Un film bun si cu multe momente amuzante (ca si ideea in sine de altfel) insa remarcabil este prin participarea lui Penelope care pe atunci era doar o adoloscenta la fel de talentata insa nu si la fel de frumoasa ca in prezent
Expresia ”Belle Époque” se referă, în general, la o perioadă de optimism, pace, prosperitate economică și înflorire artistică, adică la o perioadă când lumea speră, iubește și trăiește bine și nu-și pune problema supraviețuirii. Răul există, dar se află în stare latentă, iar oamenii petrec și se bucură de viață.
Filmul lui Fernando Trueba prezintă spectatorilor o astfel de perioadă: zorii apariției celei de-a doua Republici Spaniole (1931), când Spania începea să iasă din amorțirea feudală și bigotă și își căuta propriul drum într-o Europă interbelică tot mai înfloritoare. Din păcate, această epocă de deschidere a fost una scurtă, iar țara a intrat curând într-unul dintre cele mai dureroase perioada ale existenței sale: crudul război civil și îndelungata dictatură franchistă.
interpretari actoriceşti de excepţie (chiar şi cei din rolurile secundare strălucesc), Penelope e dulce la cei vreo 17-18 ani cat avea, Ariadna Gil foarte şarmantă, Gabino Diego foarte simaptic, toate prezenţele feminine - încântătoare, iar Fernando Fernán Gómez - formidabil în rolul lui Manolo. Dialogurile excepţionale, lasă să se strecoare şi accente tragice în această comedie, care pe mine m-a cucerit.
Pelicula regizorului Fernando Trueba a fost apreciată și peste ocean, nu doar în Europa, astfel că a fost recompensată cu Oscar la categoria Cel mai bun film străin al anului 1992...