19.01.2021
Actriţa şi scenarista Alina Grigore, cunoscută mai ales datorită filmului Ilegitim (cronica noastră, aici), se află în postproducţie cu lungmetrajul ei de debut, Crai Nou, care studiază relaţia subtilă dintre victimă şi agresor şi "procesul de dezumanizare al unei femei încătușate psihologic". Filmul a fost realizat fără sprijin de la Centrul Naţional al Cinematografiei, se află acum aproape de finalul postproducţiei şi - ne spune producătoarea Gabriela Suciu - va putea fi văzut în festivaluri cu începere din această vară.
Crai nou îi are în centrul atenţiei pe Liviu (Mircea Postelnicu, din Ana Mon Amour), un bărbat care încearcă să pună pe roate afacerea veche a familiei și consideră că educaţia nu este necesară, şi verișoara sa mult mai tânăr...Taguri: Gabriela Suciu, Mircea Silaghi, Emil Măndănac, Vlad Ivanov, Ioana Flora, Ioana Chițu, Ana mon amour, Ilegitim, Mircea Postelnicu, Robi Urs
14.12.2010
"Aproape ultima poveste de aventuri, război şi dragoste din lume", Omega Rose este primul SF postapocaliptic românesc şi se va lansa în cinematografele noastre în 2011, cu puţin noroc. Deşi producţia este 100% independentă, s-a filmat deja în proporţie de 90% , adică toată partea cu actori, în regia lui George Dorobanţu. Regizorul este la al doilea lungmetraj filmat în condiţii indie, după Elevator. Iar Omega Rose este unul dintr-un triptic de lungmetraje româneşti puternic impregnate cu elemente de speculative fiction, pe care anul 2011 ni le va aduce.
"Dacă am fi de acord cu apocalipsa din 2012, acţiunea s-ar petrece în
2015, însa în film nu se precizează anul, doar ca au trecut trei ani de la
acel eveniment sau acele evenimente care au decimat populaţia, lăsând -
însă - natura neat...Taguri: Mircea Silaghi, Omega Rose, elevator, The Book of Eli, The Road, The Imaginarium of Doctor Parnassus, Cornel Gheorghiță, George Dorobanţu, Lupu, Europolis