Mi-a plăcut mult finalul. Suspansul a fost maxim, chiar dacá acțiunea a fost statică în mare parte, și la final tipa putea evita orice urmare negativă dacă se abținea de la a spune ceea ce a făcut, dar nu ar mai fi fost finalul așa antrenant. De menționat că jocul actorilor a fost la mare artă. Recomand!
The Drop este un film foarte bun, care reușește să te țină în suspans de la început până la final. Povestea e bine construită, iar atmosfera întunecată și realistă contribuie la tensiunea constantă. A avut câteva scene cu adevărat imprevizibile, care m-au surprins plăcut și au ridicat nivelul general al filmului.
Un thriller solid, bine jucat și bine regizat. Merită cu siguranță o vizionare!
Doamne, cât de exasperant a fost telefonul ăla, credeam că nu se mai termină bâzâitul. Recunosc că a reușit să mă țină într-un suspans mediu, la capitolul ăsta a fost ok. Însă e mult lipsit de logică. Vezi pe telefon că cineva e în casa ta, are de gând să-ți ucidă copilul, dar rămâi totuși în restaurant, de parcă ar fi mai importantă cina. Persoana cu care te întâlnești, deși vede că telefonul îți sună în mod continuu, se comportă ca și cum nu s-ar întâmpla nimic. Se mai putea veni și cu alte idei pe marginea acțiunii, nu s-o lungească atât de mult, până într-un final, în care deznodământul nu a fost unul nemaipomenit..
Critici:
Deși performanțele actoricești și atmosfera sunt lăudate, „Drop” nu este lipsit de critici. Unele recenzii menționează că premisa este uneori previzibilă, iar răsturnările de situație par forțate. Anumite alegeri de regie și o poveste mai degrabă repetitivă au lăsat senzația că filmul ar fi putut adânci mai mult temele psihologice și emoționale ale personajelor. Cu toate acestea, fanii thrillerelor vor găsi în „Drop” un mix interesant de intensitate și mister, chiar dacă unele momente s-ar putea să pară puțin exagerate.
În concluzie:
„Drop” este un thriller care merită văzut pentru atmosfera sa captivantă și pentru performanța excelentă a lui Meghann Fahy. Deși povestea poate părea uneori clasică și ușor previzibilă, tensiunea constantă și răsturnările de situație vor face ca fanii genului să… citeşte
Un thriller de excepție, pornind de la coloana sonoră absolut bântuitoare, la suspans, ritm, prestația actorilor (în special actrița principală), la modul de filmareși întorsătura de situație. Lăsăm deoparte ideea care nu este nicidecum originală și aspectele previzibile care sunt greu de eivtat în orice tip de filme. O experiență desăvârșită la cinema!