scene bună, atmosferă bună, da totul stricat de sfertul final penibil de propagandistic comunist, posibil forțat de cei de la cultură. diaconu bun, deși cam fără nuante, era însă tânăr și se vedea că are calități actoricești. dinică plat și liniar eternul tip de personaj pe care l-a jucat toată viața
Am revazut filmul dupa foarte multi ani. Nu stiu daca a fost cenzurat la vremea aparitiei pe marile ecrane, dar sigur a durat foarte putin timp difuzarea lui.
Vad ca nimeni nu vorbeste despre muzica din film. Este cea a formatiei Phoenix din albumul Cei ce ne-au dat nume (Pseudo-Morgana si Negru Voda)
Cioran ne-a zis-o, cu toate că o știam cu toții: "A trăi înseamnă a face compromisuri. Orice om care nu moare de foame e suspect." Dacă, prin absurd, filmul lui Dan Pița ar fi pornit de la o idee similară prin radicalitatea ei, alta ar fi fost distracția. Însă verdictul incurabilului sceptic, din cauza severității extreme, nu ne folosește la nimic, căci fie ne determină să părăsim scena, fie ne otrăvește clipele (dacă nu cumva ne șubrezește instinctul moral). În plus, filmul românesc, cînd a avut de ales între metafizică și matefizică, a ales-o de fiecare dată pe ultima. Așa că rămînem cu opoziția "muncă cinstită - hoție blamabilă" și cu Filip (tînăr și idealist, nehotărît - dar încăpățînat, harnic și neprihănit - practic, un Hamlet în salopetă și cască de protecție), pentru a deplînge împreună situația alarmantă din… citeşte
Cosmine ce bine că te-au blocat pe acest site! Apoi în 2018 te-ai întrupat în blackmore si ai mai bântuit site-ul încă vreo 2 ani până te-au blocat din nou!
O mama e ingrijorata ca fica ei Simona de peste 18 ani nu stie unde va sta dupa ce sa certat cu taicasu care facuse cat putuse de mult ca sa aibe copii lui un apartament cat mai mare . Daca tatal din flmu asta siar fi transformat apartamentul aflat intro cladire mica in mai multe garsoniere sau siar fi construit o casa cu mai multe garsoniere , sau ar fi cumparat mai multe garsoniere intrun bloc , nevasta lui nu ar fi suferit ca ficasa doarme cine stie pe unde ..
Filmul acesta scria in progam ca trebuia sa fie difuzat in 6 feb 2014 la Neptun tv la ora 11 dar a fost difuzat la ora 11 29 filmu = Sa mori ranit din dragoste de viata (1983)
"Există curtea din faţă şi curtea din spate. Există curaj şi există laşitate."
Comparabil ca subiect cu "Dimineţile unui băiat cuminte" (1967), filmul "Filip cel bun" a fost realizat cu un scop evident propagandistic. Prin modul în care l-a conceput, regizorul Dan Piţa a reuşit să depăşească tiparul proletcultist-propagandistic al peliculelor epocii şi să transforme filmul într-o meditaţie neorealistă pe tema căutării de către un tânăr a rostului său în societate. Astfel, în timp ce unii aleg calea cinstită şi demnă a muncii respectabile, alţii aleg calea necinstită şi ruşinoasă a învârtelilor, corupţiei şi laşităţii. Acceptarea la un moment dat a unui compromis poate determina ratarea întregii vieţi. Este cazul lui Alexandru, tatăl lui Filip, care tăinuieşte o nedreptate la care a asistat cândva. Fiul său, Filip, refuză să facă aceeaşi greşală pe care o făcuse tatăl său şi alege calea unei vieţi cinstite şi… citeşte
Am revazut filmul dupa foarte multi ani.
Vad ca nimeni nu vorbeste despre muzica din film. Este cea a formatiei Phoenix din albumul Cei ce ne-au dat nume (Pseudo-Morgana si Negru Voda).
În cinematografia noastră cred că filmul are un loc important, în filmografia lui Mircea Diaconu cred că este de referinţă.
1
2
tara
pe 07 Octombrie 2006 19:43
am 39 ani
L-am vazut in premiera la ProCinema astazi, oct.2006
A fost o revelatie! Este un film extraordinar, de maxima actualitate + o realizare artistica de exceptie pentru cinematografia romaneasca.
Poate fi o buna lectie de istorie pentru tineri
Ma intrebam daca nu cumva a fost cenzurat la vremea lui. Daca nu.... imi schimb impresia despre comunism.
partea finală strică tot