„Casbah" e remake-ul muzical al unui film apărut cu un deceniu în urmă - „Alger", care la rândul său era o rescriere „made in Hollywood" a clasicului „Pepe le Moko" (1937), semnat de regizorul francez Julien Duvivier. Eroul principal e un gangster care zădărniceşte toate încercările poliţiei de a-l captura, ascunzându-se în casbah - cartierul vechi al Algerului. Aici, el se îndrăgosteşte de Gaby, o frumoasă turistă, pentru care nu ezită să-şi părăsească „cetatea". Trădat de Inez, fosta lui iubită, Pepe e împuşcat de poliţie.