Cosmine ce bine că te-au blocat pe acest site! Apoi în 2018 te-ai întrupat în blackmore si ai mai bântuit site-ul încă vreo 2 ani până te-au blocat din nou!
"Avarul" este o adaptare cinematografică a comediei cu acelaşi titlu scrisă de Molière, al cărei personaj principal este zgârcitul cămătar Harpagon (un precursor al lui Hagi-Tudose) care încearcă să-şi căsătorească fiul şi fiica după diverse combinaţii ce i-ar aduce câştiguri băneşti cât mai mari. Piesa de teatru este foarte amuzantă şi descrie moravurile burgheze existente în Franţa secolului al XVII-lea, precum cămătăria necinstită, căsătoriile aranjate de părinţi, neputinţa femeilor de a-şi impune voinţa în faţa bărbaţilor sau intrigile mincinoase care se ţeseau în înalta societate.
Filmul regizat de Jean Girault (regizorul "Jandarmilor") şi Louis de Funès este foarte amuzant, interpretările actoriceşti sunt foarte bune (cea a lui de Funès fiind excepţională), iar decorurile şi costumele sunt bine realizate. Din… citeşte
o comedie clasica, ce trebuie apreciata ca atare, o opera de a lui Moliere, ecranizata exceptional din punctul meu de vedere. Louis de Funes face tot filmul!
O comedie tare simpatica cu multe faze si dialoguri haioase.Louis de Funes ca de obicei are o prestatie magnifica si face din film un adevarat spectacol.Merita vazut!
Avarul este o comedie scrisa de Moliere ,avand ca tema avaritia ,cu personajul principal Harpagon,in jurul caruia se petrece actiunea. Harpagon este un batran in jur de 60 de ani care este foarte zgarcit , o scena reprezentand avaritia este aceea in care Harpagon se afla la biserica iar o maicuta vine la acesta si el nu doreste sa i ofere bani si fuge .O alta scena prin care acesta isi dovedeste zgarcenia este aceea in care el nu si lasa fata sa se casatoreasca cu cel pe care l iubeste deoarece nu avea avere .
Harpagonn se aseamana cu Hagi Tudose amandoi fiind tipul genului avar. O asemanare intre cei doi ar fi ca ambii purtau haine vechi ,rupte,desi aveau banii de unele noi , de asemenea ambii erau obsedati de gandul ca cineva in permanenta este cu ochii pe banii lor ,acestia erau zgarciti si cu propria lor familie . Cu toate acestea dupa parerea mea, Hagi Tudose este mai avar… citeşte
Avarul este o comedie scrisă de Molière, care are ca temă centrală avariția. Tema comediei este dată de acțiunile lui Harpagon, un cămătar foarte zgârcit, care se gândea numai la bani. Prima scena in care il vedem pe Harpagon cât este de avar este in incipitul comediei cand acesta se află la biserica si fuge când măicuțele vin sa strângă bani de la oamenii prezenți, acesta fugind până acasă. Altă scenă este când Harpagon își îngropa banii in grădină si pune capcane in jurul comorii și mereu se uita pe geam sa vadă daca cineva trecuse pe acolo. Alte fapte din care reiese avaritia lui Harpagon este atunci când încearcă să-și căsătorească fiul, dar si fiica cu persoane bogate, acesta gândindu-se doar la averea lor,apoi când el refuză sa le dea bani angajaților lor pentru haine noi in locul celor vechi care erau rupte sau pătate. In finalul… citeşte
1 Subiectul operei este centrat pe o singura persoana, aceasta fiind Harpagon.
Tema centrala a operei este zgârcenia. Pe tot parcursul operei ne este prezentat personajul principal în diferite ipostaze care evidențiază aceasta tema.
O prima scena care evidențiază tema este cea în care Harpagon îi impune ficei lui sa se mărite cu un bătrân, Anselme, doar pentru faptul ca nu cerea zestre și ar fii făcut o mica economie, fata îl implora și ii spune ca nu dorește sa se mărite cu acel om, însă pentru el banii sunt mult mai importanti decât fericirea lui
Elise.
