stelarii pe 13 Februarie 2023 19:12
Foarte bine jucat de actorii noștri, m-aș fi așteptat totuși ca regizorul sa mai schimbe câteva situații, sa nu am impresia că revad varianta originală în limba română. Filmul este captivant și merită văzut
0 1
AdriAdrianna98 pe 13 Decembrie 2022 20:25
'' oare cate divorturi s-ar intampla daca am avea acess la telefonul partenerului?''
Nu cred ca e originala ideea, dar m-a surprins. Un film bun, bine facut, captivant desi toata actiunea se petrece intr-un singur apartament. Un film despre diversele probleme in cuplu si nu numai.
0 1
Smrs pe 21 Iulie 2022 14:35
Foarte bun.
Nu știu dacă am greșit că m-am uitat întâi la filmul românesc și urmează să văd și originalul apoi, însă mi s-a părut foarte bine realizat, un joc occidental al actorilor noștri, credibil, bine pus în scenă și actorii bine aleși pentru rolurile lor. Referitor la categoria filmului, l-aș numi o comedie amară sau chiar dramă, pentru că relevă mai mult realitatea din majoritatea familiilor de pe la noi, cu impresia de sfânt a fiecăruia despre el, comentând erorile altora sau spălând rufele în public când se amețesc de la un pahar, după care se descoperă că nici ei nu sunt atât de inocenți pe cât par. Sigur, n-o să laud ideea, pentru că e furată, dar consider inspirat faptul de a face și o versiune românească, deoarece se pliază excelent pe stilul nostru.. Nota 9
0 1
MariusCiprian87 pe 11 Iunie 2022 20:52
Felicitări Octavian Strunilă, magistrală ideea, cadrul, atmosfera, dialogurile, detaliile, un film românesc, o comedie neagră cum rar am văzut în ultima vreme în cinematografia românească! Din ce vad în comentariile anterioare, nu este chiar originală 100% ideea filmului, însă are o semnătură pur românească, un aer urbanist autentic românesc! Un film de văzut și de băgat la cap...pentru că în prietenii și în dragoste vor exista tot timpul secrete....
0 1
batranu1992 pe 18 Martie 2022 22:15
Un film bun
Mi-a placut filmul, actorii au jucat foarte bine. Un film care merita vazut.
0 1
user-61f2b61428166 pe 27 Ianuarie 2022 17:13
Este copia fidela a filmului francez "Nimic de ascuns". Nu are nimic original, replicile sunt identice cu cele din filmul menționat.
0 1
sabinalin pe 08 Ianuarie 2022 13:20
,,Perfetti sconosciuti,, , au trecut ceva mai bine de cinci ani de cand am vizionat originalul, l-am considerat obligatoriu de vazut, eram totusi surprins ca fusese preferat la categoria ,,Cel mai bun film,, a premiilor David di Donatello capodoperei sorrentiniene ,,La giovinezza,,. Iata ca s-a dovedit in timp ca italienii au avut mana buna, filmul regizat de Paolo Genovese a starnit un interes enorm fiind adaptat ulterior in peste douazeci de tari printre care si Romania. Bineinteles ca m-a interesat varianta romaneasca pentru ca stiam ce pot cei mai multi dintre actorii si actritele din distributie si ma gandeam ca n-are cum sa iasa rau. Si a iesit chiar foarte bine pentru ca Octavian Strunila a avut inteligenta de a nu interveni prea mult asupra excelentului scenariu original. Inca o performanta remarcabila a Ancai Dumitra, cea pe care o stiam ce poate de pe scena de la Comedie, unde… citeşte
0 1
roxana.petraru pe 04 Ianuarie 2022 09:57
Eu il pot compara doar cu Le jeu(2018). Este la fel de bun. Mie chiar mi-au placut actorii nostri. Merita vazut.
0 1
ryco0984 pe 29 Septembrie 2023 00:15
Merita mai mult de 6
As fi dat un 8, daca nu se batea tema homosexuala,romanii nu au nimic cu homosexualii, aceste idei de ai scoate in fata creeza aceasta repulsie.
P.S.
Nu-mi pasa ca este copiat / remake.

0 0
bainca pe 29 septembrie 2023 00:49
Romanii nu au nimic cu ei este cea mai mare ipocrizie , mai multa judecata si indivizi care se cred sfinti ca aici nu vezi , doar judecat si atat , veninul dupa cum se vede nu va creaza ,,repulsie " sa place chiar , de accea ai tinut obligatoriu sa mentionezi nu
ryco0984 pe 29 septembrie 2023 10:59
Lasati propaganda "oengista", ca nu mai tine. Debitati temele in alta parte nu mai poluati internetul cu idei platite din bani obscuri, ca poate va cauta fiscul pe acasa.
sorin86 pe 27 Martie 2023 00:13
Una din cele 23 de copii după filmul original. Teatru TV. Unii actori s-au descurcat.
Durează ceva până să înceapă filmul și are în fundal o muzică prostească ca un video prost de YouTube. Apoi povestea, intriga, răsar ușor ușor. Și-ți dai seama că vezi teatru TV. Toată acțiunea se petrece într-un apartament de bogați și mai tot timpul șed pe scaune la masă. Ai impresia că e o idee oarecum interesantă, dar execuția e proastă. Actorii se descurcă binișor, cu excepția lui Ștefan (Toma) și a lui Galeș (Dora).

