Până m-am prins de ideea filmului am fost foarte confuz, dar după aceea mi s-a părut genial, captivant de-a dreptul. Trebuie să-l mai revăd o dată să-l înțeleg pe deplin.
Oamenii stau la masă pe toalete, în fundul gol, normal. Când merg să mănânce, se încuie într-o cameră mică, în deplină intimitate.
Părinții își pierd copilul, îl găsesc dar merg totuși să-l declare dispărut. Poliția, conștiincioasă, înregistrează plângerea și spune că va dura ceva până vor găsi copilul.
Niște preoți se roagă pentru soarta unui om, peste câteva ore fumează și joacă poker până se face dimineață.
Fiecare personaj predă ștafeta următorului. Ce dacă ești șeful poliției și nu te crede nimeni? Există întotdeauna o dublură pentru atunci când vrei să mergi la domino.
Fantoma libertății concentrează stilul preferat al lui Bunuel în câteva palme adresate întregii societăți. Bineînțeles, sunt palme acordate cu delicatețe. Cuvintele care nu se spun, nu au cum să doară, nu?