VAmpire Hunter D. Revigorant, cu mici inexactități la nivel de poveste
Mi-a plăcut pentru că, deși nu e nici pe departe făr' de greșeală, Vampire Hunter D: Bloodlust are acel ceva care-l face foarte interesant de urmărit și atractiv din punct de vedere vizual. E un film care are un stil și o identitate proprii. Imaginile ne sunt prezentate în unghiuri îndrăznețe, iar tranzițiile sunt excelent gândite. Așa că filmul punctează solid la impresia artistică - iar ăsta-i mereu un lucru extraordinar pentru o animație.
Revenind la tranzițiile dintre scene - căci deseori ele mi-au atras atenția în mod cu totul deosebit -, există un moment în care, în loc ca trecerea să se redea clasic, cu ajutorul unui "fade to white", camera (deși e impropriu zis cameră în cazul ăsta) se mișcă în direcția lunii, folosind luminozitatea albicioasă a acesteia pentru a realiza fade-ul. Bună idee a inșilor de la montaj. Si, să nu… citeşte
Imi place foarte mult caracterul lui D.Cam seamana cu SEPHIROTH din FINAL FANTASY.VII.Oricum prima data am avut impresia ca vad un episod dintr-un ANIME,dar se pare ca m-am inselat.
Animatie intr-un stil asemanator am mai vazut Dante's Inferno (2010), si ca orice anime, impresioneaza foarte mult la nivel vizual. Insa cand vine vorba de poveste, cat de incitanta e si aceasta, parca e mai copilaroasa, mai de Hollywood. Nu prea se poate compara cu frumusetea si tristetea povestii lui Dante, nici n'a reusit sa ma impresioneze deosebit, decat pana intr-un final, cand povestea atinge punctul culminant, cu vreo 15 minute de-a dreptul breath taking si completate de o coloana sonora pe masura. Asemanarile cu Twilight sa nu fie bagate in seama! ;)