Zombi atipici în World War Z

de Gloria Sauciuc în 18 Iun 2013
SF-ul Ziua Z: Apocalipsa 3D are premiera la noi pe 21 iunie, iar de miercuri intră în avanpremieră

Filmele cu zombi au devenit un gen aparte, şi - la ora actuală - se bucură de un interes renăscut. Regizorul Marc Forster şi echipa sa exploatează genul cu World War Z/Ziua Z: Apocalipsa 3D, SF cu premiera la noi pe 21 iunie; ei au dorit să omagieze genul filmelor cu zombi şi totuşi să nu se limiteze la regulile acestuia, dorind să creeze ceva care să fie original şi organic.

Noutatea vine chiar din modul în care sunt gândiţi zombi, ce acţionează conform unei „inteligenţe a grupului", asemenea bancurilor de peşti, stolurilor de păsări ori insectelor dintr-un stup. Trailerele şi posterele lansate până acum pun în evidenţă acest comportament pe care nu l-am mai văzut într-un film cu zombi.

Echipa filmului s-a inspirat din teoria mişcării grupurilor de indivizi, un model de comportament vizibil în natură, chiar înainte ca primii zombi să apară pe ecran. „Este acelaşi mod în care stolurile de păsări sau coloniile de furnici se mişcă împreună. Există aici o 'inteligenţă a grupului'. Cred că e interesant să vedem pe aceşti zombi, care în principiu nu au inteligenţă pentru că sunt morţii vii, să reacţioneze conform cu această mentalitate. Este, în ansamblu, o inconştienţă conştientă", a declarat Marc Forster.

În momentele de isterie zombi sunt cel mai periculoşi, am văzut asta în trailerele lansate deja (le puteţi urmări la pagina filmului) şi, totuşi, ei nu sunt permanent agresivi. În World War Z, cele mai reuşite - dar la fel de înspăimântătoare - secvenţe sunt acelea cu zombi în repaus, afirmă realizatorii, făcând aşteptarea premierei şi mai virulentă. „Când nu sunt provocaţi, sunt lenţi, lipsiţi de energie, amorţiţi. Însă odată ce frenezia începe, e ca şi cum un rechin ar simţi mirosul sângelui. Atunci când ei simt că există ceva de atacat, vor ataca. Şi se vede imediat că un lucru îi atrage - zgomotul", explică însuşi regizorul, Marc Forster.

Pentru a contura legiunile de zombi, echipa filmului a apelat la o combinaţie de efecte speciale şi de artişti- dansatori, cascadori, specialişti în machiaj, grafică computer-generated şi coregrafi. Nu fiecare zombi reacţionează la fel, de la scenă la scenă, declară coregrafa Alexandra Reynolds. Ea a lucrat împreună cu regizorul de animaţie Andy Jones, şi cu „trupa” ei de zombi pentru a explora şi a rafina mişcările; pentru aceasta a făcut o muncă intensă de documentare. „Am căutat în jurnale medicale victoriene; am cercetat cum intră în şoc şi paralizie corpul uman. Tot timpul am căutat ceva ce nu mai seamănă a fiinţă umană, dar care să rămână la graniţa posibilului. Nu am vrut să creăm ceva fantezist, ci să fie sumbru şi realist. Marc (Forster - n.red.) mi-a cerut să improvizez şi să experimentez pentru a găsi un limbaj nou".

Primul om infectat este jucat de către specialistul în mişcări Ryen Perkins-Gangnes. „Am studiat cum se mişcă bolnavii cu crize de epilepsie, şi asta ne-a inspirat modul de trecere de la om la zombi. Cu ajutorul graficii computer-generated s-a adăugat peste mişcările specifice sugestia transformării în zombi prin vene ce plesnesc şi ochi ce se modifică. Ochii au fost un element foarte important pentru regizor - „odată ce ochii se schimbă, persoana devine un mort viu", afirmă Forster.

Actorii din rolurile de zombi şi-au învăţat coregrafia în studio, în faza de pre-producţie, unde au avut mai multe surse de inspiraţie, de la insecte şi câini de atac, la rolul lui Javier Bardem din No Country for Old Men. Producătorii au ales acest personaj ca sursă de inspiraţie. „Am început încercând să descoperim exact această stare a unui personaj lipsit de orice caracter uman, precum personajul lui Javier Bardem, aceasta fiind personalitatea unui zombi".

Creatorul de costume Mayes Rubeo a contribuit şi el la crearea acestui nou limbaj, concepând un stil specific fiecărui zombi: „Am vrut să arătăm procesul transformării din fiinţă umană în zombie. Nu toţi au aceeaşi muşcătură, nu toţi suferă sau sunt traumatizaţi în acelaşi fel. Dacă vă uitaţi atent, fiecare zombi din filmul nostru are un stil personal, garderoba e învechită diferit, cantitatea de sânge, la felm, hainele sunt altfel deteriorate. Am vrut ca fiecare zombi să arate un stadiu diferit de 'zombificare'. Toate ideile au venit de la regizorul nostru, Marc Forster, care a supervizat această imensă şi dificilă operaţiune".

