Cei de la Antena 3 sunt penali: "Palme d'or a fost desemnat filmului Amour AL UNUI REGIZOR AUSTRIAC" . Ce sa-i faci daca nu auzise nimeni din departamentul lor de Haneke, l-au lasat acolo in anonimat. In schimb toata seara au comentat infrangerea lui bute la box.
Chiar dacă nu-ţi vine să crezi, Haneke reprezintă Austria la festivaluri, în ciuda faptului că este născut în Germania din tată german şi mamă austriacă.
De acord, MrJuVe, îmi recunosc greşeala de interpretare. De la angajaţii televiziunilor nu poţi avea nicio pretenţie, ei merg în mall-uri să vadă filme americane de ultimă oră şi se laudă cu asta, rareori mai vizionează ceva european, că-i de bonton şi dă bine. :)
Da, eu oricum ma uit foarte putin la televizor, dar ma revolta faptul ca astea sunt informatiile oferite publicului larg. Iar dinamica cerere/ oferta nu justifica acest fenomen, deoarece in definitiv si oferta modeleaza cererea. Daca i-ai obisnuit cu stirile de la ora 5 normal ca oamenii se vor astepta sa primeasca regulat astfel de informatii. Reflexele conditionate pavloviene se aplica foarte usor si la oameni. Numai lipsa de etica si de profesionalism ii pot face pe realizatori sa creeze niste emisiuni penibile care nu fac decat sa scada disponibilitatea publicului spre gandire critica sau spre preocupari culturale.
Casnicia e o chestiune foarte complicata. Putine ajung sa fie implinite, sunt rari oamenii care chiar se iubesc intr-atat de tare unul pe celalalt incat sa ajunga sa traiasca impreuna pana la adanci batraneti. Iar batranetea si ea teribil de complicata, cu un intreg alai de suferinte... Pana unde poate omul sa suporte? Care-i pragul dincolo de care nu se mai poate trece? Avem dreptul sa decidem, avem voie sa ne asumam rolul Creatorului? Nu-i deloc ceva obisnuit sa obtii doua premii Palme d'Or la Cannes cu filmele pe care le-ai regizat. Sa castigi unul e mare performanta, sa-l castigi pe al doilea e o confirmare foarte rara si foarte onoranta. Regizorul nascut la Munchen si care a ajuns in acest an la venerabila varsta de 70 de ani reuseste aceasta performanta cu un film de factura total diferita de cealalta exceptionala creatie a sa, "Panglica alba". De asta data avem de-a face practic… citeşte
Am plasat Amour pe locul 2 in topul filmelor lui Michael Haneke http://discerne.wordpress.com/2012/12/20/top-michael-haneke/ .
Michael Haneke e unul din regizorii mei preferati: http://discerne.wordpress.com/2012/12/17/michael-haneke/ .
Impresionant , exceptional , realist ; o psihologie extrem de atent analizata , un omagiu sensibil si delicat pentru demnitatea omului in cele mai dificile clipe ale existentei ; nota 10 .
O psihologie psihopata, un omagiu adus deznadejdii, o ratiune a unei mentalitati ateiste si o confuzie totala intre demnitate si mandria dusa pana la nebunie. Iubirea care omoara devine demon cu stralucire in ochii animalului superior, iar omul se cutremura langa Dumnezeu vazandu-i creatia orbecaind pe patru picioare. In spiritul umanismului sionist, propaganda tarilor cu filosofie pesimista isi extinde din pacate murdaria prin orice mijloace in toate partile lumii, acolo unde declinul spiritual este prezent mai mult sau mai putin. Un film bolnav ca si toti acei care l-au facut, apreciat sau premiat.
nu stiu ce sa zic, dar nu cred ca vreau sa il vad, o fi el psihologic si mai stiu eu cum, dar doi batranei care se indrreapta spre ultimele zile din viata lor si bla bla bla...cand o sa ajung de varsta lor o sa vizionez si filmul, asta daca o sa mai ramana pe un dvd pe undeva....si acuma o sa ziceti ca sunt superficiala :))
Nu vreau sa fiu rau dar singurul lucru care m-a impresionat a fost finalul la care nu ma asteptam deloc. Mult mai bun a fost scurt metraj-ul The Last Farm al lui Runar Runarsson care este mult mai scurt si mult mai emotionant. Nu vreau sa supar pe nimeni , prestatiile actorilor sunt de nota 10 dar eu nu am fost asa impresionat , poate datorita varstei.
Rafinat şi dur, Michael Haneke e unul dintre acest cineaşti care par să nu aibă nimic sfânt - cel puţin, în ochii conformiştilor iubitori de tabuuri. În «Le pianiste» (2001), dragostea pentru o profesoară de pian se confrunta cu masochismul. Oamenii de rând din «Le temps du loup» (2003) îşi dezvăluiau feţe ascunse, în contextul unei apocalipse tulburi, care spulbera convenţiile sociale. Înregistrările video şi desenele anonime din «Caché» (2005) dezlănţuiau un veritabil mecanism al terorii, iar în "Das weisse Band - Eine deutsche Kindergeschichte" (2009), un proces de pedepsire rituală se dezvolta în jurul copiilor trataţi abuziv dintr-un cătun german, la începutul secolului trecut. În sfârşit, rămâne de neuitat impactul celor două variante ale lui "Funny Games" (1997, 2007), în… citeşte
O să încep prin a spune ca sunt o plângăcioasă, da plâng la filme de nu-i adevărat, dar spre marea mea surpriză, la acesta nu am vărsat nici o lacrimă, și nu deoarece nu m-ar fi emoționat filmul, din contră, m-a emoționat sau chiar șocat în asemenea măsură încât până și lacrimile au refuzat să curgă.
”Amour” mi-a trezit o droaie de sentimente tulburătoare și totodată contradictorii, puternice dar în același timp primitive, durere și tandrețe.
Filmul își propune să ne arate ADEVĂRUL, ceea ce vine după ce dragostea pasională de la început se transformă în dragoste ternă, în loialitate și devotament dar și în respect reciproc.
Duritatea lucrurilor adevărate, lucrurilor care ni se pot întâmpla și nouă, atunci când anii vor avea grijă ca forța specifică tinereții să dispară, când demnitatea ne poate fi… citeşte
@movie_fan77
Atunci cand se intampla sa-ti pierzi, serviciul, bunastarea, sanatatea... se cheama ca ti s-a dus si demnitatea? Ce legatura are una cu alta? Nimic si nimeni, in afara de tine insuti, nu poate sa-ti ia demnitatea.
poate din punct de vedere tehnico-regizoral filmul are subtilitati pe care unul ca mine nu le poate percepe - asta e singura explicatie pe care mi-o pot da pentru lista impresionanta de premii . eu nu sunt un cinefil, dar sa spunem ca sunt consumatorul ideal pentru drame: om sensibil, rabdator, atent la detalii psihologice etc. cu toate astea, personal vad in filmul asta o dezamagire. cadre interminabile, niciun acord de muzica - in afara de scenele cu pianul, scene repetitive...imi pare rau, prea mult pentru mine! am avut senzatia citirii unei carti de Sadoveanu, cu descrierea unui copac in 55 de pagini. In schimb, protagonistii au jucat impecabil povestea asta plictisitoare.
p.s. cred ca vazut la cinema este un infern. vizionati-l mai bine acasa, unde puteti sa-l mai puneti pe pauza, mai va suna un telefon etc.
Un cuplu varstnic de parizieni, profesori de muzica, surprins in rutina sa, da un exemplu de iubire, atasament si devotament, dincolo de limitele decrepitudinii si al suferintei.
„Pana ce moartea ne va desparti” inca mai inseamna ceva in zilele noastre.
Cum ar putea cineva sa analizeze iubirea, sau viata, cand in ciuda avansului tehnologic al zilelor noastre, aceste doua concepte/realitati nu au ... citeşte
Un film real, care arata dimensiunea batranetii singure. Cand copii sunt departe, cand familia este un cuvant fara inteles si de fapt inseamna singuratatea in doi. Este dureros sa -ti dai seama ca nu-ti mai poti ajuta perechea, nici fizic si nici emotional, Si atunci nu mai are rost si inteles : la bine si la rau pana ce moartea ne va desparti. Pentru ca nu poti intelege si accepta despartirea.
Este bun, dar este un concept de viata pe care eu nu-l agreez. Ce diferenta intre acest film si Mar adentro. Si acolo se punea problema mortii, dar filmul spaniol nu induce acest sentiment negativ, pe care-l produce Amour. Emmanuelle Riva face un rol exceptional si cred ca ar merita sa ia Oscar-ul pentru interpretare.
Stiu ca este nominalizat pentru cel mai bun film strain, dar eu sper sa castige filmul chilian NO, macar pentru mesajul pozitiv. Si acum sariti cu minusurile!
Sunt de acord cu tine. E un film prea realist, as zice, adica, in sensul ca arata ce inseamna sa fii batran, singur, bolnav. Regizorul abordeaza din nou un subiect foarte bun dar transpus intr-o maniera socanta si cand spun "socanta" , nu ma refer la faptul ca trateaza aspecte de netratat ci faptul ca o spune intr-un mod foarte realist aratand partea urata a batranetii. Dar ramane un film foarte bun, cu actori de prima mana, care interpreteaza magistral.
filmul asta te face sa te gandesti mai mult la felul in care traiesti, la oamenii pe care nu ii respecti atat cat trebuie... te face sa vezi mai clar directia-limita spre care ne indreptam cu totii, neputinciosi...unii mai veseli, altii mai tristi...E trist , dar te poate impulsiona sa Carpe Diem!!!
Pianista, Funny Games US, Cache. Oricare din ele e mult mai bun decat aceasta drama anosta la care abia am reusit sa stau pana la capat. Slab si lipsit de "zvac" emotional. Cand ma gandesc si ca a castigat la Cannes, nu pot decat sa-mi intaresc convingerea ca unele concursuri chiar nu merita luate in seama. Nicidecum luate ca repere.
E un film prea realist, as zice, adica, in sensul ca arata ce inseamna sa fii batran, singur, bolnav. Regizorul abordeaza din nou un subiect foarte bun dar transpus intr-o maniera socanta si cand spun "socanta" , nu ma refer la faptul ca trateaza aspecte de netratat ci faptul ca o spune intr-un mod foarte realist aratand partea urata a batranetii. Dar ramane un film foarte bun, cu actori de prima mana, care interpreteaza magistral.
Un film slab. Nu transpare nici un moment dragostea dintre cei doi, ci numai obisnuinta de a trai impreuna. Tot ce ni se arata este degradarea biologica a personajului feminin, si comportamentul normal al partenerului in astfel de situatii, in virtutea inertiei, sau a obisnuintei. Cadre lungi, plictisitoare, tipic frantuzesti, de care uitasem. Chiar e de mirare ca nu exista nici un fel de dragoste, nici fata de fiica, nici fata de nepoti... Un film schematic. Avem aici doua recitaluri actoricesti, pe un scenariu extrem de slab.
este un film foarte bun, despre un subiect mai putin exploatat de creatorii de film si anume sfarsitul acelui "au trait fericiti pana la adanci batraneti" Mi-a placut foarte mult. Este un film trist dar superb.
am pierdut timpul degeaba. Cum sa faci un film cu 2 actori? Pai cred ca "Miaunel si Balanel" ar trebui sa ia oscar, sa fie nominalizati la cannes si asa mai departe pe langa panarama asta de film . nota 0 , dar nu se poate , asa ca ii dau 1 din oficiu
Degradarea pe care o produce batranetea asociata cu infirmitatea, precum si efectul in oglinda asupra celui pus in situatia ingrijitorului sunt redate cu un realism feroce. Asta pana in momentul sugrumarii, aici Haneke iese din realitate si intra intr-un imaginar straniu (nu ca realitatea din film n-ar fi la fel de stranie). Intr-un anumit sens, as asemana Amour cu Der siebente kontinent, doar ca intors pe dos; acolo povestea era nebuloasa si finalul clar, aici e exact invers.
