Păreri Blancanieves

(2012)

Albă ca zăpada

Ordonează după
into_the_labyrinth pe 14 Octombrie 2013 01:31
Uluitor! Excepţional! Blancanieves este realmente o capodoperă, fiindcă nu reprezintă doar un omagiu adus filmului mut (în genul The Artist, dar cu un alt subiect, şi chiar mai valoros ca realizare, îndrăznesc să afirm), nu doar o adaptare liberă şi modernă a unui basm, ci un complex cinematografic, o bijuterie, care te va ţine cu răsuflarea tăiată de la început şi până la sfârşit, având toate ingredientele necesare. Este, totodată, şi un film profund, încărcat de sensuri, o meditaţie dulce-amară asupra vieţii şi a morţii, asupra uciderii şi iertării, în sfârşit, asupra eternei lupte dintre bine şi rău. Fiecare cadru este excelent realizat, iar finalul este unul pe măsură (mărturisesc că m-am temut la un moment dat să nu se destrame vraja la sfârşit, dar nu, totul este perfect). Un film pasional, fierbinte, viu, cum (poate că) numai… citeşte
5 5
cosmin742000 pe 09 August 2013 01:46
Un film de arta , alb-negru si mut , care reda povestea albai ca zapada dintr-o perspectiva moderna ( culmea). Filmul nu e pentru toata lumea ,cercopitecii plictisindu-se de moarte la asemenea reprezentatii. Coloana sonora exceptionala. Filmul l-am vazut cu ocazia veniriicaravanei tiff la Focsani.
4 8
Bibi_TM pe 08 Februarie 2013 11:31
BLANCANIEVES este o melodramă gotica inspirata din povestea fratilor Grimm. O fetiță orfana, care nu a apucat sa se cunoasca cu mama ei, a crescut alaturi de mama sa vitregă, o femeie rea care o ura din tot sufletul. Ea a învățat arta tatălui ei, un toreador celebru, și intr-o zi ea a fugit de acasa pentru a deveni o legendă. Amplasat în 1920, in partea de sud a Spaniei, BLANCANIEVES este un tribut adus filmelor mute.
3 2
andydtoma pe 18 Ianuarie 2013 00:20
S-ar putea spune încă o Albă ca Zăpada.
S-ar putea spune încă un film mut în alb și negru.
Eu zic ca este o bijuterie ce merită admirată!

3 2
bornfree pe 08 Iunie 2013 21:11
retro contemporan pe alb negru + limba spaniola, am un feeling ca e ceva de capul filmului astuia si abia am auzit de el ..
1 2
xerses pe 20 Februarie 2015 22:02
Ce sa spun? Curiozitatea e mare...Dar filmul, clar, nu e pe gustul meu.
0 0
CINEFILUL DE SERVICIU pe 16 Martie 2014 04:58
Blancanieves (2012) | CINEFILUL DE SERVICIU
[...] IMDb  Rotten Tomatoes  Metacritic  Cinemagia  CinemaRX 2013-11-11 +Andrei Mutuligă window.___gcfg = {lang: 'en-US'}; (function(w, d, s) { [...] citeşte
0 0
CINEFILUL DE SERVICIU pe 11 Noiembrie 2013 02:26
Blancanieves (2012)
   După ce Hazanavicius a câştigat tot ce se putea câştiga cu al său “The Artist”, venit parcă de nicăieri, este rândul lui Pablo Berger să-și încerce “norocul” cu un alt film mut şi alb-negru, asta fiind însă singura asemănare dintre cele două. Dacă ar fi să ne luăm după anumite informaţii, “Blancanieves” nu este … Continue reading → citeşte
0 0
sandu49 pe 09 Februarie 2016 12:34
Pierdere de timp
Nu am putut sa ma uit pana la sfarsit,foarte plictisitor ,te duce in anii20 film surdomut, alb-negru. in secolul nostru? cu atata tehnologie? Mare prostie de film nu recomand!
0 4
cosmin_kedii pe 27 Noiembrie 2013 08:31
o imagine mult mai sofisticata și mai puțin masiva decât filmul ,, Artist ,,,
0 5
MrJuVe pe 12 decembrie 2013 22:21
în ce sens masivă?

Spune-ţi părerea despre

Pentru a scrie un review trebuie sa fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.

jinglebells