Călătoria lui Gruber

L-am invitat la vizionare si pe Prof. Ion Coja, care apoi mi-a trimis urmätoarea cronicä: Opriți-l pe Gabrea! – "Călătoria lui Gruber" Un act civic de imoralitate Deunăzi, la cinemateca Union a fost prezentat presei filmul "Călătoria lui Gruber", „un film de Radu Gabrea”. Caietul program difuzat spectatorilor ne avertizează: „Descoperirea lui va schimba istoria”, avertisment echivoc, nu se prea înțelege cine este insul a cărui descoperire va schimba istoria. După ce am vizionat filmul, tot în ceață am rămas. Abia după discuțiile purtate de echipa realizatorilor cu ziariștii am înțeles - am înțeles că despre Radu Gabrea este vorba, el face o descoperire care „va schimba istoria”; nu istoria aflată în derulare, ci acea istorie care ne povestește isprăvile trecutului. A schimbat-o Radu Gabrea, corectând-o cu severitate prin acest film. Filmul este de mai mulți ani gata, dar nu a ajuns încă pe ecranele românești. În schimb a fost plimbat pe la mai multe festivaluri, internaționale sau naționale, în ultimul caz fiind vorba de festivaluri evreiești. Se pare că a luat și câteva premii, în orice caz a avut o bună primire în comunitățile din America de Nord și de Sud, unde câțiva spectatori au avut ocazia să exclame impresionați și înduioșați: „Tatăl meu a fost în trenul acela”! Un filmuleț despre acest succes sud-nord-american, prezentat în preambul, ne-a oferit ocazia să constatăm că spectatorii evrei, atât de avizați asupra subiectului, au fost sensibili la modul cu totul aparte al autorului de a prezenta holocaustul... Ceea ce nu-i de colo! Aș zice că „holocaustul” este filmat așa cum s-ar vedea reflectat de sticla unei vitrine sau a unei ferestre, când se suprapun imaginile din spatele geamului cu cele reflectate, din afara clădirii... Adică suferința nu se vede, nu se aude, ci se deduce, din interferența cu o poveste banală, care abia pe la mijlocul filmului începe să se atingă cu „marele subiect”. Este meritul scenaristului, al scenariștilor, să fi propus o abordare nouă a unui subiect de care „au tras” alții până acum în toate felurile posibile, de părea imposibil de imaginat o poveste care să ne mai prindă. Estetic și emoțional. Pe mine m-a prins, mai ales la nivelul scenariului. Și, fără să mai insist asupra calităților filmului, voi spune direct că tocmai aceste calități sunt marele său defect! "Călătoria lui Gruber" poate fi emoționant și convingător, mai ales pentru publicul obișnuit, iar problema este că în felul acesta, prin capacitatea sa de a induce adânc în sufletul nostru anumite idei și o perspectiva anumită asupra acestora, filmul devine periculos în măsura în care se abate cu grație și dezinvoltură, plus ceva grosolănie (câtă putea să încapă), de la adevărul istoric – care parcă nici nu a existat, ca reper al scenariului! Dar, deh - te pui cu autonomia esteticului?!... E drept, abaterea se produce într-o direcție cu totul neașteptată... Așadar, când afli că Radu Gabrea sau altcineva a făcut un film despre „pogromul de la Iași”, te întrebi dacă acesta va menționa sau nu aspectele încă aflate în disputa istoricilor, legate îndeosebi de vinovăția evreilor care au tras (chiar au tras?) din podul caselor asupra trupelor germane ce mărșăluiau pline de avânt pe ulițele Iașiului în drum spre front, fără nicio teamă de a fi atacate într-un mod atât de nedemn... Legile războiului – căci există asemenea legi - interzic cu totul aceasta manieră lașă de a beligera! Sau, alt episod celebru, al semnalelor luminoase prin care unii ieșeni, mai evrei, mai bolșevici, ar fi orientat, tot