Cosmine ce bine că te-au blocat pe acest site! Apoi în 2018 te-ai întrupat în blackmore si ai mai bântuit site-ul încă vreo 2 ani până te-au blocat din nou!
Acuma... n-om fi noi critici de film, dar nu trebuie să ai sediul în plin Hollywood ca să nu-l faci pe Pavlu diletant... Asta nu mai ține de părerea fiecăruia, ci de cultură și bun-simț... „Umbre„ și „Clanul„ nu au fost chiar producții care au trecut fără urme prin filmul românesc...
Poate că inimi cicatrizate nu este cel mai tritat film românesc din ultimii ani,dar eu îl consider cel mai bun,deoarece invocă atât teme legate de spiritualite,de asumarea condiției și punerea în fața morții,toate acestea fiind transpuse in cea mai prolifică perioada a romaniei ,perioada interbelica.Elementele de polică a vremii și sentimentul antisemit,fac filmul chiar mai bun,posibil să fie un punct de interes pentru Radu Jude.
Cartea este foarte bună si o lectură interesantă, dar filmul este mult mai prost, antisemit și plictisitor. Singurul motiv pentru care am rezistat sa vad o ora din film( nu am rezistat tot filmul) era datorita cărții. Mi-au plăcut decorurile și citatele din carte in rest din film nimic, in plus acțiunea nu se petrece ca in carte in Franța cu undeva in Romania la un spital românesc.
Un film ce incearca sa redea atmosfera anilor 30' si in parte chiar reuseste. Dar parca-i lipseste ceva. Nu stiu ce. Mie nu mi-a placut imaginea si asta cred ca era elementul principal in incercarea de a reda atmosfera acelor ani. Nu cred ca folosirea formatului patrat in defavoarea formatului 16:9 (sau chiar mai lat) a ajutat. Dimpotriva, cred ca formatul 16:9 ar fi fost mult mai potrivit. In plus cadrele fixe. Of, aceste obsesive cadre largi si fixe ce au devenit o norma in cinematograful romanesc, nu ajuta la nimic. Pur si simplu tin spectatorul la distanta. Il impiedica sa empatizeze cu personajul, nu reusesc sa apropie, sa transmita emotia actorului catre spectator. Cadrele acestea lungi, incadratura la plan general nu ajuta cu nimic atunci cand vrei sa transmiti emotie, atunci cand vrei ca spectatorul sa inteleaga prin ce trec personajele. E inutila atata vorbarie atunci cand… citeşte
Un film „umflat cu pompa” după criterii care nu-mi scapă. Plicticos, lung. Vedetizarea regizorului Jude mi se pare o făcătură. Când i-am văzut „Țara moartă”, am înșeles de ce ... acest baraj de celebritate.
Cosmine ce bine că te-au blocat pe acest site! Apoi în 2018 te-ai întrupat în blackmore si ai mai bântuit site-ul încă vreo 2 ani până te-au blocat din nou!
Aş avea mai multe de spus despre acest film. Sper să le cuprind într-un număr rezonabil de caractere. Întâi, cu toată sinceritatea, că miracolul s-a produs, adică am avut de ales între acest film şi unul străin (potenţial bun) care se difuza la aceeaşi oră, şi am preferat filmul românesc, al cărui debut m-a intrigat şi m-a captat. E drept şi că îmi propusesem de mai mult timp să îl văd. Apoi, la fel de sincer, aşa cum ”Restul e tăcere” mi se pare cel mai bun film al lui Nae Caranfil, chiar dacă mai are şi altele bune, ”Inimi cicatrizate” este fără îndoială cel mai bun film al lui Radu Jude şi nu înţeleg isteria creată în jurul filmului ”Aferim!”, care este (scuzată fie-mi francheţea) o irosire de peliculă şi de la cap la coadă, şi de la coadă la cap, iar acest film, deşi am auzit vorbindu-se despre el, parcă ar fi într-un con de… citeşte
Mda... Credeam că sunt singurul care am „rumegat„ cu greu „Aferim!”... De fapt, mi s-a oprit pe undeva , că nu l-am digerat. Cât despre „inimi cicatrizate„ , pare totuși altceva, mai „comestibil„ un pic... Un pic...
Deja numai inghit aceasta drama romaneasca dusa la extrem de fiecare data seaca iar finalul flmului te lasa cu un gust amar . Dece nu putea sa fie un final fericit tipit american dece ne ingropam incontinu intr-o mocirla din care numai iesim prea mult dramatism prea mult dramatic in jurul nostru .
Am asteptat cu mare interes acest al patrulea lungmetraj regizat de Radu Jude, unul dintre reprezentantii de seama ai “valului 2000” de regizori romani. Jude a debutat foarte bine cu “Cea mai fericita fata din lume”, a continuat exceptional cu “Toata lumea din familia noastra” si apoi a impresionat cu foarte premiatul “Aferim”, film care mi-a placut in ciuda catorva deranjante accente antiromanesti. Din pacate de asta data cred ca avem de-a face cu o ratare. Nu cunosc inca proza lui Max Blecher, nu se afla printre prioritatile mele in perioada urmatoare, insa intermezzo-urile literare din timpul filmului mi s-au parut ca nuca in perete. Poate ca, la fel ca Radu Gabrea in “Manusi rosii”, Radu Jude n-a facut o alegere buna in ceea ce priveste actorul protagonist, acesta n-a reusit sa-mi transmita pic de emotie, n-a izbutit sa ma faca sa simt compasiune fata de destinul… citeşte
Las cartea lui Blecher (o bijuterie literară) la o parte și discut filmul. Aveam încredere în talentul lui Jude, de aceea dezamăgirea e maximă. Cum a putut să rupă de atâtea ori imaginile, ca să pună citate nenumărate, unele lungi de tot? Plus artificialul...ca...stil? Da, a vrut să opună morții o atitudine cabotină. Dar produsul e fals, plus atâtea discuții livrești, recitări, politizare, chiar cuvinte vulgare (aici nu aduc nimic..).Multe scene penibile, expediate.