Pelicula regizorului Fernando Trueba a fost apreciată și peste ocean, nu doar în Europa, astfel că a fost recompensată cu Oscar la categoria Cel mai bun film străin al anului 1992...
interpretari actoriceşti de excepţie (chiar şi cei din rolurile secundare strălucesc), Penelope e dulce la cei vreo 17-18 ani cat avea, Ariadna Gil foarte şarmantă, Gabino Diego foarte simaptic, toate prezenţele feminine - încântătoare, iar Fernando Fernán Gómez - formidabil în rolul lui Manolo. Dialogurile excepţionale, lasă să se strecoare şi accente tragice în această comedie, care pe mine m-a cucerit.
Expresia ”Belle Époque” se referă, în general, la o perioadă de optimism, pace, prosperitate economică și înflorire artistică, adică la o perioadă când lumea speră, iubește și trăiește bine și nu-și pune problema supraviețuirii. Răul există, dar se află în stare latentă, iar oamenii petrec și se bucură de viață.
Filmul lui Fernando Trueba prezintă spectatorilor o astfel de perioadă: zorii apariției celei de-a doua Republici Spaniole (1931), când Spania începea să iasă din amorțirea feudală și bigotă și își căuta propriul drum într-o Europă interbelică tot mai înfloritoare. Din păcate, această epocă de deschidere a fost una scurtă, iar țara a intrat curând într-unul dintre cele mai dureroase perioada ale existenței sale: crudul război civil și îndelungata dictatură franchistă.
Un film bun si cu multe momente amuzante (ca si ideea in sine de altfel) insa remarcabil este prin participarea lui Penelope care pe atunci era doar o adoloscenta la fel de talentata insa nu si la fel de frumoasa ca in prezent