Cică la festival după vizonare lumea a aplaudat și alții huiduit. Foarte tare înseamnă că este acest festival. Mi-ar plăcea și mie să îmi pot exprima părerea. Dacă nu-mi place nu aplaud, dar la film la mol? Hai nene că ești dus, cum să aplauzi la mall? Dar cum să hiudui la teatru? Eu nu aplaud dacă nu-mi place, deși, în cazul ăsta nu apuc sfărșitul, o tai din sală. Eu sunt unul din aceia care-și face geaca ghem și pășește îndoit de spate spre ieșire. Nu se face să huidui, spune lumea, ești necioplit! Păi dacă nu-ți place de ce aplauzi așa în turmă/silă? Ipocrit? Păi cum să recunosc eu că am dat banii sau că am pierdut timpul?
Pentru mine, Lanthimos rămâne un fel de ”copil teribil” al cinematografiei greceşti contemporane, şi asta în primul rând pentru că debordează de originalitate. Fie că vorbim despre The Lobster, Kynodontas sau prezentul Alpeis, personal nu-mi amintesc să fi întâlnit în alte filme temele abordate de regizorul grec. Lanthimos are o predilecţie pentru subiecte şocante, dar nu din acelea arhiuzitate precum homosexualitatea sau persecuţiile politice, ci teme de viaţă, sau psihologice, şi pentru asta a câştigat enorm în ochii mei, chiar dacă peliculele sale mai au şi imperfecţiuni. Dialogurile nu sunt chiar punctul forte în acest film, care dă impresia de artificial, însă e un artificial aparte, care a fost gândit special de regizor în acest mod. Lanthimos, s-ar putea spune, face artă pentru excentrici – dar ştie cum să o facă, iar finalul ales pentru… citeşte
Anonimul