Articole Ice Age: Continental Drift

(2012)

Epoca de gheață 4: Continente în derivă

Prezentare

Acest capitol nou al unuia dintre cele mai de succes filme din toate vremurile conține momente vizuale memorabile și puternice din punct de vedere emoțional, momente de umor și de duioșie – plus cele mai iubit șoarece-veveriță preistoric și ea mai neconvențională turmă din această epocă sau din orice epocă.

Prietenilor și familiei (Romano, Leguizamo, Leary, și Queen Latifah) din „Epoca de gheață”, cu care ne-am obișnuit, li se alătură în acest nou film câteva dintre cele mai mari nume din lumea divertismentului, printre care vedetele hip hop Nicki Minaj și Drake, și vedeta internațională Jennifer Lopez.

Ingredientul magic al filmului este accentul pus pe familie. Acesta este baza poveștilor pline de emoție, dar și a situațiilor comice și a aventurilor. „‘Epoca de gheață’ a pus întotdeauna accentul pe familie,” declară Lori Forte, care a produs întreaga serie și a fost coautor la EPOCA DE GHEAȚĂ 4: CONTINENTE ÎN DERIVĂ. „Indiferent care ar fi intriga unui anumit film din seria ‘Epoca de gheață’, elementul central este tot familia – și modul în care Manny, Diego, Sid și clanul extins au grijă unul de celălalt. Acest tip de poveste și umor place oamenilor de pretutindeni.”

„De la început a fost un concept definit de eroii săi – trei animale din specii diferite, cu experiențe diferite. Sunt străini când se întâlnesc, iar când pleacă, sunt o familie,” adaugă co-scenaristul Jason Fuchs. „Fiecare film explorează ceea ce înseamnă cu adevărat familia. E doar un grup în care te naști? Cred că toate personajele se confruntă cu această întrebare. Și cred că Diego are o replică esențială în film, când este întrebat, în mod disprețuitor, care este diferența dintre haită și familie. Diego răspunde, ‘Avem grijă unul de altul.’ Asta înseamnă să fii o familie, și aste este ideea centrală a filmului și a acestei serii.”

Aceste povești memorabile se întrepătrund cu aventurile lui Scrat, al cărui unic scop în viață – existența sa – se învârte în jurul unei ghinde care este cu atât mai dorită, cu cât fuge mai departe. Cursa lui Scrat după ghindă are consecințe; în primul filme din seria „Epoca de gheață”, obsesia lui Scrat a generat însăși Epoca de gheață. În EPOCA DE GHEAȚĂ 4: CONTINENTE ÎN DERIVĂ, Scrat și obiectul dorinței sale sunt catalizatorul unui cataclism. Uitați de ceea ce ați învățat la geologie, și anume că formarea continentelor a fost rezultatul unei masive turbulențe tectonice și al erupțiilor vulcanice care au rupt bucăți de pământ. EPOCA DE GHEAȚĂ 4: CONTINENTE ÎN DERIVĂ dezvăluie că aceste modificări seismice au fost generate de aventurile dezastruoase ale lui Scrat.

Filmul ni-l prezintă pe Scrat în timpul activităților sale obișnuite: a pus pe mâna de ghindă, a pus-o pe sol – și, brusc, un munte se rupe, iar pământul se deschide, separând masele de pământ în șapte continente. Scrat cade în centrul pământului, generând cutremure puternice, care îi izolează pe Manny, Diego și Sid de restul turmei.

De la introducerea sa ca personaj introductiv în „Epoca de gheață” la statutul de vedetă de film, Scrat i-a bucurat pe mulți iubitori de filme – și pe realizatorii care i-au dat viață. „Nu există personaj mai bine sau mai plăcut de animat decât Scrat,” declară regizorul Steve Martino. „Pe cine poți să lovești, să strivești – și el tot să alerge după ghindă?!” Animatorul principal, Nick Bruno, adaugă: „Scrat este motivul pentru care mă ocup de animație. Aventura sa din acest film e ca o poveste clasică, în care are un obiectiv, și-l urmărește și o încasează. Dar de această dată miza este mai mare, atât pentru el, cât și pentru turmă.”