Această atenţie pentru detalii se poate vedea şi în scenele cu planuri largi în care legiuni de zombie se caţără unul peste celălalt, încercând să escaladeze un zid 'impenetrabil'. Forster a preferat în multe cazuri să nu apeleze la mişcări tremurate ale camerei şi să tragă cadre mai stabile. Pe lângă filmările tradiţionale cu macara, s-a filmat şi din elicopter: „Am filmat mult din elicopter mai ales în Malta. Asta pentru a cuprinde vastitatea planurilor de filmat", a declarat producătorul Ian Bryce.

Legat de succesul filmelor cu zombi şi alegerea unei astfel de teme pentru cel mai nou film al său, regizorul Marc Forster (Monster's Ball, Quantum of Solace), spune: „Consider fascinant la filmele cu zombi faptul că erau populare în anii '70, o perioadă de nesiguranţă şi de tulburări sociale. Iar la ora actuală, acum că trăim din nou o perioadă de schimbări şi de scepticism, zombi sunt din nou populari. Ei sunt o metaforă foarte reuşită a inconştientului şi sunt oglinda a ceea ce se întâmplă în lume. Noi oamenii, ca specie, suntem inconştienţi până la un anumit punct şi trebuie ca, în cele din urmă, să ne trezim".

Mai jos, două clipuri - premiera londoneză a filmului şi trailer nou WWZ.

WORLD WAR Z TV Spot Dark review

Exploreaza subiecte similare:

World War Z, Marc Forster, Ian Bryce, Monster's Ball, Quantum of Solace

Alte știri din cinema

Armurierul westernului Rust, condamnat la închisoare în cazul în care e implicat și Alec Baldwin

Apelurile lui Gutierrez Reed din închisoare arată „că nu are remușcări și că încă aruncă vina pe alții, inclusiv pe Baldwin, pe producătorii filmului și pe paramedici”

Istoria prinde viață în fiecare seară de luni pe TV5MONDE

În fiecare luni, de la ora 22:00, reputatul jurnalist francez Stéphane Bern poartă telespectatorii canalului TV5MONDE printr-o călătorie în timp, în intimitatea unor personalități celebre din istorie.

Kingdom of Judas: un thriller românesc ce încalcă toate regulile

Kingdom of Judas, primul film românesc, vorbit integral în limba engleză a intrat în cinematografe. Dar oare să fie acest lucru destul pentru a convinge publicul?

Jeff Koons: Portretul unei vieți - O incursiune în viața și opera unui artist emblematic

Există puțini artiști în arta contemporană care polarizează și fascinează în egală măsură precum Jeff Koons.

Părerea ta

Spune-ţi părerea
zeno.marin pe 18 iunie 2013 12:35
Privita de la orice distanta intre un 1m si 30 cm, poza poate fi usor confundata cu o banala imagine cu groapa de gunoi de la marginea orasului. Daca ne apropiem insa (sau ne punem ochelarii 2D), distingem.... un milion+ de siluete, cetateni cu drept de vot catarandu-se disperati si lipsiti de scrupule unii peste altii, pentru a apuca ceva din pomana electorala cu pixuri, pungi si mici aprobati de Comunitatea Europeana. Sau sa fie vorba de moaste?... Sau vreo "promotie"? Promotie din ce an?... Un an apocaliptic, zau asa, mai ales daca asociem notiunea de inteligenta cu cea de colectiv.
dido pe 18 iunie 2013 20:30
Foarte amuzant!Oricum nimeni nu-si face iluzii ca ar fi ,,navala" la zidurile unei fabrici (sau uzine pentru cei mai tineri care nu au avut de unde sa asimileze termenul)...
Nimicdinceparafi pe 18 iunie 2013 21:51
Mie imi par mai mult a fii cetateni romani de o anumita etnie in principal luand cu asalt granita SUA dupa eliminarea vizelor.
Bayard pe 18 iunie 2013 13:09
Cu cat explica mai mult cum au cercetat ei comportamentul zombie, miscarile etc etc, devin mai ridicoli. Filmul este PG-13, din ce am auzit nu ti se arata nici macar o muscatura a unui zombie... cat de inspaimantator poate sa fie filmul asta???
Dacianus pe 19 iunie 2013 09:24
Cand exista o carte inteligenta in spate, e clar ca nu se pune baza pe horror. Eu la filme de groaza nu merg niciodata, dar la SF, cam la toate.
wildinthecountry pe 18 iunie 2013 20:54
o sa fie cu ghinion filmul la noi avand premiera la aceeasi data cu man of steel
marian100 pe 7 iulie 2013 16:27
Alo
Nisa pentru a vedea profilul dvs. și am interesant să știi mai multe, e-mail meu este (maboumarian80@yahoo.com)
Dumnezeu să vă binecuvânteze
mulțumiri
MARIAN
....................................................................................................................................

hello
Nice to view your profile and am interesting to know you more,my email is(maboumarian80@yahoo.com)
may god bless you
Thanks
MARIAN

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells