Pădurea de mesteceni sau moartea se zbenguie pe clapele de pian
Brzezina (Pădurea de mesteceni, 1970, reg Andrzej Wajda) este un poem al vieții și al morții, al albului si al negrului de pe orizontala pianului, al albului și al negrului din adâncimea pădurii de mesteceni. Moartea, ca o euforie a vieții, ca o bucurie a momentului trăit vorbește prin Stanisław cu toată ființa. Moartea vine în viața sănătoasă a fratelui (Bolesław) pentru a face lumină. În pădurea de mesteceni li se îngroapă sufletele, în pădurea de mesteceni se face dragoste, în pădurea de mesteceni se fac destăinuiri.
Frapează veselia nestăvilită (aproape inconștientă) a muribundului Stanisław și mâhnirea fratelui Bolesław a unui ceva pe care nu putea pune mâna. Cei doi aproape că nu se aud, fiecare este în lumea lui trăind-o la maxim (Stanisław-iubind, Bolesław-trăind într-o profundă depresie).
Magistral jucată scena în care tatăl, Boleslaw, își varsă pe propria fiică, Ola, toată disperarea, neputința, frustrarea, incapacitatea de a depăși tragedia vieții lui...Finalul filmului este totuși luminos: tatăl și fiica au pornit călare prin pădurea de mesteceni, străjuită de două cruci din același lemn, semn că așa cum pădurea va dăinui, la fel vor persista răposații în sufletele celor rămași...
Creație emblematică a lui Wajda, „Brzezina” este un film despre viață și despre moarte axat pe poveștile a doi frați polonezi, Bolesław și Stanisław, care se reîntâlnesc într-un an neprecizat într-un sătuc aflat în apropierea unei păduri de mesteceni. Omul nu înțelege, în general, valoarea unui lucru decât atunci când îl pierde sau când este pe cale să-l piardă. Astfel, cel care suferă de o boală înțelege importanța sănătății, la fel cum cel care este pe moarte poate aprecia cu adevărat valoarea vieții. Trecut prin chinul morții soției sale, Bolesław și-a pierdut pofta de viață și s-a refugiat în sine, respingându-i pe cei apropiați, în timp ce Stanisław, aflat în faza terminală a unei boli incurabile, își revarsă puțina energie vitală pe care o mai are încercând să se bucure cât mai mult de viață.
Din când în când revăd acest film magistral, unde natura e debordantă, iar Stanislaw a venit ca să moară aici, cu fața lui albă și râsul forțat. El profită de clipele vieții, în contrast cu morocănoșenia fratelui Boleslaw., lăsându-i acestuia drept „moștenire” simțul toleranței și pofta de viață.
Prima ecranizare ( din cele 4) ale lui Wajda dupa scrittorul polonez Jaroslaw Iwaszkiewicz , este un film dramatic , aproape tragic , la care insa nu poti sa si nu trebuie sa plangi.
Cosmine,ce bine că te-au blocat pe acest site! Apoi în 2018 te-ai întrupat în blackmore si ai mai bântuit site-ul încă vreo 2 ani până te-au blocat din nou!
Wajda brodeaza foarte frumos pe marginea unei povesti cu final previzibil - era omeneste inevitabil ca unul dintre frati sa moara rapus de boala, iar celalalt sa-si vindece ranile sufletesti. Nu povestea da valoare peliculei, ci atmosfea, micile detalii de parcurs si interpretarea, intotdeauna excelenta in filmele lui Wajda.
Acțiunea filmului se petrece într-un orășel parcă uitat de lume, în vecinătatea unei păduri de mesteceni. Regizorul ne prezintă viața a doi frați diferiți deși exponenți ai aceleiași Polonii din 1970.
Boleslaw este patriotul, cel care preferă să-și ducă traiul acasă, așa cum s-a obișnuit. El a rămas cu fiica sa Ola după ce i-a murit soția. Această pierdere îl face să țină un doliu prelungit și să devină taciturn, singuratic. După un an de la moartea femeii, rana este la fel de proaspătă. Poate din cauză ca soția a fost îngropată în padurea de mesteceni din apropiere și o simte în suflet de fiecare dată cand trece pe acolo. Spiritul pădurii pare să-i dea viață, mai ales că soția lui iubea foarte mult natura.
Celălalt frate este Stanislaw, un tânar fascinat de lumea din Vest. Plecat de acasă încă din tinerețe,… citeşte
un wajda neobisnuit pentru stilul sau. padurea de mesteceni ofera o viziune esentializata la maximum prin cateva detalii sugestive care ne transmit o multitudine de informatii despre nevroza lui boleslaw sau despre comportamentul tiranic exercitat asupra fiicei sale, ole, despre atitudinea extatica a lui stanislaw in fata mortii iminente, proiectate pe fundalul simbolic al padurii de mesteceni, topos al mortii (dupa cum o sugereaza mormantul fostei sotii a lui boleslaw) si al vietii care renaste primavara
Pădurea de mesteceni sau moartea se zbenguie pe clapele de pian
Frapează veselia nestăvilită (aproape inconștientă) a muribundului Stanisław și mâhnirea fratelui Bolesław a unui ceva pe care nu putea pune mâna. Cei doi aproape că nu se aud, fiecare este în lumea lui trăind-o la maxim (Stanisław-iubind, Bolesław-trăind într-o profundă depresie).
Filmul nu cade în scene… citeşte