din podul casei, bombardamentele de noapte ale aviației sovietice - aviație care se vede că a fost solidară cu victimele pogromului, căci imediat după consumarea acestuia Iașiul a fost bombardat masiv, cu o intensitate unică în istoria orașului și cu pierderi exclusiv în rândul populației civile, ca represalii pentru moartea evreilor colaboraționiști cu inamicul sovietic... Și mai sunt și alte aspecte încă neelucidate, inclusiv acela privind numărul victimelor, variabil între 500, înainte de 1990, și 15.000, după. Dar, după Gabrea, m-am întrebat: câți vor fi fost evreii în cauză?... Am mai avut și alte întrebări în cap atunci când mă îndreptam spre cinematecă, curios să văd care este „poziția” marelui regizor român. Surpriză totală din partea acestuia. Miza filmului nu propune nici una dintre aceste întrebări deja clasicizate, ci e cu totul alta: exonerarea armatei germane de orice vinovăție și răspundere pentru vestitul pogrom, lăsat să revină în întregime în palmaresul românilor. Ba chiar, autorul filmului merge mai departe și ne prezintă o categorică diferență, până la opoziție dicotomică, între militarul german – gentleman desăvârșit - și militarul român, funciarmente mitocan, mitocan de când l-a fătat coana mă-sa... Prognosticul nostru: filmul lui Gabrea (și odată cu el Gabrea însuși) va intra cu siguranță în istorie: este primul film de după 1945 care prezintă armata germană, militarul german, cu toate atributele care să-l facă simpatic spectatorilor. Ca neamț, neamț din România și de oriunde, filmul lui Gabrea te face să redescoperi mândria de a fi neamț, german, teuton, prusac get-beget. Firește, nu am nimic împotriva acestei performanțe a dlui Gabrea, stabilit în Germania de câteva decenii și, probabil, cetățean al Germaniei. Cetățean de onoare, ar merita să fie!... Deci am motive să-l înțeleg pe Radu Gabrea în filogermanismul său total, oameni suntem cu toții! În schimb, partea cu mitocănia ostașului român, a ofițerului din armata burghezo-moșierească a României, nu mai este deloc originală, merge găitan pe linia filmelor realist-socialiste din anii cincizeci. Mi-a trezit amintiri aproape înduioșătoare... Uitasem de metoda realist-socialistă de a face artă și literatură. Din când în când mi-o mai amintea câte un film american, mai hollywoodian, dar cum de ani de zile nu am mai văzut un film... Noroc cu Radu Gabrea. Este evident că aici, în scenele deloc puține, ba chiar dominante pentru film, în care subiectul este mitocănia „valahă”, autorul a ascultat comanda. Nu comanda „socială”, ca pe timpuri, ci foarte probabil comanda celui care plătește, plătește lăutarii și comandă ce muzică să i se cânte. Nimic nou! Așadar, cine a plătit lăutarii? Cam asta este întrebarea cu care ieși de la acest film. Cine și cu cât l-o fi plătit pe Radu Gabrea să facă un film în care să terfelească tot ce înseamnă apariție românească?! Nici un român nu apare în acest film măcar episodic ca personaj neutru, necaricaturizat și cu un comportament cât de cât de om normal! Pare chiar că trama filmului – criza de alergie a eroului - ar fi să ne sugereze că alergia acestui gentleman desăvârșit este la lumea românească, la peisaj... Imposibil de suportat pentru un Curzio Malaparte, atât de neamț în acest film, bântuit de toate stihiile metafizice și împiedicat de contextul moldo-valah să planeze suveran asupra lumii. Pute prea tare această lume românească și te obligă să abandonezi orice elan spiritual, impersonal!... Trec la concluzii: într-o scurtă discuție cu autorul dupa vizionare, i-am pomenit de Mihai