Marius Dobrin pe 06 Noiembrie 2006 10:24

Vameºele

A fost odatã un bãrbat care trãia în micul sãu paradis. Avea o nevastã, avea casa lui, undeva într-un sat liniºtit, la o margine de þarã. Zi dupã zi avea traseul sãu, agale, cu un triciclu, împãrþind scrisori tuturor. Era poºtaº. E corpolent, vãzut de aproape se simte cã are nevoie de câte un popas. Nu îl grãbeºte nimeni, gâstele se leagãnã mai cu spor decât avanseazã el, are ritmul sãu, amuzant, blajin punctat de muzica filmului. Dupã ce trage oblonul oficiului poºtal, un cadru semnificativ, el mic ºi oblonul uriaº, porneºte spre cãminul sãu, acolo unde savureazã micile sale plãceri nevinovate: o murãturã, friptura înnãbuºitã, paharul de vin. Oamenii îl strigã de departe:
“-Hai noroc Neluþule! De ce nu vii cu noi? Sã faci ºi tu un ban...”
-Nu-mi trebuie mie aventuri de-astea, nu-i de mine”.
citeşte