Și, dacă nu știai, ca mine, te izbește la final precizarea de pe generic că e copiat după un film italian! Atunci ai o revelație de ce tâmpitul de regisor copiator Strunilă a ales pentru personaje niște nume așa de prostești. Pe cine-l cheamă „Marcu” în viața reală? Sau „Toma”?

Da, filmul este o copie, Strunilă înscriindu-se în șirul celor peste 20 de slabo-regisori din mai multe… citeşte

0 0
user-6004cb414e8e5 pe 19 August 2022 18:43
Bun filmul in general, cu un minus in ceea ce priveste cliseul cu gay.ii.Dialogurile curg firesc,nimic nu e forțat,tensiunea creste,te face sa fii acolo.
0 0
cristi1027 pe 13 August 2022 01:22
Exista vreo platforma unde se poate urmarii filmul? Stiu ca in primavara era pe Netflix, dar aparent nu mai este disponibil.
0 0
Marius456 pe 31 august 2022 08:16
Eu l-am gasit pe torenti.
cristina_cristinela pe 18 Martie 2022 22:01
inteleg ca e o copie dupa un film italian...dar m.am uitat de curiozitate sa vad actorii si chiar mi.au placut cum au jucat...nu inteleg insa tragedia asta...finalul putea fi un inceput pt cupluri de a o lua de la inceput fara minciuna,de ce sa se detrame toate?
0 0
Tetranychus pe 07 Februarie 2022 01:10
Mi-a plăcut. Nu am vazut o alta varianta într-o alta limba, deci nu am ce sa compar. E un film cu momente de comedie dar si momente dramatice. Poate ne regasim uneori prin unele situații. Actorii noștri sunt foarte buni. Merita vazut.
0 0
lili22 pe 31 Ianuarie 2022 16:58
Este a sasea varianta a foarte cunoscutei piese, dar este si cea mai proasta.Mai sunt disponibile variantele facute in Italia, Spania, Franta, Liban, Polonia
0 0
rouk pe 10 Ianuarie 2022 20:31
rouk
da' baba aia de face pe pustoaica de 17 ani cine e?
Tipic romanesc, fata este mai batrana decat ma-sa (actrita, ma refer, probabil relatii cu producatorii, regizorii, chestii a la romanika)... la variantele in italiana si spaniola se vede clar diferenta de varsta, fiecarei actrite i s-a distribuit rolul conform varstei pe care o are ... la noi, o hoasca face pe pustoaica de 17 ani, penibil

0 0
user-6158c96c16ac2 pe 03 Octombrie 2021 00:06
Se pare ca si "Le jeu"(2018) este la fel. In fiecare tara s-a facut o varianta pentru acest film.
0 0
tommy15 pe 16 Septembrie 2021 00:36
pacat
niki-nichita are dreptate....si e suficient sa vezi trailer-ul...si iti dai seama ca e copie dupa filmul italian...l am vazut anul trecut si este foarte bun...diferente?nici macar una...doar ca este in lb romana..cu tot farmecul ei..asta e adevarul....
1 4
user-5d090a7f25a10 pe 26 Septembrie 2021 23:04
Merita văzut, e ceva ce ne depășește limita imaginatiei...
1 3
alexa_petru_razvan pe 26 Septembrie 2021 07:33
Da, așa este. Am văzut trailer-ul și mi-am adus aminte de acel film italian. Însă nu sunt deranjat de această idee. Multe filme bune au fost copiate de-a lungul timpului.
Aseară am fost și am văzut filmul, chiar am fost bucuros să văd actorii.

