Zece actori care l-au portretizat pe Iisus

de Gloria Sauciuc în 16 Apr 2017
De la cea mai surprinzătoare decizie de casting, la actorul român care l-a portretizat, și până la prezenţa eterică, spiritualizată, uşor ruptă de realitate a lui Robert Powell

Scurtmetrajul românesc 4:15 PM Sfârșitul Lumii, ce a concurat pentru prestigiosul premiu Palme d'Or în 2016, spunea povestea unei întâlniri neobișnuite dintre un curier (Alexandru Suciu) și un autostopist (Elias Ferkin), care se prezintă ca fiind Iisus. Când autostopistul îl avertizează că sfârșitul lumii este aproape, curierul îl ia drept nebun, fără să știe că această întâlnire îi va schimba total viața.

Am apreciat ideea originală de la baza scurtmetrajului - personajul curierului se așază peste două milenii în rândul masei de oameni care alege să nu-l salveze, ci - dimpotrivă - să-l omoare pe Iisus, repetând istoria de acum 2000 de ani, într-un funest loop. Interpretarea actorului Elias Ferkin, din punctul nostru de vedere, conduce „citirea” filmului către această cheie mistică.

În privința alegerii actorilor, regizorii Gabi Virginia Șarga și Cătălin Rotaru spun că pe Elias Ferkin l-au recomandat „inocența și capacitatea de a fi îndurerat de suferința celuilalt, o calitate rară printre actori”. Așadar,  Elias Ferkin a adus cu talent empatie, îndurerare portretului lui Iisus. Să vedem, de-a lungul timpului, ce alți actori l-au portretizat pe Iisus și cu ce au venit în construirea acestui personaj cardinal al creștinismului. 

Vezi galeria foto

Exploreaza subiecte similare:

4:15 PM Sfârșitul Lumii

Alte știri din cinema

Ben Stiller şi Dev Pattel, într-un film despre trupa de striptease masculin Chippendales

Producţia se anunţă exotică şi atractivă, dar şi şocantă şi violentă, descrierea atribuită fiind „Magic Mike întâlneşte Scarface”

Iată următorul proiect al echipei din spatele ultra popularului Game of Thrones

David Benioff și D.B. Weiss vor fi producătorii unei drame inspirate din Războiul Civil American

Toate aceste nopți albe, o experiență senzorială despre ce înseamnă să fii tânăr, din 28 iulie

„Intenția a fost să arăt cum se simte tinerețea în vremurile astea ciudate, în țara asta”, spune regizorul polonez Michal Marczak

Festivalul de Horror&Fantastic „Lună Plină”. Peste trei ore de scurtmetraje horror la Biertan

Are loc în perioada 10 – 13 august la Biertan, județul Sibiu

Părerea ta

Spune-ţi părerea
adita.sarbu pe 17 aprilie 2017 01:01
sunt noua actori. nu zece :)
Flawl3ss pe 17 aprilie 2017 22:00
-Nu stiam ca Bale a jucat rolul lui Isus,sunt curios sa vad si versiunea lui,pentru ca e un actor foarte versatil.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells
Feedback