O poveste adevărată despre credinţă, devotament şi dragostea eternă.
Filmul e bazat pe o poveste bine cunoscută, adevărată care a avut loc în Japonia, în anii-20. Câinele loial în fiecare zi îl intâlnea şi-l urma la gară pe stăpânul său, când pleca la serviciu. Apoi, stăpânul a murit subit, dar câinele timp de 9 ani, în fiecare zi la ora 5 seara, venea la gară să-l întâmpine, şi-l aştepta până la ultimul tren...
Japonezii au ridicat un monument pentru el, în acel loc unde el totdeuna şi-a aşteptat stăpânul. Rasa acestui simpatic câine - Akita-Inu. După vizionarea acestui film într-adevăr pot spune că câinele este cel mai bun prieten al omului. Pe când noi, oamenii suntem preocupaţi de atâtea lucruri serioase şi de unele nu prea, care n-ar merita atenţia, cei mai buni prieteni ai noştri (câinii) au doar o soartă în viaţa lor, să fie loial stăpânului. Cât de trist este când vezi pe stradă… citeşte
Un film realmente exceptional .L-am vazut de 2 ori , nu m-am putut abtine din plans . Un film la care oricine se poate uita :D . Nu mai am cuvinte :) . Hachiko e superb . Mi-asi dori un Akita :D
no man can't be compared with a dog....he just can't
am urmarit filmu asta pentru ca ma asteptam sa fie ceva profund in ceea ce priveste relatia om animal , si pentru ca pana acum 1 luna am avut si eu un caine care mi-a murit . Partea care coincide , dar care este oarecum invers.... eu sunt cel care il astept in fiecare zi sa vina acasa ... si asta o sa fac toate viata mea de acum inainte .......................................
Si eu am plans... am plans de la momentul cand a murit Parker pana la final... si am mai plans mult dupa ... . Am plans si acum.. cand am vazut trailer-ul si pozele... si descrierea... .
Este un film cum nu o sa mai vad ..cred... mult timp de acum inainte...
Oameni buni, versiunea originala, cea din 1987, este incomparabila mai buna. Acela este un film UMAN, in stil asiatic pur, acesta este un film comercial, in cel mai pur stil american. Ah, ca sa se plange la el? Nicio problema, si la telenovele se plange. Repet, doar versiunea japoneza conteaza: http://www.youtube.com/watch?v=P3s11acb7Z8
Tavizio ai mare dreptate versiunea originala japoneza (1987) este mai buna, sa nu uitam ca povestea bazata pe acest caz real s-a intamplat in japonia anilor 1920 ci nu in SUA hai sa nu uitam ca realul si nemaipomenitul caine Hachiko s-a nascut si a trait in Odate (japonia) ci nu in SUA,hai sa nu uitam ca rasa din care a facut parte superbul caine Hachiko este AKITA-INU JAPONEZ, americani au copiat ca la xerox constienti ca filmul va avea un real succes datorita acestei minunate povesti bazata pe o incredibila intamplare reala,e adevarat remakeul de la americani din 2009 cu Richard Gere este imbunatatit pe alocuri si este mai emotionant ca originalul datorita regizorului care a facut o treaba excelenta dar hai sa nu subestimam originalul Hachiko Monogatari (1987)
Cuvintele sunt de prisos...E extraordinar filmul..si mai ales ca e inspirat din fapte reale..Cat de bine a jucat si actorul Richard Gere..Mi-au dat lacrimile cand vedeam cum il astepta in gara zi de zi..Emotionant...Cand a venit nevasta profesorului si i-a spus cainelui .."pot astepta cu tine urmatorul tren ?" ...superb...Nota 10 !
Intotdeauna cainii au fost cele mai apropiate animale cu inclinatii spre umanitate...Toata lumea stie ca patrupedele nu au fost dintotdeauna animale de casa...si acum sunt zone unde inca se gasesc caini salbatici...Hachi este un caine dintr-o rasa nobila, este un caine mai mult decat inteligent, iar iubirea fata de cel care i-a oferit un camin a fost atat de imensa incat iti da fiori, te lasa fara rasuflare.Este terifiant sentimentul care te curpinde la vizionarea filmului, nu ai cum sa nu reactionezi...Richard G. este un actor care si-a facut inca odata treaba intr-un mod surprinzator...
O drama impresionanta, un film lacrimogen de la jumatate incolo, un film care nu te lasa indiferent...iar cand la sfarsit este precizat faptul ca toata drama este inspirata dintr-un fapt real...te lasa fara cuvinte...
Un film mai mult decat bun! Trebuie doar vazut!!!!
Am vazut zilele trecute acest film superb. Bazat pe evenimente reale, te misca chiar de-ai fi de piatra. Am stiut ca e de plans inainte sa ma asez sa-l vad si mi-am zis de data asta ma tin tare, dar n-am putut, e prea frumos si prea sensibil ca sa te abtii de la a varsa o lacrima-doua-mai multe. Loialitate si dragoste fata de o alta fiinta... Oare cati dintre "oameni" pot zice ca simt asa ceva?
Filmul are o subtilitate si o tristete iesita din comun. Mentionez ca stiu cum se simte un caine cand nu isi vede stapanul pentru un timp (din fericire, in cazul meu doar 7 zile) iar bucuria la revedere este incomesurabila. Drama pe care o traieste cainele pare mai presus decat drama simtita de familie. Cainele ramane loial, credincios, in el nu moare speranta; si speranta accentuata de dragoste a fost cea care i-a trezit amintirea dinaintea mortii.
Nota 10 de la mine! Foarte frumos ce-ai spus, te inteleg perfect! Am avut si eu un prieten asemeni lui Hachiko, dar nu are rost sa povestesc, nu este locul potrvit unde sa o fac, imi amintesc de el si iar incep sa plang. Nu-mi amintesc la ce film am mai varsat o lacrima, dar stiu cu siguranta ca la niciunul nu au curs mai multe lacrimi ca la acesta si nu credeam inainte sa-l vad ca o sa ajung sa schimb un pachet de servetele si sa folosesc din nou batista (am schimbat doua batiste d'ale lui tata mare pentru ca ramasesem fara servetele). Am crezut la inceput ca e un film banal de familie, in special pentru cei mai mici dintre noi. Dar ca sa vezi, a inceput filmul, m-am asezat frumos pe canapea, mi-am aprins o tigare. Cand am vazut cu adevarat despre ce este vorba, m-am abtinut atat de mult sa nu las nici macar o lacrima sa evadeze din ochii mei, nu stiu cum sa va spun, cu chiu cu vai am reusit, dar atunci cand nevasta profesorului l-a zarit pe Hachiko in acelasi loc, nu am mai avut ce face, am plans asemeni unui copil pan' la finalul filmului si inca o juma' dupa ce se terminase. :(( Ma bucur nespus de mult ca nu am vazut acest film in compania unei fete, pun pariu ca as fi jelit mai mult ca ea. :)
serios...a intrecut titanicul la capitolul lacrimi...de fapt, a intrecut orice alt film.Am plans fara control...iubesc foarte mult cainii si probabil asta a contribuit la impactul pe care l-a avut aceasta drama a unui catelus devotat asupra mea...Hachy ar trebui sa fie un exemplu de ceea ce inseamna loialitate si iubire adevarata si neconditionata de prieten