De câte ori îl revăd, cu atât mai mult mă apropii de Moarte. Moartea mea. Dar după cum a zis bunica mea: nu mi-e frică de Moarte, ci de suferința dinaintea ei. De-aș muri în somn precum alții norocoși, ce bine ar fi ! Dar ce iad ar fi să zac la pat 5, 10 ani ca într-un blestem !
Scena care mă cutremură într-o manieră profundă este arderea pe rug a "vrăjitoarei" numită copil. Acolo se înșiruie câteva posibilități despre ce ar urma Morții noastre. Protagonistul nu poate accepta posibilitatea ca Nimicul, Vidul să fie ultima realitate. El strigă după Ceva. Aici mă regăsesc și eu. Nu pot accepta ca dincolo de Moarte să nu existe Nimic. Atunci viața însăși a omului nu ar avea niciun sens. Toată planeta asta ar fi o planetă a demenței. Atunci, Răul ar câștiga total și irevocabil. Groaznică perspectivă.
Filmul este ok, există potențial pentru a fi privit ca o artă plină de filosofii si sensuri adânci, insă totul se rezumă la interpretarea ciumei ca pedeapsă divină și alături de alte semne naturale ajunge să fie confundată cu Apocalipsa, mai cu seamă, cu ultima pecete. Cunoscând puțină teologie, nu vei fi mai deloc impresionat la modul filosofic, ci vei observa mai atent ce ritualuri aveau oamenii pe vremuri când vorbeau de sfârșitul lumii. (biciuirea, etc)
Moartea din cauze naturale și ca necesitate pentru ticăloși
Același nume-Moartea, diferite prenume care au același efect sub o cauză diferită în funcție de ce a făcut omul pe Pământ până atunci
În film, personajul metaforic Moartea poate simboliza ciuma din perioada de atunci când a avut loc epidemia și reprezintă o variantă mai pașnică prin care nu este surprinsă suferința umană cu chinuri și suferințe înainte de a se duce la ceruri. Moartea mai apare când ticălosul ala cade cu copac cu tot, simbolizând birunța dreptății morale asupra ticăloșeniei, de aici punându-ne intrebarea: ,,Moartea chiar are un scop rău pentru noi, să ne ia de pe pământ?.. poate că nu, pentru că uneori este necesară pentru a curăța Pământul de lepădături sau oameni de mâna a treia să le zicem.Sigur, de aici se nasc alte subiecte de discuție- viziuna fiecăruia asupra binelui și răului si subiectivismul de… citeşte
Despre conditia efemera a omului si a umanitatii. Despre omul aflat intr-o permanenta cautare a lui Dumnezeu, omul care isi doreste cunoastere chiar si atunci cand “doamna cu coasa si clepsidra” ii raspunde ca nici macar ea nu stie. Despre dorinta permanenta de a mai cumpara ceva timp, de a mai face o fapta buna, de a mai lasa o urma a trecerii pe Pamant. “Daca nu e sa fie acum, totusi va veni. Totul e sa fii pregatit”. Peter Brook. “Cu multi ani in urma, cand am vizionat prima data filmul la Cinemateca, inca adolescent, am fost coplesit” scria Andrei Serban in luna aprilie a acestui an cand a simtit nevoia s a il revada. Si marele regizor continua: “Filmul a avut un efect linistitor asupra mea. M-a ajutat sa ma relaxez la trup dar, mai important, sa-mi linistesc emotia, gandurile. Accept ca asta e situatia, sunt calm. Cred in ceva. Am retinut din film o umbra de respect,… citeşte
Îndoiala existentă în sufletul omului lipsit de credință
Într-o lume confuză plină de minuni reale pe care nu le vede nimeni și de semne false considerate a fi manifestarea voinței lui Dumnezeu, omul simte doar certitudinea morții. Confuzia și dezorientarea în fața tăcerii divine produc adevărate cutremure de credință, îndepărtându-i pe oameni de Creator și dându-le falsa impresie că viața este inutilă și nu are nici un sens. Este o disperare a omului care vrea să creadă, dar cedează atât de ușor în fața îndoielilor.
Ingmar Bergman promovează o viziune pesimistă a unei lumi lipsite de Dumnezeu, o lume ignorantă care-și creează proprii idoli și care trăiește doar pe plan material, refuzând spiritualul. Lipsiți de dorința de cunoaștere spirituală, oamenii nu se mai tem decât de moarte pe care o văd uneori ca o pedeapsă divină pentru păcatele lor. Viața omului este dominată de… citeşte
Continua luptă dintre viaţă şi moarte, dintre puritate şi păcat, văzute aici de Bergman ca o alternanţă când absurdă, când grotescă, este redată printr-o poveste înfiorătoare, cutremurătoare, în timpul marii epidemii de ciumă. Oamenii sunt uneori răi, cinici, dar vor să trăiască - oamenii sunt uneori buni, sinceri, dar nu-şi găsesc Dumnezeul - pare a spune regizorul, care simbolizează acest joc printr-o partidă de şah cu Moartea, prin sceneta saltimbancilor sau prin procesiuni cumplite. Pământul e un loc al suferinţei perpetue, iar Raiul - un loc minunat, despre care se cântă, dar a cărui existenţă este pusă la îndoială. Personal, îl găsesc unul dintre cele mai filosofice şi mai şocante filme ale lui Bergman (nu spun că celelalte ar fi simple) şi, în pofida morbidităţii sale pregnante de la început până la sfârşit, şi unul dintre cele… citeşte
un film in stilul lui Ingmar Bergman scenariu wow care nu cred ca mai apare in vreun alt film,jocul actorilor e deasemenea bun,oricum iti trebuie multa rabdare pentru a vedea acest film
,,Det Sjunde inseglet'' este o capodopera a cinematografiei mondiale si unul din filmele de referinta ale celebrului regizor suedez Ingmar Berman, ce reprezinta o alegorie pe tema cautarii de Dumenzeu.