Ruptura continentală provocată de Scrat îi izolează pe Manny, Diego și Sid de restul turmei, inclusiv de Ellie, iubita soție a lui Manny, și de fiica lor adolescentă, Peaches (care s-a născut în 2009, în „Epoca de gheață 3: Apariția dinozaurilor”). Înainte de calamitate, Manny și încăpățânata Peaches se ceartă, așa cum fac tații cu fetele lor adolescente. Neînțelegerile dintre ei sunt familiare părinților și adolescenților, sau oricui cunoaște un părinte sau un adolescent. „Manny este prototipul tatălui foarte protector,” declară regizorul Steve Martino. „Duce dorul vremurilor când Peaches era doar o fetiță, dar acum ea este la vârsta la care vrea să fie independentă.”
„Era greu să fii tată în Pleistocen,” glumește scenaristul Michael Berg, care a scris sau a fost coautor la cele două filme precedente din seria „Epoca de gheață”. „Existau multe pericole – și mulți băieți.”

Ray Romano îi dă din nou viață masivului și tracasatului mamut. „Ray e cel mai bun,” declară. „Are un joc natural, bazat pe capacitățile sale comice formidabile.” Pentru Romano, revenirea la Manny a fost ca vizita făcută unui vechi prieten, deși apreciatul actor are metode neconvenționale de a intra în personaj. „Înainte de a începe înregistrarea, repetă una dintre replicile lui Manny din primul film din seria ‘Epoca de gheață’ – ‘Nu merg!’—și, din motive necunoscute, replica îl transformă în Manny,” explică regizorul Michael Thurmeier.

Viața cinematografică a lui Romano (în rolul lui Manny) și viața lui reală (ca tată de fata adultă) s-au intersectat în modul neașteptate. Ray explică: „Așa cum Manny trebuie să se împace cu gândul că Peaches devine o persoană – sau o femelă de mamut – independentă, trăiesc cam aceeași experiență, pentru că fiica mea tocmai a terminat colegiul. E un moment important pentru mine, pentru că eu încă o văd ca pe o puștoaică. Partea bună e că n-am rămas niciodată izolat pe un iceberg.”

Jumătatea lui Manny, Ellie, este o oază de stabilitate în viața de părinte a lui Manny. (Ellie nu-și pierde calmul din cauza „fraților” puși pe șotii, oposumii Crash și Eddie, cărora le dau viață din nou Seann William Scott și Josh Peck.) „Ellie și Manny se completează unul pe celălalt,” spune Queen Latifah, care revine în rolul lui Ellie, pe care a întruchipat-o în prealabil în „Epoca de gheață: Dezghețul” și „Epoca de gheață: Apariția dinozaurilor.” „Manny este prea protector; Ellie este mai relaxată și mai atentă, pentru că înțelege prin ce trece Peaches, în special în privința băieților. Când ești adolescent, totul pare să fie un capăt de lume, și nu cred că asta se va schimba vreodată.”

În ciuda eforturilor mamei sale, Peaches, căreia îi dă glas actrița și cântăreața Keke Palmer, se revoltă împotriva regulilor stricte ale lui Manny. „Peaches trece printr-o perioadă mai grea din viața ei de mamut,” glumește Palmer. „E gata să iasă în lume și să experimenteze lucruri noi – și să descopere băieții.” Producătorul John C. Donkin declară: „Keke are atitudinea ei, la care se adaugă puțină aroganță de la Queen Latifah și căldura lui Ray Romano.”

Conflictul major dintre Peaches și tatăl său este generat de timpul tot mai mare pe care aceasta îl petrece cu prietenii ei, în special cu Ethan, cela mai mare mamut din campus, întruchipat de vedeta hip hop Drake. Pentru Drake, lucrul la EPOCA DE GHEAȚĂ 4: CONTINENTE ÎN DERIVĂ a fost similar cu intrarea într-o nouă familie, și, după cum declară chiar el, „ca o călătorie emoționantă într-un carusel. Mă bucur să particip.”

