Articole Escape Room

Pentru a crea toate invenţiile acestui maestru al jocurilor, Robitel a făcut echipă cu scenograful Edward Thomas şi restul şefilor săi de departamente. Coordonatorul efectelor speciale, Max Poolman, susţine că deşi ei au avut cu toţii aceeaşi reacţie când au citit scenariul – “Cum naiba o sa realizăm noi asta?” – ca în faţa oricărei provocări, soluţiile au început să apară.

“Fiecare dintre camere avea nevoie de susţinerea tuturor încă din faza de pregătire a filmului, care urma să fie deosebită,” susţine producătorul executiv, Rebecca Rivo. “Înainte de proiectarea platourilor de filmare, am avut o serie de întâlniri, la care au participat regizorul, directorul de imagine, scenograful, coordonatorul de efecte speciale şi vizuale, care au defalcat scenariul pe etape de producţie.”

Poolman afirmă că: “fiecare departament răspundea de o piesă din puzzle astfel încât legătura dintre ele să fie insesizabilă. Încă înainte de a începe construcţia fizică a platoului, am pus în aplicare modelul 3D pentru Adam-regie, Ed – scenografie, Marc Spicer –imagine şi Grant Hulley - efecte.”

Decorurile au devenit ele însele personaje de sine stătătoare ale filmului, explică Thomas. “Toate camerele au preluat înfăţişarea personajelor şi a istoriilor care stau în spatele lor, iar fiecare cameră are propria sa încercare,” spune el. “De exemplu, Billiard Room este camera Amandei, Ice Room este camera lui Danny, Tile Room este camera lui Mike. Chiar asta a reprezentat elementul incitant al acestui proiect, faptul că aveam şansa de a realiza un film în care fiecare decor are personalitatea sa şi reprezintă un fel de nemesis în film.”

“Decorurile din platou au fost create cu multă măiestrie, astfel încât atunci când atât actorii cât şi echipa de filmare intrau pe platou se simţeau îngroziţi,” spune Taylor Russell. “Noi, ca actori, trăim mult timp printre aceste decoruri, aşa încât ne obişnuim cu spaţiile şi elementele care se găsesc acolo. Iar decorurile încep să dobândească o viaţă a lor proprie.”

Robitel adaugă: “Nu-mi vine în minte nici un alt film în care decorurile să aibă o identitate atât de conturată. Ideea era că fiecare cameră trebuia să devină propriul său film distinct.”

“Unele dintre filmele anterioare ale lui Adam sunt înfricoşătoare, iar el s-a dovedit priceput în crearea senzaţiei de ameninţare şi de claustrofobie,” susţine Thomas. “Acest film este dezvoltat pe mai multe niveluri întrucât decorurile au identităţi diferite: Billiard Room este inspirată după o sală de biliard din anii ’50, iar camera lui Games Master este o bibliotecă Victoriană. Una dintre camere încearcă să te strivească, alta să te incinereze, alta să te înece; camerele însele au toate un rost. Am proiectat decorurile în funcţie de modalitatea prin care camera intenţionează să-i ucidă pe concurenţi şi am marcat cu claritate punctul în care camerele pot să prindă viaţă.”

Călătoria personajelor începe în Waiting Room. Crezând că vor participa la un joc inocent, necunoscuţii din grup, fac cunoştinţă când intră în cameră, fără să-şi dea seama că jocul deja a început.

Robitel a conlucrat îndeaproape nu numai cu scenograful Edward Thomas, ci şi cu directorul de imagine, Marc Spicer, ca să stabilească modalităţile prin care vor putea stârni interesul spectatorilor din primul moment. “La început totul e în penumbră; apoi se aprind luminile dindărătul tavanului, apoi coloanele, apoi grătarul se aprinde, ferestrele se închid, ventilatoarele pornesc, totul se transformă sub ochii spectatorilor în şapte minute,” relatează el. “Aceasta îi plasează pe spectatori într-o situaţie de tensiune, ca într-o oală sub presiune.”

După ce Waiting Room este cuprinsă de flăcări, membrii grupului se refugiază într-o conductă de aer, trece apoi printr-un şemineu, ajungând astfel în Cozy Cabin. “Este felul în care Games Master îi ogoieşte puţin, creându-le senzaţia de securitate înainte de a ajunge în Ice Room, care este bineînţeles o încăpere - killer,” spune Thomas.

Ice Room, care arată şi se comportă ca o cameră frigorifică, s-a dovedit a fi cea mai mare provocare a echipei, de la actori şi până la personalul auxiliar.

Pentru Thomas, asta a însemnat construirea unui decor masiv de aproape 10 metri înălţime, făcut din paneluri de frigider. “Vroiam ca ea să arate ca şi când Maze Corporation ar fi creat un frigider ca să menţină camera rece,” susţine Thomas, “iar Marc Spicer a venit cu ideea fantastică de a lumina puternic decorul, în acelaşi fel în care e iluminat interiorul unui frigider. Această lumină punea în evidenţă şi suspensia umedă şi densă din frigider, ceea ce a fost o idee deşteaptă.”

