O reamintire a copilăriei realizată la vârsta senectuții
O încununare a întregii sale opere, ”Fanny och Alexander” este o reîntoarcere a artistului Ingmar Bergman la anii copilăriei sale într-o încercare de a-și înțelege evoluția vieții și de a găsi cel mai înțelept mod în care ar trebui să ne trăim viața. Filmul este parțial autobiografic, preluând neliniștile interioare și obsesiile artistului, dar conturând o realitate fantezistă paralelă prin lipirea unor amintiri mai mult sau mai puțin adevărate, așa cum i s-au imprimat în memorie. ”Pe un decor șters al realității, imaginația plăsmuiește și împletește noi forme”, conservând doar trăirile puternice, singurele care dau sens vieții.
Cele două personaje titulare ale filmului, copiii Fanny și Alexander, nu sunt însă și personajele principale, deși acțiunea se învârte permanent în jurul lor. Moartea neașteptată a bunului… citeşte
Evident că după Persona își consumase contradicțiile, așa că Bergman a început să foreze în amintiri dând totul în această producție, de la amalgamurile de simboluri și sentimente până la ambiții și “traume”. Pe parcursul filmărilor credea că a dezvoltat cancer testicular, și avea îndoieli serioase în capacitatea sa de a termina filmul. Totuși, dacă judecăm la rece, e capodoperă doar dacă scoatem indulgența de sine cu care își prezintă alter-egoul și mutarea destul de îndrăzneață în crearea personajului Fanny. Șic poster.
"Bazata putin pe realitate, imaginatia lucreaza, creind noi tipare".
Un film apropiat de perfectiune. Aproape fiecare scena e memorabila. Nu stiu ce-as putea spune mai mult - poate doar ca e o adevarata incununare a operei lui Bergman. De vazut si revazut de multe ori.
Mult timp am evitat acest film datorita faptului ca e foarte lung.Apoi vazand o gramada de filme de-ale lui Bergman ,)vreo 20) am zis ca un film de Bergman color e ca si cum as vedea un film de Chaplin color (un fel de blasfemie), apoi terminand filmele alb-negru ale lui Bergman alb -negru , si pofta de filme de-ale lui nestingandu-se , am zis sa incerc totusi si ceva color. Am incercat , am vazut si restul filmelor lui Berman , cele color, fara sa imi fi diminuat prea mult senzatia ca Bergman color nu se potriveste.Azi mi-am luat inima in dinti si am vazut Fanny och Alexander , asa lung si asa color , si nu am regretat.
Ultimul film al lui Bergman este unul care pare sa imbina toate elementele din filmele lui anterioare, pentru a crea o capodopera de 5 ore in care esti transportat total in secolul XIX al Suediei. 10/10 si unul dintre cele mai bune filme ale maestreului Ingmar Bergman.
Nu e ultimul film , trecand peste faptul ca Saraband (2003) ,Bildmakarna (2000), Markisinnan de Sade (1992) siDe två saliga (1986) sunt filme/ teatre facute pentru TV , dar sunt tot filme pana la urma ,si ca Sista skriket (1995) ,si Backanterna (1993) ,sunt scurt -metraje , dar tot filme pana la urma , tot mai ramane Larmar och gor sig till (1997)
Demisecul scandinav, un „Das Weisse Band” fără morală
De teama de a nu fi influenţat în vreun fel de nota, de părerile criticilor la adresa filmului sau alte aspecte ce pot influenţa, refuz să intru în vreun contact cu filmul, altfel decât pornindu-l şi lăsând golul să fie umplut. Golul în cazul de faţă era de fapt un abis pentru că este una dintre puţinele ocazii în care nu aveam nici cea mai mică bănuială despre subiectul filmului, titlul este unul vag care nu arată nici o direcţie aşa că tabula rasa trebuia să fie umplută. O mare prostie am făcut neuitându-mă nici măcar la numele regizorului care este nimeni altul decât suedezul Ingmar Bergman. Probabil acesta este şi motivul pentru care conţinutul filmului îmi era complet nefamiliar, e regizat de Ingmar Bergman, un regizor pe care încerc să îl evit pe cât posibil.
Acolo unde toată lumea vede mana cerească savurată de toată lumea dar… citeşte
Desi faptul de a-l compara pe James Cameron (un negustor) cu Stanley Kubrick (singurul mare regizor care nu a facut 2 filme la fel , nici macar ca gen) ar trebui sa imi fie suficient , te intreb : Ce regizor iti place tie.?Sper sin totul sufletul sa nu incepi sa te dai mare cu nume precum Lars von Trier , nu de alta dar nici el nu isi intelege filmele.
trebuia... nu "trrebuia" / te-ai... nu "teai" / atât... nu atit / mai... nu "m ai" / somnul... nu "somnu" / citindu-ţi... nu "citinduti". Abecedarul e pentru tine, o problema mult mai mare decât mine
Ingmar Bergman este unul dintre magicienii camerei ce a reuşit să transpună în imagini cinematice propriile obsesii şi nelinişti interioare. Citeam într-un interviu acordat de către regizorul suedez ziarului Corriere della Sera faptul că toate filmele sale au o dimensiune psihanalitică; a încercat să exploreze adâncurile firii omeneşti în cele mai intime şi neliniştitoare detalii pornind de la propriile experienţe.
Fanny şi Alexander, unul dintre cele mai premiate filme ale lui Bergman (a câştigat 4 Oscaruri), este o incursiune profundă în majoritatea temelor abordate de regizor. Trauma din copilărie, ura împotriva tatălui, tabloul familial aparent perfect, pasiunile tenebroase ale membrilor aceleaşi familii, frica, viaţa, moartea, Dumnezeu, iubirea etc. sunt doar câteva dintre permanentele subiecte de analiză. La fel ca şi Fragii sălbatici,… citeşte
[...] la data 27/02/2010 de Madalina Manea in Speciale “Fanny si Alexander” (”Fanny och Alexander”, 1982) este un film sincer, in care Ingmar Bergman isi expune [...] citeşte