Niciun tată – biped sau patruped – nu va fi surprins să vadă că Manny nu-l consideră pe Ethan destul de bun pentru Peaches. Romano declară. „Când fiica ta îți aduce acasă un băiat mamut, te gândești numai la lucruri rele, nu gândești din perspectiva lui.” Însă, Romano recunoaște că lucrul alături de Drake îi conferă „credibilitate pe stradă,” la fel ca și lucrul alături de vedeta rap Nicki Minaj, care o întruchipează pe Steffie, una din „fetele It” de mamut, și rivala lui Peaches pentru Ethan; și Heather Morris, vedeta din „Glee”, care întruchipează o altă femelă mamut adolescentă, Katie.

Minaj, unul dintre cele mai mari talente din ziua de azi, observă că Steffie ar face orice să-și păstreze mamutul. „Când află că lui Peaches îi place de Ethan, face ce ar face orice femeie hotărâtă – este geloasă și se poartă urât,” declară Minaj.
Katie, întruchipată de Heather Morris, o altă adolescentă din epoca de gheață, arată altfel. „Este blondă și are flori în păr,” observă vedeta din „Glee”. „Și stă pe lângă Steffie/Nicki Minaj!”

În afara găștii de adolescenți se află cel mai bun prieten al lui Peaches, un fel de suricată preistorică pe nume Louis, întruchipată de Josh Gad, care joacă în fenomenalul show de pe Broadway „Book of Mormon.” Louis este prietenul loial al lui – el și-ar dori mai mult decât o prietenie – dar, după cum observă Gad, „În ierarhia acestui mediu de liceu, Louis ar fi bătaia de joc a tuturor.” Chiar și Manny râde de sărmanul băiat, numindu-l „Cârnăcior,” ceea ce, adaugă Gad, „cred că e peiorativ chiar și în limba mamuților.” Dar curajul interior al lui Louis poate schimba totul…

În timp ce Manny se confruntă cu problemele vieții de părinte, cei mai buni prieteni ai săi al său, Diego și Sid, au și ei parte de provocări. La prima vedere, Diego pare să fie stăpân pe situație. Rămâne burlac pe viață și, după bătaia cu dinozaurii din „Epoca de gheață” precedentă, și-a reluat poziția de cel mai dur din turmă. Diego râde de ideea că viața alături de familia lui Manny l-a îmblânzit. „Sunt un asasin crud!” rage el.

Dar nu ar fi un film din seria „Epoca de gheață” dacă nu ar exista schimbări pentru cei trei eroi, inclusiv pentru Diego, care își găsește nașul – și poate mai mult – într-o femelă de tigru pe nume Shira, căreia îi dă viață Jennifer Lopez, una dintre cele mai mari vedete din ziua de azi. Dată fiind această nouă și importantă figură în viața lui Diego, nu e surprinzător că, atunci când e întrebat de povestea din EPOCA DE GHEAȚĂ 4: CONTINENTE ÎN DERIVĂ, Denis Leary, care revine în rolul lui Diego, glumește: „Care poveste? Diego se îndrăgostește de un personaj jucat de J-Lo. O exista și o intrigă mai complexă, dar ăsta e cel mai important aspect.”

Leary insistă că e vremea ca Diego să-și găsească pe cineva cu care să-și trăiască viața. „A fost nevoie de patru filme din seria ‘Epoca de gheață’ ca să mă îndrăgostesc și eu. Credeți-mă, când am făcut primul film din seria ‘Epoca de gheață’, nu m-am gândit în avans că Diego va avea o prietenă, și ea va fi J-Lo. Aș fi pus asta în contract atunci, dacă aș fi știut că merge!”

Dragostea nu e niciodată simplă, în special pentru tigri. Shira face parte din echipajul pirat care i-au luat ostatici pe Diego, Manny și Sid, așa că primele întâlniri dintre Shira și Diego sunt pe poziții de inamici – colț contra colț. Au puteri egale. „Diego nu a mai întâlnit pe cineva ca ea,” spune Michael Berg. Steve Martino adaugă: „Shira este o femeie fatală: e tăioasă, rapidă și inteligentă. Dar se aseamănă mult mai mult decât ar fi dornic să recunoască vreun tigru, iar din ostilitatea și lupta lor iese la iveală o perspectivă comună și, în final, o relație.”

