Genul de film care iti ramane intiparit in memorie foarte mult timp dupa vizionare. Bunuel exploreaza mintea umana si ale sale dedesubturi (in cazul de fata tinta fiind libidourile) punand in contrast degradarea si eleganta, dar intr-un mod placut si captivant, nu intr-unul critic care sa traga concluzii si sa-ti insufle tot felul de idei. Privit din punct de vedere psihanalitic, filmul asta este un adevarat rasfat pentru suflet, ochi si minte, cu o intriga deloc complicata daca esti dispus sa o accepti si sa o intelegi, cu o desfasurare a evenimentelor cat se poate de plauzibila si cu o Catherine Deneuve incantatoare ce emana multa senzualitate si fara sa-si arate partile intime. Cei cu prejudecati sa stea deoparte, pentru ceilalti nu poate fi decat un must see.
Contrar parerilor excesiv de pozitive a marii majoritati a celor care au votat ""calitatea"" acestui film, eu consider practic ca fiind absolut de neinteles psihologia mai ales a ""iubirii"" dar si cea sexual-erotica a personajului principal feminin a acestui film, absolut totul vis-a-vis de aspectul pe care l-am mentionat mai sus fiind dupa parerea mea de domeniul absolut al IREALULUI, al FANTASTICULUI, asa dupa cum de acelasi domeniu este si atitudinea medicului Pierre Serizy, sotul lui Severine din scena initiala, de debut a acestui film, aceea cu caleasca, atunci cand dupa ce ambii soti isi declara iubirea reciproca intr-un mod ultra distant, si deci tot de neinteles, in special din partea ei, dar APARENT sincer (!!!), urmeaza acea scena IREALA cu biciuirea si indemnul… citeşte
Al doilea film al lui Luis Bunuel pe care îl văd și primul cu Catherine Deneuve în rol principal. Nu m-a impresionat absolut deloc, nu mi-a stârnit trăiri intense sau surprize. Pudismul acelor ani în descrierea unor astfel de subiecte pare ca o fată mare pe lângă libertinismul regizoral contemporan. Puneți acest film în antiteză cu Love, al lui Gaspar Noe sau cu Nymphomaniac. E un film la care trebuie să te mulțumești cu puțin, și ca libertate a imaginilor și ca joc actoricesc. Nu a fost pe gustul meu, nu înghit filmele rigide, mai ales franțuzești (asta nu mă face un fan al pornocăriilor dure), dar nici nu pot să fiu impresionat de ceea ce odată era considerat deja ieșit din tipar. Prefer libertatea de exprimare artistică, chiar și foarte explicită, în privința acestor subiecte de film.
Filmul acesta trebuie revazut ca sa nu scapi niciun detaliu, este extrem de misterios , nici nu stii daca s-a intamplat asa sau a fost totul o fantezie.
Preluând toate marile teme ale lui Buñuel (ipocrizia burgheziei, reprimarea sexualităţii, visul, anticlericalismul), "Belle de jour" este un nou experiment cinematografic menit să arate prăpastia între aparenţa şi esenţa omului, între ceea ce pare a fi şi ceea ce este omul. Constrâns la o existenţă conformistă şi supus unor reguli rigide şi ipocrite care îi ignoră aspiraţiile, omul este silit să ducă adeseori o viaţă dublă în care să-şi dezlănţuie fanteziile şi dorinţele ascunse şi în care să se simtă el-însuşi.
Dacă pentru mulţi dintre noi, dezlănţuirea fanteziilor are loc doar în vise, timida Séverine (Catherine Deneuve) face un pas înainte şi pare să şi le pună în practică doar între orele 14 şi 17 (de aici şi porecla ei de "Belle de jour"), nerenunţând însă la viaţa ei obişnuită. Am spus "pare" pentru că… citeşte
Filmele mari le poţi vedea şi mai târziu, mai ales dacă ai avut o copilărie şi o adolescenţă cu prea puţine filme, când cei din jur nu erau atât de atraşi de fenomenul cinematografic şi se mulţumeau cu casetele video comerciale sau cu filmele de la televizor (aşa puţine câte erau). Aşa că am ajuns din întâmplare zilele acestea la un DVD cu “Belle de jour”, deşi eram conştient de mult timp că trebuie să îl studiez mai atent pe Luis Buñuel, despre ale cărui filme nu prea am scris aici (cu excepţia notabilă, pentru mine, a lui “Robinson Crusoe“): concluzia mea este, spusă încă de la început, este că acest film merită văzut, mult mai mult decât merită povestit.
Am regăsit filmul şi în topurile cu privire la cele mai bune filme erotice ale tuturor timpurilor. Este greu să spunem acum, după atâţia ani de la apariţie, dacă… citeşte
ar fi interesant de citit si cartea (scrisa de Joseph Kessel, in 1928) si apoi facuta o comparatie cu filmul... nu am citit nici eu romanul, dar presimt ca filmul nu se ridica la nivelul cartii, care probabil este mult mai complexa. filmul mi se pare oarecum simplist, personajele parca nu transmit suficiente emotii spectatorului; un plus totusi pt flash-urile cu scenele din imaginatia lui S.
bref, astept sa citesc romanul si apoi voi nota si filmul.
La sfarsitul filmului am ramas cu ne'numarate intrebari, si mi-a placut! A fost ca o gura de aer proaspat. Il voi revedea, ca sa observ detaliile pe care, poate, le-am pierdut la prima vedere. Pare ca fiecare ii gaseste propria interpretare si asta imi place.
Regizorul încearcă să ne arate că infidelitatea nu înseamnă întotdeauna lipsa iubirii ci mai degrabă o suferință ascunsă. Belle de Jour experimentează pe propria piele, cam așa am văzut problema. Ea își iubește soțul dar nu reușește să treacă în extrema cealaltă, de la iubirea spirituală la cea carnală. Pentru ea aceste extremități sunt ca apa și uleiul și oricât ar dori să le amestece, ceva nu merge. Nu întâmplător apare un scaun cu rotile pe stradă.
Un film greoi deși aparent simplu. Este exploatat psihicul femeii. Se pare că regizorul este fascinat de misterele lui. Ceva mă face să cred că Bunuel vorbește mai degrabă despre latura sa feminină pentru că orice Ying are și o parte Yang.
9,4/10