de ce ai vrea sa-ti pierzi timpul sa vezi o familie de handicapati emotional, de la fetita pana la batran? Nu e nici o drama si nu are legatura cu viata reala. Nu emotioneaza si nu radiografiaza nimic. Pare ca scenariul e improvizat: vazand si facand. Imaginea e singurul lucru valoros in filmul asta. Fetita e si ea de viitor. Sper ca in filme mai bune... Pacat de actorii buni care au acceptat asemenea roluri!
Un puzzle marca Haneke despre un prezent angoasant, despre diferența dintre generații, invazia virtualului, exhibarea intimității pe Facebook, o mass-media devastatoare, mașini zgomotoase care înghit vorbele, plimbarea anacronică a bătrânului în cărucior, ca o rătăcire într-un secol ce nu-i aparține, mesaje lungi pe laptop, adulter, emigranți, alienare...
Michael Haneke nu prea dă greș și, deși are filme mai bune, surprinde plăcut și cu acesta.
Happy End este o dramă cu tente de comedie neagră care reușește să prezinte într-un mod foarte relaxat situații triste, uneori chiar tragice.
De obicei, suntem obișnuți ca filmele cu povești similare celor din filmul lui Haneke să aibă ca scop ”stoarcerea” de lacrimi ale privitorului prin tot felul de tehnici care uneori forțează publicul la o reacție (oare chiar ni s-ar umezi ochii la scene din drame holywoodiene dacă nu ar fi coloana sonoră mai tristă ca scenele în sine?).
Lipsindu-se de astfel de tehnici, Happy End aproape că îți dă senzația de film happy. În mod ciudat, căci mai nimic nu e ”happy” în acest film. Și totuși mai că râzi când îl vezi pe bătrânul de 85 de ani cum încearcă să se sinucidă… citeşte
o porcarie