Domnule costel, vă mulțumesc pentru vorbele frumoase. Nu trăiesc în pădure, ci în savana Africii unde aș dori să vă întâlnesc pe dumneavoastră pentru ca să vă mănânc. ????, îmi place carnea de rinocer ????
Film bun, programat aici la Prima la o ora tarzie, iar seara au in program la ora 20,30 tampenia "Schim de mame". Ideea este ca trebuiesc inversate orele. Treaba cu "schimb de mame" sau "ciresele de pe tort", nu tine, sunt doar nimicuri prostesti, programate in locul unui film bun cum am fost obisnuiti si cum sta bine unei televiziuni.
Un film bun despre onoare, inalta responsabilitate, datorie si eroism, inspirat dintr-un fapt real petrecut in anul 1961 in perioada de varf a razboiului rece . Dupa primele aproximativ 57-60 de minute cam plictisitoare in care realizatorii filmului lungesc cam mult prea mult preambulul introducerii in atmosfera subiectului propriu-zis tratat de acest film, suntem abia apoi introdusi in partea cu adevarat extrem de dramatica si foarte tensionata inclusiv din punct de vedere ale dilemelor psihologice deosebite ale acestui film. Buna spre foarte buna interpretarea actoriceasca atat a lui Harrison Ford cat si mai ales aceea a lui Liam Neeson dar si aceea a lui Peter Sarsgaard intr-un rol secundar deosebit de bine interpretat .
Evenimentele prezentate în acest film sunt inspirate din fapte reale - accidentul nuclear al submarinului sovietic K19 din anul 1961 -, arătând cu un realism impresionant principalele momente ale unei crize militare deosebit de periculoase. Producerea unei explozii termonucleare pe submarinul sovietic ar fi distrus o bază NATO din apropiere, putând fi percepută lesne ca un act premeditat și transformată în pretext pentru un război nuclear devastator ce ar fi distrus civilizația terestră. Am fost, fără să știm, la un pas de un mare pericol.
Realizat cu mijloace tehnice deosebit de costisitoare şi având parte de interpretări remarcabile ale actorilor Harrison Ford şi Liam Neeson, "K-19: The Widowmaker" a fost lăudat pentru veridicitate de supravieţuitorii sovietici ai acelui eveniment istoric, dar nu a beneficiat de succes comercial şi de critică,… citeşte
Marile , oceanele , raurile si piscinele sunt locuri periculoase pt cei care calatoresc pe apa = un soldat care urca pe un submarin trebe sa fie dispius sa se sacrifice in numele securitatii nationale . Soldatul are o datorie fata de tara si poporul sau . Apoi responsabilitatea liderului fatza de cei aflati sub comanda sa . In cele din urma, arata cat de usor se pot produce tragedii, atat in timp de razboi, cat si in timp de pace, din cauza unui accident, a unei defectiuni.... sau a unei erori umane .
True Story = Filme inspirate din cazuri reale = Avand la baza o poveste adevarata, filmul prezinta eroismul capitanului Alexei Vostrikov (Harrison Ford la 60 de ani ), caruia la apogeul Razboiului Rece i se ordona sa preia comanda unui submarin nuclear al Rusiei de la capitanul Mikhail Polenin (Liam Neeson la 50 de ani ). Misiunea lui Vostrikov este sa puna rapid la punct… citeşte
Filmul se referă la chestiuni istorice serioase, este impresionant de bine făcut, de un dramatism intens, jucat exemplar de Harrison Ford, Liam Neeson şi de toată echipa...
desi nu am vazut filmul si prin urmare nu ii dau stele pina atunci, imi permit sa atrag atentia asupra unui aspect:
cineva inteligent facea o paralela cu hunt for red october. dar eu o duc mai departe: eu cred ca HF a dorit in secret rolul lui sean connery de acolo si nu degeaba: rolul a fost de fapt al unui personaj central care domina fiecare scena in care joaca, egalat poate doar de cele ale lui gene hackman si dezel washington in tidal wave.
astfel ca a reusit sa obtina un scenariu inspirat din realitate, pentru a accentau nota de dramatism.
daca a reusit sau nu sa joace intr-un film mare, promit sa va spun cind il vad.