O alta scena care evidențiază tema centrala a operei este cea în care o data cu sosirea petitoarei, Harpagon isi socoteste chiar castigul de pe urma iubirii pentru tanara Mariane, cu ajutorul lui Frosine care îl păcălește el ia în considerare fiecare cheltuiala pe care Marianna nu o… citeşte
In opinia mea, motivul central al comediei este avariția. Această temă este evidențiată pe tot parcursul operei. Harpagon este un bărbat care are aproximativ 60 de ani. Acesta își îngroapă averea si o pune intr-o casetă. Spre deosebire de Hagi Tudose, acesta nu este total dezumanizat, are o aparență de confort, hainele sale, in față sunt onorabile de privit iar la spate seamănă cu un cerșetor, nu își tratează copiii cu brutitate. Chiar dacă pe fiul său nu îl lasă să se casatoreasca cu Mariane dar nici pe fata sa cu cine vrea ea, acesta vreau sa o căsătorească cu un bărbat mai bătrân pentru că nu cerea zestre, problema este aceea de avere si statut social. La fiul său este si din motivul ca el vrea sa se căsătorească cu Mariane iar atitudinea sa este privită cu umor. Avariția acestuia apare atunci când le spune servitorilor sa toarne cu grijă vinul… citeşte
Tema centrală a acestei comedii după cum bine ați văzut este avariția de care Harpagon dă dovadă pe tot parcursul comediei . Această temă a fost prezentată de Moliere ca fiind una amuzantă tocmai pentru a ne stârni râsul . Harpagon dă dovadă de avariție încă de la începutul filmului când este surprins in biserică de o bătrânica care strângea bani , acesta fugind peste tot de ea pentru a nu-i da bani . O alta scenă în care este prezentă avariția lui Harpagon este când acesta își ascunde banii in grădina din spate și o păzește cu prețul vieții , împiedicând pe oricine sa ajungă la bani . Bărbatul dă dovadă de avariție și când caută persoane bogate pentru copiii lui , pentru a capătă zestre de la aceștia și vrea sa ii căsătorească cu persoane înstărite . Acesta refuză sa își schimbe hainele ponosite tocmai din motivul avariției… citeşte
Tema filmului este avariția personajului principal, Harpagon. Aceasta este evidențiată pe toată durata filmului prin multitudinea de scene menite să arate avariția protagonistului. Bătrânul Harpagon își arată avariția la biserică, unde acesta încearcă să scape de măicuța care îl urmărește pentru a pune un ban pentru cutia milei, deși acesta are bani preferă să-i ascundă, îngropându-i in grădină pentru a se asigura că nimeni nu-i va lua banii. Protagonistul nu vrea să cheltuiască din bani pentru zestrea fetei sale așa că vrea să o mărite cu un domn în vârstă care este dispus să se căsătorească cu aceasta fără zestre, la fel procedează și cu fiul său. În final, Harpagon îi lasă pe aceștia să se căsătorească cu cine vor, cu condiția de a nu plăti niciun ban.
Harpagon este un veritabil Hagi Tudose, amândoi fiind vestiți pentru… citeşte
Avarul reprezinta adaptarea dupa opera cu acelasi nume scrisa de Moliere, un celebru scriitor francez al secolului XVII.
Motivul central al operei, avaritia, este pus in evidenta inca din prima scena.Harpagon se afla la biserica impreuna cu ceilalti enoriasi, care doneaza fiecare cate un banut pentru biserica. Acesta doar aude zgomotul banilor si incepe sa fuga prin biserica. Maicuta il urmareste prin tot orasul, ba chiar pana acasa unde se ascunde, apoi se duce sa isi verifice pretioasele-i comori .Astfel se pune accent pe acest defect uman, in jurul caruia este construitra opera. De asemenea, prin intermediul maicutei este reprezentat caracterul moralizator al operei, aceasta fiind vazuta pe urmele protagonistului inclusiv la finalul operei. O alta scena care justifica ca, avaritia este motivul central este cea in care familia vorbeste despre casatorie. Harpagon doreste ca,… citeşte
Tema comediei Avarul de Molière este avariția. Tema este prezenta pe tot parcursul filmului dar cateva scene reprezentative pentru aceasta este cea în care trebuia sa facă nunta celor doi copii dar nu vrea sa plătească nimic deoarece nu vrea sa își cheltuie banii asa ca Anselm se oferă pentru a plăti totul, iar o alta scena reprezentativa este cea de la biserica atunci când o măicuța vine cu sacul/pălăria în care oamenii puneau bani oricât de puțin pentru saraci sau pentru biserica dar când acea femeie se apropie de acesta, el fuge pentru a nu da din banii lui asta arătând cât de lacom este și de zgârcit.
