Bunicel... Reîntoarcere la copilărie! Chiar dacă povestea are unele scăpări pe alocuri, este ceva aparte. Și culorile... Foarte colorat! Blue face tot filmul...
M-a încărcat la maxim !
Din punctul meu de vedere atinge o coardă sensibilă care nu ar trebui să lipsească nimănui - și anume copilăria ! E trist totuși că în aceste vremuri copilăria multora se rezumă la ecrane și nu la socializare dintre indivizi și contactul cu natura !
Iti poatetrezi amintiri din copilărie, când mulți dintre noi am avut prieteni imaginari. La fel ca în acele vremuri, filmul te invită să îți reamintești de acea libertate neîngrădită a imaginației, pe care o pierdem adesea sub povara problemelor adulte. Merită văzut pentru acel sentiment subtil de nostalgie, care te poartă înapoi la inocența și creativitatea copilăriei.
Fiecare din noi avem nevoie de prietenii imaginari la care ne gaseam drumul cand eram mici.Filmul este placut de urmarit si te duce intr-o poveste a copilariei.
Alinarea trecătoare în amintirea unei persoane dragi care a murit, în timp ce durerea este încă palpabilă, sau bucuria emoționantă de a rememora un vis care nu a fost niciodată, dar care încă arde puternic în memorie. Rezolvarea acestei palete de emoții este înduioșătoare, dar difuză și lipsită de forță narativă. Acest film nu-și dă seama dacă ar trebui să fie unul pentru copii sau despre traumă. Persoana iubită care s-a stins din viață este mama lui Bea, iar această parte a poveștii este spusă printr-un montaj introductiv care se îndreaptă încet spre inevitabil cu mici indicii și cu neînțelegerea de către un copil mic a ceea ce se întâmplă. Multe glume mai mult sau mai puțin reușite pentru relaxarea audienței, dar niciodată despre temerile fundamentale ale lui Bea. Atunci cînd ea se îndepărtează de sine pentru a se împrieteni cu un… citeşte
Mie mi-a plãcut foarte mult acest film...poate cã am şi eu "pitici pe creier"...am simțit şi câte o lacrimã care curgea uneori. Cred cã este cel mai frumos film pe care l-am vãzut la cinema anul acesta.