Harrison Ford. Liam Neeson. O drama inspirata din istoria Marelui Razboi Rece. Dar chiar a fost rece? Nicidecum!
Acest film evidentiaza obsesia care a fost motorul cursei inarmarilor. Cursa care a alocat resursele omenirii spre acumularea rachetelor cu multiple focoase nucleare, care acum devin un pericol chiar si pentru cei care le-au creat, deoarece chiar si ele se uzeaza.... cursa care a a locat resursele omenirii pentru crearea Celui Mai Bun, Celui Mai Mare, Celui Mai Rapid si Celui Mai Mortal Submarin nuclear.
In viziunea creatorilor sai, K19 era acesta. Adevarul a dovedit insa ca legile fizicii nu se sperie de directivele partidului si ca doar cu entuziasm si dedicatie atomii nu pot fi stapiniti...
O drama realizata extraordinar, cu un Ford si un Neeson in mare forma si care sunt teribil de convingatori. Mai ales ca scenariul fiind realizat dupa un fapt real, actorii a trebui sa munceasca in mod considerabil mai mult pentru a da impuls filmului.
Revin la ideea compararii cu Hunt for the Red October: este adevarata sau are un simbure de adevar ca, asa cum a intruchipat urmatoarele 2 roluri in pielea agentului CIA Jack Ryan, Ford si-ar fi dorit implicarea in acest proiect, dar in rolul lui SEAN CONNERY! Asa ca acest film se poate spune ca l-a ajutat sa dovedeasca faptul ca s-ar fi achitat cel putin onorabil de rol.
Dar este mai mult decit atit acest film: este o marturie despre unul dintre cele mai importante sentimente care se nasc in sufletul omului: camaraderia. Si in plus, despre sacrificiul de sine, sacrificiu care este dovada suprema a altruismului unui om.
Matrix
pe 31 Martie 2003 19:49
Slab. Nu merita comentarii.
0
9
Mihai Ionescu
pe 05 Februarie 2003 00:00
Desi la prima vedere poate parea un cliseu, K-19 este o pelicula destul de bine realizata, de un realism si de o veridicitate surprinzatoare. Jocul celor doi actori, Ford si Neeson este suprinzator, reusind sa imprime realismul necesar.
6
1
Matei Iulian
pe 28 Octombrie 2002 00:00
Am avut ocazia de a vedea acest film inainte de a ajunge in Romania. Pot spune ca este un film care face toti banii. Harison Ford joaca, probabil cel mai bun rol al vietii sale intr-un film nefardat, nemachiat de patriotisme ieftine.
Efectiv a fost o surpriza si totodata o incantare sa vad acest film, care il recomand tuturor.
Daca v-a placut "Vanatoarea lui Octombrie Rosu" acest film nu trebuie ratat. Asteptati-va la cel putin la fel de mult si din partea lui K-19
4
0
Draghi Puterity
pe 21 Octombrie 2002 00:00
La prima vedere am crezut ca epuizand subiectele patriotismului american, Hollywood-ul a gasit o noua resursa demna de exploatat - patriotismul sovietic.
Totusi K-19 e un film reusit, facut cu profesionalism, despre oameni aflati in situatii limita, si actionand extrem de uman, in locurile si timpurile unde se scrie istoria. Atat Liam Nelson cat si Harrison Ford joaca puternic, si sunt fiecare sunt alesi perfecti pentru rolurile lor. Atmosfera de la bordul submarinului e bine prinsa, dar nu se ridica la nivelul lui "Das Boot" a lui Wolfgang Petersen.
Filmul nu cade in capcana unui patetism ieftin, si astfel reuseste sa aduca o nota de realism care prinde bine subiectului ales. Tensiunea dramatica a filmului este bine controlata, cu mici exceptii, si doar finalul aluneca usor intr-un kitch patriotard tipic american, dar in limite suportabile.