O poveste simpla ,fara superactori, fara prea multe inflorituri , fara efecte speciale . Chiar si la scena incendiului nu au dat foc la cinematograf . Au miscat cateva proiectoare sa para ca arde . Ce a iesit din asta ????Pai ceva destul de bun ! Un film !! A nu se confunda cu celelante chestii care le zile lumea filme . Am mai repetat : daca dai la o parte actorii supercelebri (celebri pentru castiguri , ca de altceva nu prea vad) , efectele vizuale si sonore , nu prea mai ramane nimic de vazut......
Fara indoiala un film bun,cu o coloana superba ,si un joc actoricesc la fel de bun ! Insa nu mi se pare ca este mai bun ca,VItta e Bella,in opinia mea ,acela fiind unul demn de un top 250,acesta nu mi s-a parut la fel de bun,cu toate ca este foarte iubit de multi critici !
Sa plangi pentru ca ai primit in dar toata dragostea din lume.
Exista in lumea asta mare un milion de feluri de a iubi. Din pacate, in efemera noastra existenta, nu o sa avem timp sa experimentam decat una, poate doua, astfel de impliniri ale sufletului. Atunci, stai sa te gandesti, oare cum ar fi ca macar din auzite, sa afli povestindu-ti-se despre celelalte; macar de cateva dintre ele. Iata insa ca cineva face un efort in numele nostru, si aduna iar apoi monteaza, pe o bobina cinematografica, toata dragostea din lume, din lumea filmului, dar e ceva si aia.
Cinema Paradiso are doua parti, una a trecutului, o retrospectiva a filmului mut si apoi cel cu sonor timpuriu, iar alta a ecranizarilor moderne. Ambele isi au protagonistul lor preferat si prin ambele povesti de viata se transmite un singur mesaj: iubeste tot ceea ce faci, indiferent de calea pe care decizi sa mergi. Pasiunea investita de respectivele personaje si care mai este si pusa in… citeşte
Am vazut pana astazi cateva filme italiene..destule..insa in minte mi-au ramas doar doua: La vita e bella si Ladri di bicicletti. De azi isi face loc si Cinema Paradiso. Poate ca nu e la nivelul primului dintre cele enumerate, dar acest film intregeste, contureaza acel tip de drama pe care doar italienii pot s-o faca..parca au un tipar anume, doar al lor. Cand vor sa scoata ceva pozitiv in momente dramatice, pot! Cand vor sa te emotioneze reusesc pana la lacrimi. Un orasel mic si invechit din Italia isi duce zilele de pe azi pe maine, in timpul razboiului, iar locuitorii isi gasesc refugiul doar in biserica si in cinematograful local. La ambele merg senini, pasionati si impreuna - intreaga comunitate de cate ori se anunta un mare eveniment - o sarbatoare mare ori un film nou. Dar filmul nu este despre cinema, nu este despre comunitate, ci este despre viață, despre neastamparul… citeşte
Un film excepțional care merita pe deplin Oscarul. Italia postbelică mai precis, sudul Italiei, sărac dar bogat în monumente arhitectonice începând de la banalele fantani urmase ale apeductelor si terminând cu clădirile pitorești în care se ascund lăcașuri de cultură cum ar fi si Marele Cinematograf care reușește să aducă oamenilor o bogăție spirituală mai presus decat cea materială slab conturate. cinematograful reprezintă ca si la noi in perioada comunistă, un izvor de informație, de cunoaștere, de visare, de aspirații spre noi orizonturi descoperite cu ajutorul filmului, orizonturi care se deschid micului Toto însetat de cunoaștere, de cea de-a șaptea arta, ajungând în final prin imboldul dar de mentorul său, un regizor de prestigiu. Un film emoționant al maestrului Giuseppe Tornatore. De vizionat.
Un film foarte bun, de excepție. Nu trebuie ratat de niciun iubitor al artei cinematografice. Te poartă printr-o multitudine de stări și trăiri ce nu pot fi explicate în cuvinte. Un film de nota 10
Viata , nostalgie, dragoste, sacrificiu si timpul..Timpul este din pacate ireversibil.. Scena distrugerii cinematografului este edificatoare daca o raportam si la vietile noastre..
Un film bun; simplu (ca poveste si solutii cinematografice) dar frumos.
Punctul tare: nostalgia. Mai ales finalul (intoarcerea acasa) e mai intens emotional.
Cel mai mult mi-a placut piata copilariei cu biserica/scoala (arhitectural). Amintirea/perioada copilariei e toata in acest spatiu care, "in acel timp" era minunata.