Cea mai buna asemănare între Harpagon și Hagi Tudose este zgârcenia/avariția. O alta asemănare, ei nu dădeau nici familiei bani sau sa ajute doar pentru a nu-și cheltui banii.
Filmul L’Avare este o comedie care prezintă avariția lui Harpagon. Motivul central al comediei este cutia plină cu bănuți de aur și frica lui Harpagon de a nu fi gasită, aceasta fiind ascunsă undeva in grădină. Tema centrală a filmului este avariția reprezentată de câteva scene, acestea fiind comice. Harpagon voia să o căsătorească pe fiica sa cu un bărbat mai in vârsta pentru a nu fi nevoit să-i dea zestre; o altă scenă este cea din final când în sfârșit acceptă căsătoriile copiilor săi, doar cu condiția de a nu da niciun ban pentru nunțile acestora.
Pe Harpagon îl putem compara cu personajul Hagi Tudosse, care era avar la fel ca acesta. Diferența dintre aceștia este totuși considerabilă, deoarece Hagi Tudosse era mult mai avar decât Harpagon. De exemplu Hagi Tudosse locuia într-o casă modestă, în sărăcie, nu făcea foc în sobă nici… citeşte
MOTIVUL CENTRAL AL COMEDIEI ESTE AVARITIA.
Tema comediei este evidentiata printr o comoara ascunsa de avarul Harpagon al lui Molière si obsesia acestuia fata de aceasta.
O prima scena prin care este reprezentata tema este aceea din incipit in care protagonistul nostru se afla in biserica, maicutele venind sa ceara bani pentru cutia milei , toti oamenii dand, numai Harpagon nu deoarece era foarte zgarcit
O alta scena reprezentativa este aceea in care acesta
instruieste servitorii sa toarne vinul cu socoteala, sa recupereze rapid toate resturile, sa gateasca pentru opt oaspeti, desi vor fi zece, si sa stea cu spatele la perete pentru a nu se observa gaurile din hainele lor mult prea vechi.
Alte motive prin care putem demonstra zgarcenia acestuia este ca acesta nu accepta ca si copii lor sa se casatoreasca cu persoane sarace, acesta gandindu… citeşte
Tema "avariția" din filmul L'avare este evidențiată în principal de tipologia personajului în jurul căruia se desfășoară acțiunea- Harpagon, care prezintă tipul avarului. Acesta în majoritatea scenelor din film își susține "slăbiciunea". Este o persoană zgârcita si chiar si atunci cand vine vorba de familie si de el însuși si nemiloasă( Nu da bani nici măcar maicuței).
În primul rând, nici macar cu el însuși nu este îngăduitor, poarta haine vechi si rupte, mănâncă doar pentru a trăi și nu cumpără nimic daca nu-i folosește.
În al doilea rând, cu copiii si servitorii săi este la fel de strict, cand vine vorba de haine, copiii săi se împrumută pentru a le cumpara, își ține proviziile in cămară încercând cat poate de mult sa le păstreze, foloseste un singur om pentru două slujbe si le impune sa mănânce mâncare cat mai… citeşte
Tema comediei “L’Avare” de Moliere este avariția , avându-l ca personaj principal pe Harpagon.Avariția lui Harpagon este prezentată pe tot parcursul filmului, de exemplu în scena de la biserică acesta fuge de măicuță pentru a nu-i da sub nici o formă vreun ban deși aceasta îl urmărește peste tot , reușește să scape de ea fără să-i dea vreun ban , scena în care acesta refuză să-și căsătorească fiica cu cel pe care aceasta îl iubește doar pentru ca acesta nu avea avere și pentru a nu-i da zestre sau o altă scenă este atunci când Harpagon își urmărește și verifică caseta cu bani de teama de a nu fi furată.