Filmul lui Bergman propune o intrebare simpla in aparenta, dar cu mai multe substraturi: A crede sau a nu crede? si incearca sa gaseasca raspunsuri la intrebari metafizice consacrate printr-un dialog si monolog, scurt, dar expresiv, purtat de personaje conturate prin prisma ideilor si introspectiilor aduse. Asadar, ,,Det Sjunde inseglet'' devine un film al complexelor intrebari, al mintii si sufletului chinuit de imposibilitatea unirii cu divinitatea ( ,,I want God to stretch out His hand, uncover His face and speak to me. But He remains silent." ) si a certitudinii futile a Mortii.
Bergman creeaza aici unele din cele mai tulburatoare si impresionante imagini din… citeşte
Cred ca filmul, printre altele, transmite si ideea salvarii prin arta. La final, mor si credinciosul, si scepticul, si saracul-cu-duhul, si femeia adulterina, singurii care scapa sunt artistii. Mai mult, salvarea vine de la viziunea pe care o are saltimbancul inainte de scena finala (imaginea artistului ca vizionar). In sprijinul acestei idei vine si scena- superba- in care sunt puse in opozitie cantecul comediantilor si imnul procesiunii celor ce se flageleaza.
Daca e asa sau nu, filmul ramane unul dintre cele mai bune din istoria cinematografului. Una dintre peliculele care iti raman in gand mult timp dupa ce le vezi.
antevorbitorii mei au adus comentarii pertinente, nu am ce sa aduc in complectare, interesanta viziunea lui Bergman comparand viata cu un meci de sah, asa este obtinem victorii marunte , deznodamantul e mereu acelas.
Un proverb italian spune: "La sfarsitul jocului (de sah) si regele si pionul intra in aceeasi cutie". Asa ca asocierea dintre sah si moarte exista de ceva vreme iar o cautare a acestei teme poate sa mai dezvaluie alte exemple. Categoric alegoria e foarte puternica sub forma inegalabilei pelicule a lui Bergman.
Picturile lui Hieronymus Bosh ar fi prima asociere dintre modul socant de convingator prin care Bermgan reda atmosfera de ev mediu si realitatea lugubra a acelor timpuri salbatice si primitive. Acest element de legatura, sesizabil doar prin paradigma scenei cu pictorul, reda perfect elementul de grotesc ce stapaneste peisajul si vine la fel de intamplator precum modul in care Bergman se foloseste de actori pentru a-si reda propriile sale idei despre conflictele interioare de natura existentialista. Aceleasi tanguiri, aceleasi ganduri, aceleasi senimente de alienare,… citeşte
M-a cam depasit filmul asta, e peste capacitatea mea de a formula o parere pertinenta. In principiu e vorba de psihologia omului raportata la aparitia mortii. Si mai in principiu ne este prezintata o imagine memoribila in care Antonius Block
provoaca Moartea la o partida de sah, in joc fiind viata sa. Cu aceasta ocazie cavalerul mai trage de timp, chinuit fiind de incertitudinea existentei divine.
Complex, cu personaje foarte bine conturate, scenariu excelent si care'ti da ceva de gandit in urma vizionarii sale, cu siguranta nu trebuie ratat, poate cel mai bun BERGMAN!
Daca stii ca Cinematografie este o Arta atunci trebuie sa vezi acest film.
Omul fata in fata cu Moartea care are puterea sa o supusa unui Examen.Intre ei 2 fiind o tabla de sah pe alb si negru.Totu este la cheremul Sahului__Totul se muta in functie de miscarea de pe tabla aceea.Un Vals in care Moartea conduce.
[...] Scris la data 23/02/2010 de Madalina Manea in Speciale Daca in articolul trecut am inteles viata lui Ingmar Bergman, de acum incepem sa descoperim si sa intelegem filmele care l-au facut celebru si i-au dat numele de “regizor al viziunilor sumbre”. Filmul de azi prezinta una dintre cele mai faimoase imagini care au facut istorie: intruchiparea mortii jucand sah, pe o plaja, cu un cruciat. Totul in pelicula alb-negru, “A saptea pecete”. [...] citeşte
0
5
cornel covaciu
pe 04 Aprilie 2005 02:24
Cred ca cineva ar trebui sa inceapa sa spuna ceva despre acest film...
Cu siguranta ca sunt mai mult de o mana de oameni care au vazut / auzit /ar dori sa-l vada.
Pasul urmator este daca vrei sa vorbesti despre film cu cineva si daca ai impulsul sa faci lucrul acesta ; oricum, prea multe conditionari cand lucrurile sunt mult mai simple : daca vrei, poti.
Am vazut acest film cu multi ani in urma, la Cinemateca, pe vremea cand eram student. Acum pot sa il si am in colectia mea ( alaturi de multe, multe alte filme ).
Observatii : filmul nu are nici o prezentare pe site. Nu are nici un vot.
Concluzii : chiar daca l-a vazut cineva din vizitatorii Dvs. nu a fost nimeni interesat de recomandarea lui mai departe.
Filmul face parte din acea rara categorie de filme de arta. Cine poate sa inteleaga, sa guste si aprecieze sa-l vada.
Cred ca jocul de… citeşte