Pelin, de la care cunosc binișor povestea adevărată a lui Curzio Malaparte, inclusiv a pogromului de la Iași. Filmul despre "Călătoria lui Gruber", în care Gruber nu face nicio călătorie, contrazice toate demonstrațiile și descoperirile făcute de Mihai Pelin, inclusiv aceea că Malaparte nu a pus niciodată piciorul în Iași... Fără să-mi răspundă la obiecție, prinzând din zbor numele lui Pelin, Radu Gabrea s-a grăbit să-mi dea vestea că lucrează la un film inspirat de cartea lui Mihai în care este relatată povestea nemților pe care 23 august 1944 i-a prins în România, un capitol de istorie complet necunoscut! Un film așadar despre drama acelor germani, care s-au trezit peste noapte că fostul aliat le devine adversar! Va fi, sunt sigur, un subiect care se va potrivi și mai bine să pună în evidență nemernicia românilor! Un film care, fac prinsoare, va face caz de teza atât de circulată în Germania și, din fericire, atât de falsă, precum că „la 23 august 1944 românii i-au trădat pe germani”, prilej însă excelent pentru vajnicul Gabrea de a se dezlănțui și mai abitir asupra precarității a tot ce este românesc... Face carieră internațională Gabrea din această marotă a sa! Și ce dulce trebuie că este pâinea astfel mâncată, mâncând „căcart” (vorba lui Romulus Vulpescu) pe seama alor tăi... E liber Gabrea să înjure și să vitupereze cu tot arsenalul artei sale. Numai că în măsura în care se dă la virtuțile și defectele unei comunități invocând argumente istorice, nu mai are voie să fie lăutar, să improvizeze după ureche, ci trebuie să mai pună mâna și pe carte și să se documneteze ca un om serios, om serios ce nu prea a fost ca autor al "Călătoriei..." Desigur că nu voi reuși eu să-l conving pe maestrul Gabrea că talentul nu scutește pe nimeni de exercițiul bunului simț și al onoarei, ar fi prea târziu să afle asta. Dar cineva trebuie să-l ajute sau să-l oblige să înțeleagă că încă un film, la fel de anti-românesc sau chiar mai, nu va mai fi un simplu eșec, ca "Călătoria..." amintită, ci iese din sfera artisticului și devine act civic de imoralitate, în cazul de față o măgărie greu de înțeles și de scuzat. E de iertat unor tineri, cum ar fi cei doi scenariști, care au în față o viață de om pentru a-și „repera” onoarea atât de afectată după colaborarea la un produs artistic aproape abject. Dar pentru o șulfă bătrână, ca maestrul Gabrea, cantonarea îndărătnică în mercenariat, făcând pe ingenuul care nu știe în solda cui a pus botul cel pofticios, nu mai putem spera decât la efectul benefic al sancțiunii. Nu mă îndoiesc că această binemeritată sancțiune se va produce chiar mai devreme, atunci când filmul va intra pe piață. Dacă va intra!... Altminteri, îl sfătuiesc pe autor, dacă este bărbatul de odinioară, să facă premiera la Iași, și să-l invite la vizionare pe Dl Mircea Radu Iacoban, cunoscutul ziarist și scriitor. Se povestește despre domnia sa că, în urmă cu ani buni, a fost plătit boierește de rabinul Moses Rozen ca să se documenteze serios și să scrie o carte despre ce a fost la Iași în 1941, iunie, în „duminica aceea”. Om de cuvînt, scriitorul ieșean s-a pus pe treabă și după vreo doi ani a predat cartea celui care o comandase, spre publicare. Se spune că după ce a citit-o, rabinul „roșu” i-a oferit autorului un preț și mai mare ca să nu publice cartea... Bun, dacă asta a fost înțelegerea, ca Iacoban să nu publice cartea, înțelegerea trebuie respectată, iar cartea s-o publice altcineva. Eu unul mă ofer s-o public eu și s-o lansăm la Iași odată cu premiera lui Gabrea-Gruber... Să vedem, care pe care! ION COJA