E un film obositor .Plin de ritualuri de neinteles pentru majoritatea privitorilor.Exista o poveste de dragoste in film , impinsa in plan secund de festivitati mortuare.
Nu ca as avea ceva cu comunitatea gay, sa fie clar.
Nimic deosebit, pentru mine e clar si nu ma feresc sa afirm ca nu mi-au placut niciodata jidanii si tot ce e legat de aceasta rasa. Momentul special l-a constituit scena de asa zisa dragoste dintre Esti si Ronit. Atat.
Nu e o capodoperă, desigur, însă punctează furcile caudine în cazul unei alegeri sexuale minoritare. Jocul celor două actrițe e fără cusur, dezinvolt, fără exagerări pripite. Se naște tensiune din priviri, din nerostit , iar finalul e credibil. Regizorul a adaptat un roman de Naomi Alderman, la sugestia actriței Rachel Weisz.
Doar trei păreri:
Ce bine-ar fi să putem alege toți ce viață vrem să trăim, chiar dacă aceasta ar deranja existențial pe unii din cei de lângă noi printre care încercam sa supravietuim.
Filmul analizează și evocă trăirile pe care sunt obligați sa le aibă aceia care nu vor sa respecte cutumele societății in care trăiesc.
Cred că notele acordate pe diverse site-uri de specialitate sunt oarecum prea mici pentru cât merita dar na, e dreptul și libertatea (????) fiecăruia să decidă.
La inceput ma gândeam sa îl opresc. Apoi a apărut Rachel Weisz și mi-am zis sa îl mai las.
Prima parte a filmului e greu de înțeles, și trebuie abvuta răbdare pentru a înțelege ce se întâmplă. Nu m-am gândit deloc ca Ronit și Esti simt ceva una pentru alta și așteptăm să aflu motivul pentru care Ronit a părăsit comunitatea, deranjandu-i pe toți!
Apoi primul sărut al celor doua... A început sa dea sens filmului. Am început sa înțeleg ce se întâmplă în spatele scenei. Nesupunerea creează deranj celorlalți. Și majoritatii nu ii place asta, nu fiindcă neapărat se incalcă niște reguli, ci pentru ca apare invidia majorității pentru ca ei nu au putut face asta.
Suntem liberi sa alegem, dar de multe ori ranim prin alegerile noastre. Altfel nu s-ar mai numi nesupunerea nesupunere și indiferenta ar fi la tot pasul. citeşte
Nu e un film chiar plictisitor, dar deja subiectul tabu cu dragoste intre tineri (tinere) de acelasi sex ma cam pune pe ganduri. Chiar se doreste sa ni se impuna un alt mod de viata decat cel firesc? Dincolo de aceasta tema nu am putut remarca nimic. E un film static.
Ambele actrite joaca foarte bine; un plus pentru Rachel Weisz.
Filmul nu e rau, insa, in ansamblu (dar mai ales finalul) te lasa cu un sentiment de inconsistenta, cu impresia ca regizorul nu a reusit sa ridice filmul la inaltimea prestatiei celor doua actrite.
Scena erotica dintre cele doua este foarte intensa si, poate, introducerea ei intr-un astfel de film este sau ar putea fi considerata cam „prea mult” pentru un film artistic. Cred insa ca regizorul a vrut sa șocheze, sa zdruncine atentia privitorului si sa rupa ritmul destul de molcom al filmului, tocmai pentru a marca esenta mesajului acestui film: cat de intense pot fi sentimentele, trairile, atractia si pasiunea dintre cele doua, in pofida SUPUNERII pe care comunitatea din care faceau parte se astepta ca ele sa o manifeste fata de preceptele si regulile stricte ale acesteia. Socanta scena. Oare chiar au jucat… citeşte
Call me by your name and I ll call you by mine
Rachel: ''Rachel''
Rachel: ''Rachel''
Rachel: ''Rachel''
Rachel: ''Rachel''
Filmul este destul de drăguț, multe aspecte religioase, cu un final cam nelalocul lui, dar care lasă loc de interpretări, depinde dacă ești pozitiv sau negativist.
Scena de amor dintre cele 2 Rachel, nu este pentru cei slabi de inimă, homofobi, încuiați :D
Nu ca as avea ceva cu comunitatea gay, sa fie clar.