In ce priveste eutanasierea, n-o vad sub nicio forma ca pe o miza a filmului; miza e povestea, si cum se sfarseste ea. Au iesit cei doi batrani la o plimbare linistita la sfarsit, cand toata mizeria s-a terminat si vasele au fost spalate? Asta-i intrebarea, si nu alta. Atat.
plimbarea a fost cu siguranta, pe lumea cealalta.
am auzit de multe ori, in cazul cuplurilor longevive, expresia: "daca moare el (sau ea), mor si eu". ei bine, filmul asta, este un omagiu simplu si concis adus ideii de dragoste dincolo de moarte. "Al saptelea continent" este filmul nonsensului. in Amour, totul are sens, de la prima, pana la ultima secventa.
Dupa vizionare mi-am adus aminte ca cineva spunea ca "multi doresc sa traiasca mult, dar nimeni sa imbatraneasca"; aceasta este o fata a batranetii de care multi fug, dar nimeni nu-si poate regiza viata. Este greu sa stai langa cineva bolnav dar dupa o viata traita impreuna poti face fata mai usor, dar nu pentru mut timp. Oricum, fara sa pornesc controverse, ar trebui ca eutanasierea sa fie legala, pentru ca nimeni nu-si doreste sa fie o leguma, indiferent cat de iubit esti de cei din jur.
Pe Trintignant l-am vazut pentru prima data in"Un barbat si o femeie" si de atunci mi-a ramas intipartit in memorie ca un actor sensibil si talentat. Si aici interpretarea este de exceptie.
Probabil cel mai intim si greu de urmarit film din cursa pentru Oscar, Amour, al regizorului austriac Michael Haneke, se deschide cu o scena soc: o echipa de pompieri sparge usa unui apartament din Paris. In dormitor gasesc cadavrul unei femei intins pe pat si cu petale de flori in jurul ei, ca intr-un sicriu. Iar de aici incepe o poveste de dragoste emotionanta si un film cutremurator, pe care nu il vei uita niciodata.
M-am ferit mult de acest film, subiectul in sine mi se parea infricosator si mi-era teama ca imi va trezi niste sentimente confuze. Amour este un film la care nu te poti uita doar ca spectator. Stilul vizual si creativ al lui Michael Haneke te obliga sa participi la poveste, impreuna cu protagonistii filmului. Amour nu este greu de urmarit pentru ca este un film dificil, din contra, ci pentru ca te supune la un test extraordinar: te obliga sa intri in… citeşte
Un film de o plictisoneie vecina cu cea din LOTR., in care insa nu se intampla nimic , spre deosebire de LOTR unde se imai ntampla cate ceva ( ceea ce e cu atat mai rau pentru LOTR , daca poate pune nervii atat de mult laincercare petrecandu-se totusi ceva in el) Filmul putea foarte bine sa dureze doar (ultimele ) 5 minute. ra un castig pentru spectatori
Un comentariu excelent, extrem de inteligent si bine argumentat!Felicitari Cosmin!Jumatate este agramat si jumatate este tamp.Ma bucur ca iti faci timp si....creier(?) sa te trollezi singur.
E genul de film pe care odată ce-l vezi îți rămâne în memorie toată viața și sunt sigur că odată cu timpul, capodopera lui Haneke va fi din ce în ce mai apreciată.
E un film PERFECT în care cei doi actori principali fac rolurile vieților lor. Nu mă îndoiesc de asta.
Părerea mea este că Haneke ne-a lăsat una dintre cele mai mari capodopere ale secolului în materie de artă cinematografică. Părerea mea.