Harpagon se aseamănă cu Hagi Tudose , ambii fiind avari.Ambii se aseamănă prin hainele vechi pe care le purtau pentru a nu cumpăra altele noi , nu își ajutau familiile cu bani și prin banii pe care aceștia îi ascundeau pentru a… citeşte
Motivul central al comediei "Avarul" al lui Molière este avaritia. Tema comediei este reprezentata de comoara ascunsa de Harpagon, o comoara care reprezinta pentru acesta totul, fiind foarte obsedat de aceasta.
O prima scena în care este exemplificat tema operei este scena din biserica unde o măicuța vine și le cere bani oamenilor pentru cutia Milei, Harpagon fiind arogant și la un moment dat fugind de aceasta pentru a evita sa ofere bani.
O alta scena care scoate în evidenta avaritia personajului principal Harpagon este scena în care copii acestuia vin la el pentru a-i mărturisi ca vor sa se căsătorească cu oamenii de care s-au îndrăgostit, dar acesta ii spune ficei sale ca o sa o mărite cu un om mai în vârsta cu o situație financiara bună pentru a nu cere zestre, deoarece Harpagon era prea zgârcit să-i ofere acestea.Fiind vorba de zestre, Harpagon… citeşte
Aceasta comedie are ca motiv central avaritia.
O prima scena care evidentiaza acest motiv este scena din biserica, unde enoriasii sunt intampinati de o maicuta care are asupra ei o punguta cu bani pentru a strange donatii. Vazand acest lucru, Harpagon, protagonistul acestui film fuge din biserica.
O alta fapta din care reiese motivul central al comediei este atunci cand Harpagon, in cadrul unei intalniri, isi instrueste servitorii sa toarne vinul cu socoteala, sa recupereze rapid toate resturile, sa gateasca pentru opt oaspeti, desi vor fi zece, si sa stea cu spatele la perete pentru a nu se observa gaurile din hainele lor mult prea vechi.
In concluzie, putem spune ca motivul central al filmului este avaritia.
Un personaj care ii se aseamana lui Harpagon, dar care face parte din literatura noastra este Hagi Tudose. Cei doi se aseamana destul de mult,… citeşte
L'Avare este un film de comedie din Franța din anul 1980, care îl are în rol principal pe Harpagon(Louis de Funès). Motivul central al filmului este caseta în care Harpagon își ținea banii, aceasta fiind ascunsă undeva în grădină. Tema filmului este reprezentată de avariția personajului principal. Tema este evidențiată prin mulțimea de scene menite să stârnească râsul. Una dintre scene este cea din biserică, unde Harpagon refuză să doneze bani bisericii și fuge de acolo, fiind urmărit de către măicuță până acasă, acolo unde bărbatul se ascunde de aceasta.
O altă scenă care evidențiază tema este discursul lui Harpagon în care mărturisește că el nu vrea să își mărite fiica dacă i se va cere zestre, astfel bărbatul decide să-și mărite fiica cu un bărbat în vârstă care era bogat și nu cerea zestre.
Un alt personaj cunoscut… citeşte
Avarul este o comedie in cinci acte scrisa de dramaturgul francez, Moliere in 1668. Comedia a debutat in 1668 pe scena teatrului Palais-Royal, urmand sa fie ecranizata in 1980. In acest film, personajul principal este Harpagon care este caracterizat de avaritie si zgarcenie. Astfel tema comediei este avaritia care se regaseste in numeroase scene reprezentative. Prima scena il prezinta pe Harpagon fugind de maicuta din biserica care umbla cu cosul, pentru a nu ii da bani, aceasta scena este simetrica cu finalul in care protagonistul fuge in desert cu comoara lui, de aceeasi maicuta, fapt ce arata ca a ramas neschimbat. O alta scena reprezentativa este cea in care vrea sa isi marite fata cu un om bogat si foarte batran in comparatie cu tanara sa fata. Harpagon dorea aceasta casatorie pentru a scapa de zestrele pe care trebuia sa le dea, aceasta scena arata ca protagonistul nu avea niciun… citeşte