Jennifer Lopez, care se alătură familiei „Epoca de gheață” în rolul Shira, consideră că Diego și Shira sunt predestinați să-și unească forțele. „Cele două personaje au povești de viață similare,” explică ea. „Diego și-a părăsit haita de tigri în primul film, iar Shira și-a părăsit-o pe a ei pentru că nu avea mentalitate de haită. Shira se simțea a nimănui până ce i-a întâlnit pe pirați. Ulterior, își dă seama că pirații au grijă numai de ei înșiși, și trebuie să aleagă între viața alături de ei sau o viață nouă alături de Diego.” Și, după cum știm, Diego e foarte convingător.

Lopez a fost entuziasmată să lucreze cu echipa „Epoca de gheață”, în special într-un rol de forță. „EPOCA DE GHEAȚĂ 4: CONTINENTE ÎN DERIVĂ este o poveste picantă, amuzantă, captivantă și dulce, și îmi place să joc femei puternice precum Shira,” explică ea.
Producătorii au fost entuziasmați să o aibă în echipă de multitalentata actriță, cântăreață și membru al juriului „American Idol”. „Personajele din filmele de animație reprezintă mai mult decât vocea actorului,” declară producătorul Lori Forte. „E vorba despre atitudine, și Jennifer o are.” Filmul se folosește și de talentele de cântăreață ale lui Jennifer Lopez, într-o cântare pe mare, „Master of the Seas”, alături de amicii ei pirați (printre care se numără Peter Dinklage, Nick Frost, Aziz Ansari și Alain Chabat), o melodie scrisă de Adam Schlesinger (de la Fountains of Wayne); și li se alătură lui Nicki Minaj, Ray Romano, Denis Leary, John Leguizamo și Queen Latifah) în melodia de final, „We Are (tema din EPOCA DE GHEAȚĂ 4: CONTINENTE ÎN DERIVĂ),” scrisă de Ester Dean.

Cel de-al treilea membru al acestui trio de eroi, Sid leneșul, are probleme de familie, dar foarte diferite de cele ale lui Manny. Clanul său pierdut – inclusiv mama, tatăl, fratele și unghiul Fungus (numele spune tot), cel certat cu igiena – au reintrat brusc în viața lui, și au adus-o și pe Buni cea bătrână. Însă Leneșii au un program care face ca reuniunea de familie să fie scurtă: îl lasă pe Sid cu Buni cea imposibilă, și apoi îl părăsesc din nou pe leneșul cel asuprit. „Când vedem familia lui Sid, înțelegem de ce Sid e Sid,” spune Berg. „Sunt un grup disfuncțional. Dar Sid are inima mare, și face ca relația sa cu argățoasa Buni să funcționeze.”
„Sid e adorabil și mereu vrea să facă lucrurile ca el, ceea ce adesea duce la catastrofe,” spune John Leguizamo, care îi împrumută din nou personajului vocea și jocul actoricesc. Dar de această dată, catastrofa – Buni a lui – vine la el. „Sid își dorea de multă vreme să fie alături de familia lui, deoarece toți au familii, numai el nu are,” adaugă Leguizamo. „Și, dintr-odată, au apărut. Sunt cu el, și nu mai sunt – îl lasă cu Buni.”

În concepția designerului de personaje Peter de Sève, a cărui muncă a uniformizat întregul univers „Epoca de gheață” de la început, Buni are blană lungă și urât mirositoare, nu are dinți, are riduri și un animal de companie invizibil pe nume Precious. Pe scurt, nu a mai existat un personaj ca Buni, care, spune Thurmeier, „aduce momente superbe și neașteptate de comedie” în toată aventura turmei. „Nu știi niciodată ce urmează să spună.”

„Comentariile făcute de Buni sunt întotdeauna puțin pe lângă, puțin deplasate, dar întotdeauna amuzante,” declară actrița de comedie Wanda Sykes („Curb Your Enthusiasm”), care dă glas bătrânei leneșe. „Îmi place să joc personaje care spun ce au de spus, iar Buni…o, Doamne, e exact așa. Nu există scuze pentru Buni.” Animatorul principal, Nick Bruno, adaugă: „Buni pare mereu pe dinafară, dar apoi se schimbă și devine o bătrână iute de minte.”

Sinopsis Pe mare
jinglebells