Desigur, actorii nu au fost expuşi hipotermiei în timpul filmărilor – dar ei trebuia să arate ca şi când erau îngheţaţi. Înainte de începerea filmărilor, Robitel a făcut nişte scufundări în apă îngheţată pentru a înţelege care sunt reacţiile corpului uman la contactul cu temperaturi foarte scăzute. “Când începe hipotermia, corpul tău începe să radieze, ai convulsii şi ţi se tensionează muşchii,” afirmă el. “Actorii trebuia să ştie cum să se comporte în astfel de situaţii.”

Ei au fost ajutaţi să arate aşa cum trebuia. “Am stat într-un frigider uriaş cel puţin două ore – acolo temperatura scade rapid, pe măsură ce jeturile de aer rece erau pompate spre noi,” îşi aminteşte Ellis.

Când s-a ajuns la podeaua de gheaţă, realizatorii au recurs din nou la magie. “Platoul trebuia să arate ca şi când ar fi fost îngheţat şi alunecos, iar actorii trebuia să meargă în aşa fel încât să simuleze că ar aluneca pe gheaţă,” relatează coordonatorul de cascadorii Grant Hulley.

“Podeaua era din lemn, aşa că era uşor să mergi pe ea,” spune Dodani. “Ca să obţină efectul dorit, ne-au pus nişte talonete unse în pantofi astfel încât să alunecăm fără să cădem. Să aluneci pe podea într-o ceaţă densă era o încercare destul de solicitantă, dar filmările sunt realiste. M-am simţit transportat în zona Alpilor, fiindcă pinii uriaşi erau reali şi le puteam simţi mirosul.” Pentru a părea cât mai reali, Thomas şi echipa sa au adus pini adevăraţi de la o fermă din apropierea lui Cape Town.

Acea podea de gheaţă trebuia să se spargă în bucăţi – aceasta era treaba coordonatorului de efecte speciale, Max Poolman. “Sarcina lui a fost uşurată de faptul că îl aveam în echipă pe Jonathon Barrass, care lucrase timp de mai mulţi ani la filme cum ar fi ‘Harry Potter’ şi ‘Game of Thrones’ iar această experienţă a făcut din el un expert al gheţii,” susţine Poolman. Poolman şi echipa lui au construit o podea acoperită cu răşini, peste care departamentul artistic a adăugat nişte zăpadă.

Din Ice Room grupul trece în Billiard Room, o locaţie din Palm Springs, din anii ’50. Maestrul jocurilor a întors camera cu susul în jos şi a plasat grupul pe tavan, împreună cu mesele de biliard, scaunele şi barul. Unul câte unul panourile cad, dezvăluind crudul adevăr: ei se află într-un puţ de lift înalt de 15 etaje. Singurul mod în care ar putea scăpa ar fi să se suie pe cablurile liftului şi pintenii puţului.

Această cameră a necesitat cele mai multe zile de filmare. “Detaliile de care au fost nevoiţi să se ocupe cei din echipa de construcţii şi departamentul artistic pentru a face ca totul să pară cu susul în jos sunt incredibile,” spune Ellis. “Toate mărunţişurile, până la pahare, tonomat şi ornamentele de pe pereţi trebuia să fie cu susul în jos.”

“Aceste lucruri se realizează greu din punct de vedere logistic, dar ori de câte ori ai un actor care trebuie să stea suspendat la un metru de pământ te gândeşti că trebuie suspendat cu ajutorul unor corzi, care ulterior trebuie şterse pe calculator.” explică Robitel.

Pentru Tile Room, spune Poolman, scopul era “să proiectăm un decor care să se poată învârti într-un spaţiu restrâns. Am ales o cameră Ames, pe care am modificat-o astfel încât să-şi schimbe dimensiunile şi căreia i-am adăugat motoare electrice dedesubt. Întreaga cameră, de la mobilă până la pereţi, totul este imprimat cu amprente albe si negre. Camera e luminată cu ajutorul unui bec din tavan, care se roteşte într-un sens, iar podeaua se învârte în sens contrar.”

În Hospital Room, spune Robitel, “dezvăluim cercetările ample pe care Maze Corporation le-a făcut pentru a-i cunoaşte pe aceşti oameni. Această încăpere se ocupă de problemele psihologice. Fiecare personaj are secţiunea sa proprie, special creată pentru el; acolo se poate vedea uniforma arsă şi scorojită a Amandei, pictura abstractă a bărcii lui Jason, raportul lui Danny privind monoxidul de carbon şi lucrurile vietnameze ale lui Zoey. Fiecare cameră este adaptată trecutului fiecărui personaj. Ei îşi dau seama în această fază de faptul că au fost aduşi aici pentru un scop.”