Will Ferrell despre Mare şi tare: „Călătoria către prietenia adevărată”

24 Mar 2015
Conversaţie cu actorul de comedie despre premiera din această vineri

Vineri se lansează Get Hard/Mare şi Tare, comedia cu Will Ferrell şi Kevin Hard în rolurile a doi bărbaţi pe care nu îi uneşte nimic, dar pe care destinul îi obligă să se ajute reciproc. Multi-milionarul James King (Will Ferrell) are doar o lună să se pregătească pentru o condamnare la închisoare de zece ani, aşa că apelează la Darnell (Kevin Hart), un bărbat de culoare despre care este convins că a făcut puşcărie, deşi sărmanul Darnell nu a plătit în viaţa lui nici măcar o amendă. Împreună cei doi trebuie să găsească o cale de mijloc pentru a comunica. Iată ce are de spus popularul Will Ferrell despre rolul său şi despre colaborarea cu Kevin Hart.

Cum ai ales subiectul pentru comedia Mare şi tare?
E o poveste creată de compania noastră. Nu-mi pot asuma eu meritele, pentru că totul a pornit de la ideea lui Adam McKay (producător şi co-scenarist). Am tot discutat despre proiect în ultimii ani. Îmi spunea mereu: „Gândeşte-te la cum ai reacţiona dacă ţi s-ar spune că peste 30 de zile vei merge la închisoare? Îţi trec prin cap toate scenariile: ai vrea să fugi din ţară, dar nu poţi. Trebuie să înveţi să te lupţi, să fii dur”. M-am gândit că ar fi o premisă amuzantă. Şi a venit şi momentul în care să dezvoltăm ideea, aşa că am apelat la un scenarist.

Cu alte cuvinte am construit totul de la zero, apoi a mai rămas doar să îl convingem şi pe Kevin Hart să ni se alăture. El ni s-a părut cel mai potrivit, pentru că este foarte comic. Nu mai lucraserăm împreună până atunci, dar m-am bucurat că a acceptat din prima propunerea.

Chiar aşa, cum ai reacţiona dacă ai primi vestea că vei merge la închisoare?
Am pus în film toate trăirile pe care cred că le-aş avea.

Chiar dacă vă cunoaşteţi de mult timp, Mare şi tare este primul film la care lucraţi împreună. Cum au decurs lucrurile?
Ne-am înţeles bine din prima clipă. Avem cam aceleaşi sensibilităţi. Kevin a venit cu idei noi pentru îmbunătăţirea scenariului, ceea ce ne-a bucurat şi ne-a încurajat. Amândoi am privit cu realism subiectul şi am încercat să interpretăm personaje cât mai veridice. În acelaşi timp, nu au apărut chestiuni de ego. Am avut încredere că, la final, vom râde la fel de mult ca publicul văzând cum a ieşit filmul. Totul a fost cât se poate de echilibrat.  

De multe ori, Kevin venea cu propuneri de dialoguri ca să fie mai amuzante scenele. Aşa totul a decurs mai uşor. În realitate, nu prea a existat o perioadă de acomodare între noi.

Cum a mers construcţia scenariului? Pe platourile de filmare aţi improvizat sau aţi respectat cu stricteţe replicile?
Rezultatul este un balaur cu şapte capete, pentru că ideile ne-au venit în perioada de repetiţii. Citeam toţi scenariul şi compuneam pe loc. Scenaristul a reţinut tot şi în momentul în care a terminat de scris, avea o grămadă de variante de glume rezervate pentru noi. Am avut o evoluţie constantă a poveştii.

Vi s-a întâmplat să nu puteţi da replica din cauza râsului?
Chiar de la început. Cel mai greu mi-a fost să mă abţin atunci când Darnell i-a transformat lui James terenul de tenis în curtea unui penitenciar. Într-o secvenţă, îşi imaginează o situaţie în care apar puşcăriaşi de mai multe etnii şi orientări sexuale, iar el interpretează toate aceste personaje. Totul s-a filmat dintr-o singură dublă, iar eu chiar nu aveam voie să râd. Nu ştiam ce urma să spună şi trebuia să fiu foarte atent la toate personajele ca să pot reacţiona cât mai realist. Nu ştiu cum a reuşit să le ţină el minte, pentru că la un moment dat purta conversaţii cu el însuşi. A fost uimitor.

Cu ce crezi că va rămâne publicul după vizionarea filmului?
Mare şi tare e povestea unui milionar condamnat pentru fraudă, care mai are doar 30 de zile de libertate. Deşi lucrează de trei ani în aceeaşi clădire cu personajul jucat de Kevin, presupune greşit că acesta tocmai a ieşit din închisoare şi îi oferă mulţi bani pentru a fi învăţat cum să se descurce după gratii. Darnell acceptă gândindu-se că se poate preface suficient cât să obţină suma promisă şi să scape de datorii. Practic, filmul vorbeşte despre presupuneri eronate în sensul că amândoi îşi încadrează partenerul în mod superficial. Filmul mai este şi despre călătoria către prietenia adevărată, cea care nu ţine cont de aparenţe.

Darnell reuşeşte să îl înveţe pe James să supravieţuiască nu doar după gratii, ci şi în lumea reală, cu care acesta din urmă nu prea avusese tangenţe. Are o concepţie greşită despre realitate, dar descoperă pe parcurs valorile cu adevărat importante în viaţă, ca familia şi prietenia.

Exploreaza subiecte similare:

Get Hard, Will Ferrell, Kevin Hart

Alte știri din cinema

Anne Hathaway a avut de sărutat zece actori la audiție, pentru ca agenții de casting să-i identifice partenerul perfect de film

Anne Hathaway lansează pe streaming The Idea of You, în care joacă alături de Nicholas Galitzine (Mary & George)

Noul trailer Deadpool & Wolverine este plin de gheare, înjurături și dezvăluiri

Trailerul îl dezvăluie în sfârșit pe Hugh Jackman reluându-și rolul său iconic de Wolverine, de data aceasta purtând costumul galben cu albastru devenit celebru odată cu apariţia în benzile desenate X-Men

Doar un singur film de animație Disney are apreciere maximă: 100% cronici pozitive pe Rotten Tomatoes

Pinocchio din 1940 este singurul film de animație Disney care a obținut acest scor maxim pe Rotten Tomatoes. Care este secretul său?

Comedia romantică Dragoste pe muchie de cuțit, disponibilă pe streaming

Dragoste pe muchie de cuțit va avea premiera în 29 aprilie, pe platforma de streaming SkyShowtime

Părerea ta

Spune-ţi părerea
Bayard pe 24 martie 2015 11:31
Practic e un remake la Big Stan
XShadowX pe 24 martie 2015 12:00
Se anunta a fi un film foarte amuzant ;) , Kevin Hart va face spectacol din nou :)) , cu siguranta voi merge sa il vad la cinema , merita !

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells