa il mai [...] citeşte
Cosmine ce bine că te-au blocat pe acest site! Apoi în 2018 te-ai întrupat în blackmore si ai mai bântuit site-ul încă vreo 2 ani până te-au blocat din nou!
"K se va simți pe zi ce trece din ce în ce mai mult ca un personaj dintr-un coșmar kafkian".
Serios? Cum altfel, din moment ce filmul este chiar ecranizarea romanului kafkian "Procesul"?
Scenariul = Orson Welles . Regia Orson Welles . In rolul avocatului Orson Welles ....
Chaplin , Clint Eastwood , Sergiu Nicolaescu etc mai faceau filme aproape singuri ..
Este mai mult o piesa de teatru absurd , in cladiri abandonate si altele pt muncitori in SUA nou construite in 1962 , cu doar 2 m inaltime
O foarte bună ecranizare. Esenţialul operei lui Kafka este magistral redat – are loc un proces, fără motiv, fără explicaţie, fără raţiune. Totul gravitează în jurul noţiunii de absurd, redat în cele mai diverse forme, de la discuţiile cu oamenii legii, cu avocatul, la cele cu proprietara sau vecina. Absurdul este, deci, singura lege – dar o lege care devine monstruoasă. Care striveşte. Care ucide individul, îl depersonalizează. Instituţiile statului, tribunalele capătă dimensiuni groteşti, caricaturale, iar eroul este din ce în ce mai puţin liber, mai captiv unor legi pe care nu doar că nu le înţelege, dar nici nu le vede sensul. O capodoperă în alb-negru despre absenţa libertăţii, relativitatea legii şi condiţia umană.
Orson Welles a considerat Procesul drept cel mai bun film pe care l-a făcut vreodată. El a fost regizor, scenarist şi interpretul avocatului Hastler. Filmul e o ecranizare uşor modificată a romanului omonim scris de Franz Kafka despre un proces absurd în care este târât fără voia sa un tânăr funcţionar. Nu i se comunică acuzaţia, nu i se dau explicaţii şi i se sugerează să recunoască o vină abstractă pentru a beneficia de clemenţa unui tribunal inaccesibil. Autorităţile implicate în proces capătă dimensiuni groteşti, iar libertatea individului estre restrânsă tot mai mult pe măsură ce trece timpul. În cele din urmă, terorizat de această justiţie absurdă, tânărul Joseph K. îşi acceptă condamnarea la moarte pentru o vină de care nu este conştient.
Filmat în întregime în alb-negru, cu lumini şi umbre şi cu mişcări… citeşte