Filmul a meritat vazut. Dar nu mi se pare o capodopera. Capodopere a facut Fellini, al carui epigon este Tornatore. Vedeti si comparati acest film cu: 81/2, Amarcord, Roma...
P.S. Filmul e, de altfel, destul de confuz. "Despre ce este'? Despre istoria filmului? Despre maturizatea lui Toto? (cum spun unii prin comentrii). Despre o comunitate al carei "suflet" este cinematograful? Si: de ce s-a suparat Toto pe "sat'? Stiu ca la filmele adevarate conteaza cu adevarat coerenta interna. Dar tocmai asta, cred eu, lipseste. (Sigur, as putea construi una prin speculatii)
genial e putin spus la acest film,o drama ce te lasa fara cuvinte atat prin scenariu,prin atmosfera,coloana sonora cat si prin prestatia actorilor,vi-l recomand cu caldura nota 10
Dupa experienta Cinema Paradiso am senzatia, de fapt convingerea, ca ma aflu din nou in minoritate, evident considerand ponderea mare a notelor fabuloase date filmului...
Celor care suspecteaza ca nu inteleg filmul, ca nu am deschidere catre filmele "sofisticate", de arta precum acesta, ca nu sunt receptiv la atmosfera si mesaj, ca sunt carcotas sau eventual chiar snob, eu le spun atat: ca se inseala. Poate ca dimpotriva, tocmai din aceste motive dau o nota slaba filmuli, iar asta in ciuda toptanului de premii primite, premii menite sa ma oblige sa imi placa filmul si sa-mi cenzureze parerea reala. Desigur fara a fi lipsit de merite estetice pe care sa le identific - si ma gandesc aici la decoruri, la ambient la realizarea vizuala a personajelor - mi se pare ca Cinema Paradiso fie e "prea italian" si desuet pentru mine, fie filmul e prea subtil - situatie in care ma declar… citeşte
Italienesc si totusi atat de .... rusesc, incat te-ai astepta sa-l vezi pe generic pe Nikita M. O epopee, un lungmetraj exceptional, o naratiune cinematografica cum se vede atat de rar, din pacate. Este entuziasmant de bun, abunda de nostalgie, de pasiune, melancolic si dramatic in acelasi timp, o lectie de viata, de loialitate si de singuratate in anii de frumoasa/nebuna amintire de dupa finele razboiului.
Cinema Paradiso, un film cu adevarat superb, plin de nostalgie, pentru toti cinefili si iubitorii de film... m-a impresionat foarte mult prietenia sincera, pe viata, dintre Toto si Alfredo, proiectionistul ce i-a marcat pentru totdeauna existenta lui Salvatore. Realizat intr-un stil italian, cu flashback-uri, Tornatore surprinde farmecul vremurilor de altadata al cinematografului, atunci cand scenele de dragoste erau cenzurate, unde se infiripau relatii, iar oamenii reveneau tot timpul pentru a se bucura de unica experienta a filmului...
"Prietenii ţi-i alegi după înfăţişare, iar duşmanii după inteligenţă".
Foarte bun filmul. Nu mai reţin când am văzut ultimul film italian cu adevărat bun. Cred că a fost "La vita e bella". Dar acesta pare mai bun. Are de toate: romantism, dramă, pasiune, faze comice, o coloană sonoră superbă.....Ce mai...
Film de film, care rămâne în memoria cinefilă...Excelent gândit și realizat...Foarte bine redat sentimentul acut al NOSTALGIEI...Interpretarea rolurilor fără reproș...Oscar la categoria Cel mai bun film străin al anului 1988...
O capodopera de la inceput si pana la sfarsit, povestea este fff frumoasa, actorii joaca fenomenal, finalul de nota 20...sa nu mai zic ca stiu un "prost" care a stat luni de zile...seara de seara.....uneori ore in sir....in ploaie...vant....sub un balcon....si ce mult se bucura "prostul" ala numai cand ii vedea umbra cuiva....si stiti ce-i culmea, dupa ce am incetat sa mai astept (eu eram "prostul acela"), am aflat peste ani ca se indragostise si "umbra" aceea de mine.....poate si de asta mi-a placut acest film ffff mult....pt ca m-am regasit in 2 min din el.
2
0
Luka
pe 15 Noiembrie 2007 02:23
Un film cum numai Tornatore stie sa faca...Pentru ce-a reusit aici,5 stele sunt mult prea putine...
e mult de cand am vazut filmul