1 1
user-61cb83c7c5883 pe 28 Decembrie 2021 23:42
Toti aveți dreptate . Se pare ca nici regizori , nici actori și nici scegrafi nu mai avem . Am ajuns să copiem. Am ajuns de râsu' plânsu' . Se pare ca si cinematografia a ajuns să copiez precum manelistii. Sa va fie rusine
2 2
Dacianus pe 5 ianuarie 2022 23:52
Comparatiile pe care le faci spun ceva doar despre tine si cultura ta, nu despre film. :) Daca ai fi fost vreodata in viata ta la teatru, poate ai fi comparat remake-ul cu o piesa de teatru. Care de cele mai multe ori nu are nici ea un scenariu original. Unele sunt jucate in diferite distributii de sute de ani. :D
davil pe 23 decembrie 2023 22:25
Pai, sa nu se mai joace,bre, Caragiale, ca s-a jucat ("O scrisoare..." am vazut-o eu in minim doua distributii, filme...D-or mai juca-o, e "rimaic" d-ala, sau ceva...) Serios, auzeam laude la "Portretul luptatorului...", in conditiile in care Dita e "plastic" p-acolo... Puisor, si la Anna Karenina sunt vreo doua variante de film, minim... nu cred ca s-ar fi suparat Tolstoi de la asta:)) Filmul nu e doar pentru poveste, neica, e si o stare; cand n-o "prinzi", asta e, o lasi cum pica !
tibi.rosca82 pe 28 Decembrie 2021 12:51
Copie aproape fidelă după Le Jeu din 2018 . Dezamăgire mare din punctul asta de vedere .
2 2
tonymaestrul pe 11 Ianuarie 2022 16:15
Foarte interesant filmul , iar actorii nostrii arata ca si la noi se pot face filme. Felicitari. Merita vazut !
2 1
filipoiu_adrian pe 08 Ianuarie 2022 11:45
Definiția cringe-ului, sa îmi fie scuzata englezisma.
Punerea în scena a fost bună, dar, mi s-a părut o mocirla, acest scenariu, deși distribuția a fost bună. Nu am putut trata cu seriozitate acest film, pentru ca nu am simțit ca a fost un film, și știrile de la ora 17,sau dramele de la acces direct. As fi simțit cu adevărat filmul, dacă eram complet captat de el, dar au fost numeroase momentele, când am pus stop, și m-am gândit la toate faptele din scenă. Felicitări actorilor, puncte în minus pentru scenariu

2 1
user-61caee6d818ea pe 28 Decembrie 2021 13:08
Mi-am facut cont doar ca sa comentez acest film: e o pierdere de timp si sper ca altii sa nu faca aceeasi greseala sa il vizioneze.
Umor slab, actorii joaca prost cu exceptia partiala a gazdelor din film, dar cel mai rau e ca am ramas cu un sentiment de “murdar” dupa vizionare. Filmul incearca sa ne arate niste relatii tipic dambovitene si vieti fara substanta. Dupa ce am vazut mizeria asta m-am simtit de parca as fi mers cu o prostituata ieftina la un motel infect.
Evitati acest film daca doriti sa gasiti orice fel de valoare in arta cinematografica sau provocari cognitive. Nici pentru distractie nu l-as recomanda din cauza sentimentului descris anterior.
Sper ca ajuta recenzia.

3 5
Dacianus pe 22 ianuarie 2022 13:59
Mie, filmul nu mi-a lasat deloc acest sentiment. Dar „recenzia” ta, da. :D Noroc ca mi-o pot sterge rapid din minte. :D
davil pe 23 decembrie 2023 22:18
Parc-am ajuns in comunism : de la fiecare, dupa cat poate, fiecaruia, dupa cat are nevoie:)) In traducere : s-a inventat netu' ca sa aiba toata lumea opinie... Deci, NU subscriu : e de vazut, mai ales dupa inflatia de "comedioare holivudiene", marca Poponetz...
niki_nichita pe 12 Septembrie 2021 11:07
Va invit sa vedeti mai intai filmul italian "Perfetti sconosciuti" din 2016.
Daca acesta ar fi avut 30-40 ani, l-as fi numit pe cel romanesc un "remake" dupa cel italian, dar asa ... nu e decat o copie la indigo.

4 4
Complet_Necunoscuti pe 13 septembrie 2021 18:21
Buna. Unde l-ai vazut?!?...din cate stim noi, mai sunt vreo 10 zile pana intra in cinematografe. :)
davil pe 23 decembrie 2023 22:09
Acu', si "shekspir" s-a jucat in decursul timpului, in diverse tari... Da' daca dumneata vezi la un film doar actiunea, atunci... bine, ce sa mai zic ?! Pentru minte, deranjanta a fost tema gay (de, fiecare cu nu-urile lui); in rest, cam toate au fost la locul lor... Nu stiu daca e copie la indigo dupa ceva, eu zic ca merita vazut...
user-61d0d676ec654 pe 02 Ianuarie 2022 00:45
Este un film foarte reusit si bine pus in "scena". Actorii au jucat foarte bine. Multe subiecte sensibile atinse cum trebuie, care poate vor mai lumina niste oameni. :)
Filmul este o adaptare, cum sunt peste alte 20 de ecranizari ale acestui scenariu din alte tari si culturi, nu inseamna ca a copiat, au fost cumparat drepturile de autor.
Cei care au comentat in nume de rau ar putea sa se documenteze putin inainte in loc sa dea cu noroi in munca altora.
Felicitari celor care au facut posibila realizatea acestui film mai ales in context pandemic!

6 3
bogdan_vintila pe 17 Octombrie 2021 22:20
Nu conteaza daca este o copie dupa alt film, ESTE F REUSIT SI RAZI CU LACRIMI.
8 4